Da-i cu bere, da-i cu vin sau Vorbe din Caragiale si popor

Aveam vreo doi care ma enervau si am primit tot felul de sfaturi cum sa scap de ei. Sa le dau cu flit, sa le dau cu acreala, sa le dau cu nu mai stiu ce alte minunatii... Ma sacaiau de vreo 4 ani, cred. La inceput putin de tot si apoi... tot mai tare, ca deh... cresteau.

Si acum, ca sa nu va inchipuiti ce stiu eu ce, va spun ca era vorba despre doua excrescente papilare provocate de un virus. In termeni medicali "veruce", iar in termeni populari "negi". Unul pe degetul mic de la stanga si altul pe mana dreapta pe undeva. Nu le-am dat cu bere si vin, nici cu lamaie muiata in nu mai stiu ce (sfat primit de la o femeie in autobuz pe care nici nu o cunosteam) dar am inceput cu rostopasca. Apoi am trecut la un preparat farmaceutic numit Verruca (ce original), apoi la Oclussal, apoi iar la rostopasca, apoi la indepartare mecanica prin intermediul propriilor unghii, apoi iar rostopasca, pana cand intr-un final am ajuns la dermatolog. Tanti dermatolog mi-a dat cu azot lichid si mi-a zis ca il ingheatza si se formeaza tesut nou dedesubt... bli bli. A crescut inapoi la fel. Si m-a mai si chinuit de doua ori.

Intr-un final mi-am adus aminte de o anume dependenta la care apelez doar uneori, din ambitia de a rezolva totul eu cu manutele mele cele doua. In turneul din toamna cu dragu-mi cor L-am rugat pe Domnul meu sa faca sa treaca. Si poate o sa fac o poza cu finutza cicatrice ce a ramas dupa doar doua saptamani, ca sa va conving. Berea si vinul nu ajuta la nimic! Sunt vorbe din popor!

O piesa de puzzle pe care am intarziat sa o cer pentru a o aseza la locul ei pentru ca o consideram nesemnificativa ca sa faca parte din imagine. Dar cine sunt eu sa hotarasc? El a zis ca e importanta si ca pot sa i-o cer si pe aceea. :)

Julituri si cicatrice. Dar ma mir...

In cazul in care tocmai va intrebati daca pluralul de la cicatrice e cicatrici, sa stiti ca si eu tocmai am verificat (eco, deformarea profesionala) si este cicatrice.

Nu am mai scris de multa vreme desi as fi avut ce. Nu am mai scris pentru ca ma gandeam ca va fi un blog care sa inalte, sa ridice, sa arate partea frumoasa dar am gresit gandind asa. Din viata fac parte si cazaturile, si juliturile. Vorbeam de o schimbare dar am ales sa nu o urmez ci sa cad intr-o latenta inexplicabila de melcomeduza ce pluteste letargica pe un lac cu apa statuta. Un hibrid imobil care se retrage in casa cand oboseste de plutit sau i se cere sa actioneze.

Raman mereu uimita cu fiecare rebeliune de-a mea. Daca e cineva care nu ar mai merita niciun cuvant din partea lui Dumnezeu, aceeas as fi eu. La cate experiente cu El, la cate descoperiri si binecuvantari acum ar trebui sa zburd pe pajistile credintei si totusi... nu. Dar da, raman uimita pentru ca nu stiu cum de mai gaseste cu cale sa imi mai vorbeasca, cum de isi mai face timp sa ma asculte. Ma mir ca nu spune: - Asa vrei? No, pai fa ca tine! (Vreau sa cred ca intelege si graiul ardelenesc)

Si daca eu ma lepad de El... El nu se leapada de mine. Raman uimita.

De unde sa incep povestea? De la o licenta stralucita in care am invatat dependenta? De la un turneu reusit in care am descoperit ca rugaciunea are efect? De la cea mai noua lectie, ca nu sunt buricul pamantului ci tot ceea ce e bun in mine ii datorez Tatalui?

Piesa peste piesa s-a adunat si poate le voi nota aici, dar pe multe le-am dosit si sper sa mai stiu si in care ungher al ograzii le-am ingropat. Imi doresc un puzzle complet dar am obosit acum. Cu toate experientele frumoase si inaltatoare nu stiu cum sa cred ca va fi bine. 

Sa vedeti ce mi-a zis un prieten cand i-am spus ce bine fusese cand urcam pe culmi: "Ce credeai ca vine dupa varf?" Valea, am gandit eu, pe care daca o cobori prea repede vei ajunge sa te dai de-a berbeleacul pana cand ti se va fi acrit de vanatai si julituri. Dar cum ar fi sa urci mereu si mereu? Ai obosi, da. Dar daca stau sa ma gandesc la asta primavara petrecuta in Crimea unde 3 saptamani am tot urcat deal peste deal in fiecare zi... cand m-am intors acasa cele 4 etaje erau o bucata de prajitura, cum ar spune englezul, sau o floare la ureche autohtona. 

Vreau un puzzle complet si imi doresc o urcare cel putin constanta. Si Ii voi spune si lui Tati.

Si ce daca e?

Si ce daca e? Eu vreau sa nu fie si sa fie doar o coincidenta.

Ma tot impiedic de cuvantul asta de ceva vreme si am tot mai mult senzatia ca a fost o inventie a omului... poate una dintre cele mai nefercite. Asa ca o sa presupun ca nu e o coincidenta faptul ca revin asupra subiectului, tocmai pentru ca nu vreau sa cred in coincidente.

"Si ce daca aerul are compozitia perfecta cat sa sustina viata, iar pamantul e exact la distanta ideala cat sa nu inghetam sau sa ne frigem? Si ce daca exact in momentul potrivit apare persoana de care ai nevoie exact cand te astepti mai putin... sau nu te astepti deloc... si se rezolva situatia care parea fara iesire? Putin imi pasa ca azi am putut rade cu pofta (si am putut exista inca o zi ca sa pot rade - tocmai eu, firul de praf din marginea universului) si ca am prins autobuzul si ca am aflat de X ca e complet vindecat si ca... am reusit sa predau lucrarea la fix... cand parea imposibil. Eu vreau sa cred ca sunt coincidente. Pai cum sa fie altceva daca in capatul celalt al lumii se intampla atatea nenorociri? Cum sa fie altceva? N-are cum sa fie Dumnezeu!!! Pentru ca nu vreau eu!"

Lumea e in cautare de Dumnezeu dar pentu ca vrea sa gaseaca un Dumnezeu dupa imaginea pe care si-o face ea (lumea adica), nu are cum sa Il gaseasca... Incearca (pentru guys) sa gasesti o sursa de curent alternativ cautand generatoare de curent continuu, sau (pentru girls) sa cauti o margareta cu petale de trandafir. Mai e generator de curent altenativ sau margareta? Pentru ca Dumnezeu nu se potriveste cu imaginea pe care si-o doresc, oamenii tind sa prefere coincidentele.

Da, Dumnezeu permite razboaie si foamete in timp ce eu am voie sa rad si permite altora sa rada cand mama mea este bolnava dar mai stiu ca tot ce se intampla aici nu ii scapa si le permite cu un scop pe care doar El il poate sti, El care are imaginea de ansamblu. Am vazut ca de fiecare data cand am lasat lucrurile in mana Lui au iesit mai bine decat le-as fi rezolvat vreodata. (Toate lucrurile se intampla spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu) Si mai cred un lucru: atata vreme cat oamenii nu Il vor, El nu ne va constrange sa fim niste robotei care sa Ii faca voia... Suntem ca niste copii care ne cersim libertatea. Cat de multumiti ati fi sa fiti niste robotei care nu pot alege? Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru si a zis: "cu Mine va va fi bine" dar noi nu vrem sa credem si atunci incepem sa ne batem pe jucarii, pe masini, pe firme, petrol, arme, tari... Alegem sa fim ori robii razboaielor, ori sub stapanirea Lui, care ne elibereaza de razboaie? Ne facem responsabili de relele care se intampla dar ele sunt alegerea noastra si suportam consecintele actiunilor noastre!

Dumnezeu ne-a dat solutia prin Hristos si trebuie doar sa o acceptam. Altfel vom continua sa ne intrebam de ce se intampla toate astea. Prin El se poate produce o schimbare si eu am vazut-o in viata mea si a multora care au crezut. Pentru noi razboiul pentru arme s-a terminat. Luptam pentru valori, pentru oameni, pentru El, pentru ca altii sa Il cunoasca si sa renunte la arme.

Nu cred in coincidente pentru ca am cautat si am gasit ca ele sunt de fapt mana lui Dumnezeu si dragostea Lui care ma lasa sa ma bucur de lucrurile mici, de rasul in hohote, de licenta terminata cand timpul parea prea scurt si de mama care se vindeca.

Excelenta: o necesitate cand ai un Tata care nu accepta jumatatile de masura

Este viata parte din moarte sau moartea parte din viata?

Vreau sa cred ca moartea este doar o mica parte din viata, ca este un moment care ma desparte de o viata "mai plina de viata" decat cea de aici. Invers este atunci cand nu crezi ca exista si viata dupa (chiar daca este conditionata de cea de aici, de acum). Imagineaza-ti doar: traiesti, sa zicem, 70 de ani dupa care mori... si nu mai esti nimic timp de o vesnicie. Ai fi... nici cat un fir de praf.

Nu, cred ca nu se poate termina asa, ci ca dupa exista viata pentru cei care au crezut in Hristos.

Am fost ieri la o inmormantare. A murit o doamna din cor despre care se zicea ca desi era batrana avea un suflet tanar. Canta cu inflacarare, cu foarte multa gestica, era atenta, tinea spatele drept, se uita la dirijor... Si eu, la 22 de ani, cu tot interesul meu pentru muzica, am zile in care cu greu stau dreapta pe scaun pentru ca sunt "prea obosita". 

I-au pus un scaun unde statea ea de obicei, cu niste flori frumoase, si ne-am adus aminte de ea... tot ce facea, facea cu pasiune si excelenta: facultatea de matematica si, la batranete, facultatea de informatica, violoncel, pasionata de Bach...

Ma gandesc la hotararea mea de a face totul spre slava lui Dumnezeu si la faptul ca de multe ori ma eschivez si imi vad de ale mele... Uit ca am un Tata care, spre binele meu si spre slava Lui, cere excelenta si nu accepta compromisurile sau jumatatile de masura. Din exterior stiu cum suna pentru ca am fost acolo: "Nu mai ai voie, iti e interzis! Pai unde iti e libertatea? Si nu mai faci ce vrei..." Ceea ce am inteles cand s-a produs prima schimbare a fost ca  El vrea sa imi dea viata si sa mi-o dea din belsug. A doua revelatie a fost ca daca eu cred ca fac ce vreau prin libertatea mea, de fapt tot voia altuia o fac: pe a lui satan. Orice aleg, ma supun altcuiva si nu vointei mele. Aleg sa dau totul pentru Dumnezeu pentru ca merita.

El a dat totul pentru tine. Tu ce ii dai? (Adica pe Isus, pe Sine Insusi, pe cruce, ca sa ne scape de pacat) Asta era scris in statusul unui prieten zilele trecute. Ma gandesc ca Lui nu ii trebuie nimic de la mine. Ceea ce am eu sa ii ofer este aproape nimic prin fortele mele, in special comparat cu darul Lui de a-mi fi dat viata. Dar vreau ca ceea ce Ii dau sa fie deplin, sa fie excelent.

Despre coincidente. Axioma

Azi am facut curat in dulapul cu de toate si am dat peste un biletel pe care era scris:

"Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anonim."

A. Einstein

Inca nu sunt pe deplin familiarizata cu altceva decat teoria relativitatii pe care am facut-o in a 12-a dar mi-am cumparat o carte anul trecut din Germania pe care vreau sa o citesc... candva... cel mai probabil dupa licenta. Nu sunt pe deplin familiarizata... nu sunt pe deplin de acord cu afirmatia lui dar recunosc ca exista un dram de adevar. 

Nu cred ca El vrea sa ramana anonim si asta pentru ca a spus-o chiar El: 

"Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul."

Cred ca de fapt noi alegem sa Il pastram anonim pe Dumnezeu si sa consideram toate acele mici minuni care se intampla... pure si norocoase coincidente. Dar unde mai e farmecul? Cu cat mai frumos e sa stii ca de fapt deasupra ta e Cineva care are grija de tine si iti ofera cate o scanteie alba cand e negru in jur?

Despre coincidente

Nu am mp3 player ci doar un CD player vechi de vreo cativa ani care e incomod de purtat si nu merge tocmai cum mi-as dori. Nu l-am mai luat de multa vreme pe afara cu mine ca deh... am destula muzica in cap.

Azi insa, dupa aproximativ un an si jumatate de muzica neuronala, am decis sa iau cu mine un CD cu Worship (pentru cunoscatori: Michael W. Smith). Ma duceam la repetitia pentru cursul festiv si eram in intarziere (asta va intra, sper curand, la capitolul "Despre schimbare") asa ca am decis sa ma urc intr-un taxi. La volan, un tinerel shmekerel cu geamuri fumurii la masina, porneste la drum cu cele din fata deschise: Te trage curentul? Nu, e ok.

Duduie (nu dama, ci bubuie) muzica. Daca e prea tare sa imi zici. Eu, cufundata in gandurile despre schimbare, Nu, e ok.

Imi canta Smith intr-o ureche ca cealalta trebuia sa ramana libera in cazul in care ma intreba daca ma mai deranjeaza ceva... Si atunci vine gandul: da-i CDul! Si imi venea sa rad. Cum sa ii dau CDul??? Pai e al meu! Si nu ai de unde sa mai faci rost de altul? ma intreba Producatorul care imi daduse spre administrare piesa de puzzle de azi... In regula, zic, o voi pune la locul ei, nu o voi ascunde. I-am dat CDul chiar inainte sa cobor si cu greu nu zambeam mergand spre sala de repetitie. Ce coincidenta ca am luat acel CD la mine si ca shoferutzul va putea asculta un pic din slava lui Dumnezeu. Dar de fapt piesa de puzzle fusese deja pregatita... iar eu trebuia sa decid ce voi face cu ea. Poate ca nu a fost o coincidenta. :) Ce ziceti?

Despre schimbare

Am ajuns la un punct in scurta-mi viata in care am vazut ca vor avea loc niste schimbari pe care nu le determin eu (si nici nu vreau) dar care ar fi pacat sa fie uitate. M-am trezit de multe ori voind sa raspund la intrebarea: "Si ce s-a schimbat?" si sa nu pot pentru ca in clipa aceea nu aveam exemple concrete. "Ce-i asa deosebit? Unde ai vazut noutatea? Care-i dovada ca nu e doar o coincidenta?" "Dar ma lasati? Cum sa fie atatea coincidente?", ziceam... dar nu era de ajuns. 

Nu sunt omul care crede in coincidente, ci in piese de puzzle care se potrivesc, fiecare la vremea ei si in masura in care sunt gata sa le asez la locul lor.

Nu vreau sa uit schimbarile si nu vreau sa uit "coincidentele", ci vreau ca ele sa fie o marturie a faptului Producatorul, Creatorul, Cuvantul, Cineva, Dumnezeu, se afla in spatele lor.

Dar practic despre schimbare acum. Depinde ce vrei sa schimbi: blugii, o bluza, usa de la casa, pana si parul se poate schimba daca nu e bun cret. Dar sa fim seriosi, ai nevoie de bani...

Exista si o schimbare care nu necesita bani: schimbarea sinelui. Poti plati un psiholog sa te ajute... dar vei fi tot tu.

Eu in schimb nu mai vreau sa fiu eu. Eu vreau sa... nu fiu... ci sa las pe Cineva sa traisca in mine, oricat de radical ar suna, pentru ca prin asta voi avea viata din belsug (dupa cum sper sa reiasa si din povestile mele). Sa nu credeti ca nu doare! Implica a-ti lasa deoparte toate hachitzele, toate naravurile si obiceiurile, si sa te gandesti ca nici pielea nu e a ta. Pai nici nu a fost vreodata!

Producatorul pieselor de puzzle e cel care ti-a dat-o si pe aceea cu imprumut pana cand vei muri. Si sa vezi ca si pielea va disparea!

O fi sinistru dar daca intru un pic mai in detaliu s-ar putea sa intelegeti ce vreau sa spun.

Sa presupunem ca exista un Creator pe care multi il numesc Dumnezeu, iar altii nu Il numesc deloc pentru ca li se pare... De dragul discutiei insa voi presupune (eu si cred) ca El exista si ca el a platit alt pret pentru schimbarea mea, iar aici voi reveni.

Daca e nevoie de schimbare inseamna ca ceva nu este bun. Pai eu nu sunt buna. Gresesc mereu si mereu, pierd piesele de puzzle, le ratacesc, intarzii sa le asez, uneori le ascund daca nu imi place culoarea de pe ele... Sunt om, iar omul greseste. Producatorul, Dumnezeu, e sfant, asa ca in prezenta Lui greseala mea nu are ce cauta, dar pentru ca ma iubeste si pentru ca m-a creat, El ma vrea inapoi, vrea sa imi dea ce-i mai bun, si se hotareste sa plateasca pretul rascumpararii mele de sub greseala, si mai pe sleau: de sub pacat. Pacatul aduce moarte pentru ca in prezenta lui Dumnezeu, care este sursa vietii, nu poate intra pacat... Cu stupoare am aflat ca de fapt sufletul meu... are mai putina viata in el, daca sta de unul singur, decat Sfinxul din Bucegi.

Daca pacatul cere moarte, iata ca s-a gasit solutia: Dumnezeu si-a trimis Fiul ca sa moara. Sangele Lui a fost pretul de rascumparare! Dar pentru ca Fiul Insusi nu avea pacat El nu a ramas sub moarte ci a inviat. Ce trebuie eu sa fac acum e sa cred ca astea sunt adevarate.

Dar bine... eu... sceptica de acum cativa ani... Ce sa crezi? De unde dovezi?

Va urma!