Piesa zilei

joi, 23 octombrie 2008

Julituri si cicatrice. Dar ma mir...

In cazul in care tocmai va intrebati daca pluralul de la cicatrice e cicatrici, sa stiti ca si eu tocmai am verificat (eco, deformarea profesionala) si este cicatrice.

Nu am mai scris de multa vreme desi as fi avut ce. Nu am mai scris pentru ca ma gandeam ca va fi un blog care sa inalte, sa ridice, sa arate partea frumoasa dar am gresit gandind asa. Din viata fac parte si cazaturile, si juliturile. Vorbeam de o schimbare dar am ales sa nu o urmez ci sa cad intr-o latenta inexplicabila de melcomeduza ce pluteste letargica pe un lac cu apa statuta. Un hibrid imobil care se retrage in casa cand oboseste de plutit sau i se cere sa actioneze.

Raman mereu uimita cu fiecare rebeliune de-a mea. Daca e cineva care nu ar mai merita niciun cuvant din partea lui Dumnezeu, aceeas as fi eu. La cate experiente cu El, la cate descoperiri si binecuvantari acum ar trebui sa zburd pe pajistile credintei si totusi... nu. Dar da, raman uimita pentru ca nu stiu cum de mai gaseste cu cale sa imi mai vorbeasca, cum de isi mai face timp sa ma asculte. Ma mir ca nu spune: - Asa vrei? No, pai fa ca tine! (Vreau sa cred ca intelege si graiul ardelenesc)
Si daca eu ma lepad de El... El nu se leapada de mine. Raman uimita.

De unde sa incep povestea? De la o licenta stralucita in care am invatat dependenta? De la un turneu reusit in care am descoperit ca rugaciunea are efect? De la cea mai noua lectie, ca nu sunt buricul pamantului ci tot ceea ce e bun in mine ii datorez Tatalui?

Piesa peste piesa s-a adunat si poate le voi nota aici, dar pe multe le-am dosit si sper sa mai stiu si in care ungher al ograzii le-am ingropat. Imi doresc un puzzle complet dar am obosit acum. Cu toate experientele frumoase si inaltatoare nu stiu cum sa cred ca va fi bine. 

Sa vedeti ce mi-a zis un prieten cand i-am spus ce bine fusese cand urcam pe culmi: "Ce credeai ca vine dupa varf?" Valea, am gandit eu, pe care daca o cobori prea repede vei ajunge sa te dai de-a berbeleacul pana cand ti se va fi acrit de vanatai si julituri. Dar cum ar fi sa urci mereu si mereu? Ai obosi, da. Dar daca stau sa ma gandesc la asta primavara petrecuta in Crimea unde 3 saptamani am tot urcat deal peste deal in fiecare zi... cand m-am intors acasa cele 4 etaje erau o bucata de prajitura, cum ar spune englezul, sau o floare la ureche autohtona. 

Vreau un puzzle complet si imi doresc o urcare cel putin constanta. Si Ii voi spune si lui Tati.