Am fost azi la Muzeul de Arta. Copiii din doua centre de plasament au facut un program de Pasti si am fost invitati cu trupa de teatru sa jucam doua scene din piesa. Copiii, niste scumpi cu totii. Multi au venit sa vorbeasca cu noi la final, o fetita s-a atasat aproape "ne-dezlipibil" de mana mea dreapta. :))
A inceput o splendida interpretare din care reiesea ca rolul femeii NU e (doar) la bucatarie (eu fiind Maria Magdalena ascultam vorbe de Duh, iar sor-mea Marta se agita prin bucatarie si imi reprosa ca nu o ajut), ci ca la fel de bine poate sta la picioarele lui Isus, bucurandu-se de invatatura. Iar apoi... apoi... Duetul. Maria intra in scena, ganditoare si tacuta, se intoarce catre marginea publicului, fixeaza/fixez un punct undeva mai sus si incep cu un colaj de psalmi: "Doamne, asculta-mi pricina nevinovata (...)". In acel moment, convinsi ca El este acolo, o droaie de copii intorc capul sa vada si ei... Urmatorul punct in care ma intorc in directie opusa, ridic mana: "Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lauda!" si droaia de capete ridicate spre tavan. Mare le fu surprinderea cand nu L-au vazut dar iata cata credinta, cata dorinta de experimentare personala. Pentru cei care Il cauta sincer, sunt sigura ca Dumnezeu nu va ramane ascuns!
