Teorema: Surdul n-aude asa ca nu are ce potrivi.

Ne intrebam uneori de ce nu ne vorbeste Dumnezeu. Oare chiar nu ne vorbeste? Ilustratie:

Era un barbat care s-a dus la un medic ORL-ist sa ii spuna oful: sotia lui nu mai auzea. Vorbea cu ea si... degeaba. Sarmanul om nu avea cu cine comunica si isi dorea un sfat intelept, o pastila buna, un ceva care sa o faca din nou pe sotie sa auda cand ii cere micul dejun la pat.

- Un prim pas, zise medicul, ar fi sa mergeti acasa si sa vedeti cat de grav e. Intrebati ceva de la distanta, apoi tot mai de aproape, pana cand descoperiti de unde incepe sa auda. Apoi hotaram tratamentul.

Merge omul nostru acasa, sperantele nu foarte mari ca va si functiona, intra pe usa si striga:

- Draga, e gata masa?

Niciun raspuns, asa ca se apropie de bucatarie si striga din nou:

- Draga, e gata masa?

Iarasi nu primeste raspuns si se intristeaza, gandindu-se ca starea sotiei sale este atat de avansata. Ajunge aproape de urechea ei si striga din nou:

- E gata masa, draga?

In clipa urmatoare, sotia se intoarce si ii raspunde iritata:

- Pentru a treia oara deja: DA!

Oare nu ne raspunde Tatal sau nu am mai deschis noi de multa vreme urechile? :)

Cadouri, daruri, investitii

Vorbeam cu o Ioana F. zilele trecute (i-am promis ca nu o plagiez) si mi-a dat un gand care mi-a placut, anume ca daca cerem un dar de la Dumnezeu - si aici ma refer la daruri spirituale in special - le vom primi. Ea a pus in primul rand accentul pe intelepciune. Promisiunea este ca daca cere cineva intelepciune o va primi si pe aceea. M-a facut constienta de un gand: cand primesti un dar esti si responsabil pentru el si dezvoltand ideea, vei fi tras la raspundere pentru ce ai facut cu el. Pentru ce ceri daruri? Cum vrei sa la folosesti? Ele iti sunt date ca sa le folosesti pentru vesnicia ta si a altora.

Inima de piatra?

Pentru cei care nu il cunoasteti pe Richard Wurmbrand, el este un pastor crestin care a fost crunt persecutat si torturat pentru credinta sa in perioada comunista. Intr-un interviu a fost intrebat:

"The Irish poet W.B.Yeats once said that too much suffering makes a stone of the heart. Do you find that your suffering has in fact impoverished you or has it made you feel..."

"Ah, he is right that too much suffering makes a stone of the heart but it can make a precious stone. A diamond is nothing else than a black coal under very high pressure and suffering has made Christians, some of them, to be saints of whom we did not feel worthy to untie their shoe laces."

Mai pe romana pentru cei ce nu se descurca:

- Poetul irlandez W.B.Yeats a spus odata ca prea multa suferinta poate transforma inima intr-o piatra. Credeti ca suferinta v-a facut de fapt mai sarac sau v-ati simtit...

- A, are dreptate ca prea multa suferinta poate transforma inima intr-o piatra dar poate fi o piatra pretioasa. Un diamant nu e altceva decat un carbune negru supus unei presiuni foarte mari, iar suferinta i-a facut pe crestini, pe unii dintre ei, sa fie sfinti ale caror incaltari nu ne simtim vrednici sa le dezlegam.

Nu cred ca mai este nevoie de alte comentarii :) Iata insa interviul complet:

Tin in mana o piesa si nu o inteleg, nu ii vad culorile si nu stiu unde sa o asez. Am ochii inchisi, iar forma ei este prea vaga pentru a o putea defini, pentru a-i intelege conturul si sensul. Stiu ca trebuie sa o asez acum, sa o asez cu ochii inchisi, ascultand doar indrumarile, dar mi-e teama sa ii dau drumul in locul indicat, mi-e teama ca nu va iesi cum imi doresc si cum visez. Este unul dintre acele momente in care as vrea sa pot lua eu toate in mana mea si sa le rezolv desi toate striga in jurul meu sa dau drumul, sa asez piesa ascultand doar glasul Tatalui. Teoria o stiu, insa este atat de greu sa o aplic. Stiu ca harul Lui ar trebui sa imi fie de ajuns si ca nu ar trebui sa fiu legata de lucrurile de aici care oricum trec pentru ca odata cu trecerea lor imi trece bucuria. Asa s-a si intamplat... Si acum ce sa fac? Cum sa regasesc bucuria in El? Cum ascult? Cum las totul in mana Lui?

In ultimele cateva zile primesc permanent acelasi mesaj, de a avea incredere, de a preda totul, absolut totul. Pana si "Piesa zilei" mergea in aceeasi directie: "Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!" Psalmul 27:14

De dimineata mergeam spre serviciu si am descoperit textul de la Amazing grace, desi il stiam, dar l-am perceput altfel...

Grace my fears relieved...

How precious did that grace appear the hour I first believed.

My chains are gone, I've been set free...

The Lord has promised good to me,

His word my hope secures.

He will my shield and portion be as long as life endures.

God who called me here below will be forever mine.

Asadar - sunt eliberata prin har? Imi este harul Lui deajuns?

Cred ca mi-a promis binele? Cred ca il voi primi? Ii pot da mana libera sa fie cum va dori El?

Ce te impresioneaza?

Cu ce sunt crestinii (practicanti) diferiti? Am auzit atatea cazuri in care oamenii spuneau: "Aaaa... pocaitul ala? Las' ca am avut eu de-a face cu el. Voia sa ma fure!" Si m-am enervat la culme cand din cauza unuia care doar poarta numele de pocait suntem toti pusi in aceeasi oala (a se intelege pocait ca un om care traieste cu si pentru Dumnezeu, care si-a inteles starea de pacat si a crezut in Hristos pentru iertarea pacatelor lui). Si da, si eu calc stramb, cu siguranta, dar nu ma multumesc cu acea stare, ci caut sa ma ridic si sa revin pe drum.

"Oamenii nu Il vor glorifica pe Hristos pentru ca ii vad pe crestini bogati si sanatosi si prosperi. Si ei tot pentru asta traiesc! Nu sunt impresionati! Spun ceea ce spun pentru ca imi doresc sa fie impresionati! Ei nu sunt impresionati de noi, de oamenii prosperi, bogati, asigurati, care fac ce fac toti ceilalti. Nu construiti o asemenea biserica!" (predica de John Piper)

Lumea Il va glorifica pe Hristos cand Il va vedea pe Hristos viu, traind in crestini! Uneori poti fi inteles si gresit. Vorbeam mai demult cu cineva si am primit o replica de m-a lasat paf! Pe moment nu am stiut cum sa raspund si ce sa argumentez dar intre timp mi s-au mai asezat gandurile. Era ideea ca ar fi fost mult mai impresionat daca ceea ce sunt acum as fi devenit prin forte proprii, daca schimbarea din rebela din trecut in ceea ce sunt acum as fi facut-o eu. Dar tocmai! Nu vreau ca oamenii sa fie impresionati de realizarile mele, ci de realizarile lui Dumnezeu in mine. It's not about me... :) Tocmai ca nu vreau ca eu sa primesc toata aprecierea pentru ca nu o merit. Daca e ceva bun in mine, daca sunt saritoare si sunt asa si pe dincolo, sunt asa pentru ca El m-a facut astfel si El a pus de la inceput lucrurile astea in mine si mi-a dat capacitatea sa le fac si sa le duc la bun sfarsit.

Valabil pentru toti. Toti oamenii care primesc apreciere si sunt laudati pentru abilitatile lor primesc lauda pe nedrept pentru ca Dumnezeu i-a creat cu acele abilitati. Este ca si cum ai lauda farfuria pentru cat de buna e ciorba din ea in loc sa lauzi bucatarul pentru cat de bine a gatit. Mai simplu de atat nu se poate spune.

Asa ca nu va mai laudati unii pe altii. Sunteti creati fapturi minunate, nu va faceti singuri fapturi minunate! Si sunteti fapturi minunate pentru ca El este minunat si v-a creat ca atare. Depinde doar de voi daca 1. vreti sa va folositi in mod pozitiv abilitatile si daca 2. lauda este indreptata spre Cel care o merita de fapt.