Piesa zilei

marți, 18 octombrie 2011

Concert - Şoapta Pământului


Biserica Neagră va găzdui duminică, 23 octombrie a.c., la ora 12:00, concertul susţinut de corul Heart-Core (Bucureşti), sub conducerea dirijorului Vlad Baciu. Tinerii corişti vor prezenta un program ce va cuprinde lucrări ale unor compozitori ca William Byrd, Johann Sebastian Bach sau Guilamme Dufay, precum şi piese negro-spiritual sau contemporane, atât acapella cât şi vocal-instrumentale. Corul va fi acompaniat de organistul Bisericii Negre, Steffen Schlandt, iar soliştii Hortenzia Romaniţan (sopran) şi Florin Ormenişan (tenor) vor completa programul concertului prin interpretările lor.

„Pământul oglindeşte scurgerea timpului şi totodată şopteşte evenimentele trecute, prezente şi viitoare. Prin acest concert dorim să dăm glas vocii pământului” a declarat dirijorul Vlad Baciu, adăugând că „fiecare membru al acestui cor poartă în suflet bucuria de a oferi o muzică plăcută, înălţătoare şi cât mai aproape de perfecţiune. Corul Hart-Core abordează o muzică diversă, adaptându-se cu o deosebită fineţe fiecărui gen”.

Biletul va costa 5 lei şi va putea fi procurat la intrarea în Biserica Neagră, începând cu ora 11:30.