Viata ca un puzzle

Concert - Şoapta Pământului

2011-10-18T15:16:00.002+03:00

Biserica Neagră va găzdui duminică, 23 octombrie a.c., la ora 12:00,concertul susţinut de corul Heart-Core (Bucureşti), sub conducerea dirijoruluiVlad Baciu. Tinerii corişti vor prezenta un program ce va cuprinde lucrări aleunor compozitori ca William Byrd, Johann Sebastian Bach sau Guilamme Dufay,precum şi piese negro-spiritual sau contemporane, atât acapella cât şivocal-instrumentale. Corul va fi acompaniat de organistul Bisericii Negre,Steffen Schlandt, iar soliştii Hortenzia Romaniţan (sopran) şi Florin Ormenişan(tenor) vor completa programul concertului prin interpretările lor.

„Pământul oglindeşte scurgerea timpului şi totodată şopteşte evenimenteletrecute, prezente şiviitoare. Prin acest concert dorim să dăm glas vocii pământului” a declaratdirijorul Vlad Baciu, adăugând că „fiecare membru al acestui cor poartă însuflet bucuria de a oferi o muzică plăcută, înălţătoare şi cât mai aproape deperfecţiune. Corul Hart-Core abordează o muzică diversă, adaptându-se cu odeosebită fineţe fiecărui gen”.

Biletul va costa 5 lei şi va putea fi procurat la intrarea în BisericaNeagră, începând cu ora 11:30.

Revelație

2011-09-20T21:30:00.002+03:00

Starea mea de bucurie şi pace este direct proporţională cu încrederea în Dumnezeu.
Şi mi-am dat seama ca starea mea este de cele mai multe ori vizibilă celor din jurul meu...

Lumi de umbre alungate de glasuri de copii - continuare

2011-09-19T10:00:00.000+03:00

V-aş mai povesti un pic şi despre Gheorghe - tinerelul pentru care a a cânta era iniţial o activitate de-a dreptul peste stângul. Ce să mai... Însemna întruchiparea umilinţei. Conceptul de cor nu prea se potrivea cu freza în vânt şi cu tricoul de fotbal - ambele riscau să se şifoneze. Deisgur că în aceste condiţii activitatea de baza era împărtăşirea unor miştouri cu colegii din jur, ceea ce atrăgea după sine postarea vreunui prof între el şi ceilalţi. Problema era că dacă proful era profă, nu scăpa fără o remeracă drăgăstoasă la adresa aspectului ei plăcut (nu că am fi arătat toate excepţional, dar nu stiu cât de mult putea să vadă din noi...). În a treia zi de tabără îl zărim cu gura ascunsă în pumn, mărul lui Adam mişcându-se în gâtlej... Gheorghe fredona. În ultima zi de tabără ajunsese să îndepărteze mâna din faţa gurii, iar mărul lui Adam se dezlănţuia în toata splendoarea lui... "Să zicem că mi-a plăcut," a îndrăznit să mărturisească la final :)

Cuvintele care să descrie însă emoţia pe care ne-au creat-o copiii nevăzători în cea de-a doua zi de tabără când i-am auzit cântând promisiunile Domnului nu sunt suficient de intense - de la dirijor la pianist şi la fiecare profesor în parte, toţi eram cu ochii în lacrimi:

"You raise me up, so I can stand on mountains,

You raise me up, to walk on stormy seas.

I am strong, when I am on your shoulders.

You raise me up to more than I can be."

Au fost clipe în care Dumnezeu Şi-a revărsat din plin prezenţa Lui peste noi, ne-a copleşit cu frumuseţea Lui, ne-a încurajat prin credincioşia Sa - iată că noi, cei binecuvântaţi cu familii, cu trupuri sănătoase, cu dragostea celor din jur, ne dădeam seama acum de cât de mult am primit de la Tatăl nostru şi ne întrebam oare cât de mult apreciem din ce am primit? Şi iată că El şi-a scos laude de pe buzele copiilor: pe mulţi dintre ei, Dumnezeu îi ridicase să işi înţeleagă situaţia în lumina bunătăţii Lui. Întrebându-l pe Sebi dacă el crede în Dumnezeu, mi-a răspuns: "Dacă nu ar fi Dumnezeu, nu aş vedea nici cât văd acum." Ce lecţie...

Concertul se explică prin sine însuşi - oamenii pe care îi puteam vedea erau şi ei în lacrimi, dar mai ales copiii au înţeles că pot face mai mult decât se aşteaptă cei din jur de la ei. Abia aştept anul viitor :)

Lumi de umbre alungate de glasuri de copii

2011-04-14T01:29:00.002+03:00

Daca as avea in fata o foaie pe care sa va scriu aceste randuri in cerneala ati vedea din loc in loc urme... de lacrimi pentru ca ceea ce mi-a fost dat sa traiesc saptamana aceasta m-a coplesit intru totul. Am avut marea onoare - si nu exagerez cu nimic folosind cuvantul "onoare" - de a sta astazi in prezenta a 80 de copii care traiesc ori intr-o lume a umbrelor, ori a intunericului, dar ale caror voci mi-au ridicat sufletul mai sus decat as fi crezut vreodata posibil.

Ma aflu in Cluj la o tabara de muzica pentru copii orbi si cu deficiente de vedere, intr-o scoala ale carei holuri ar putea foarte bine sa ramana in intuneric pentru ca cei care isi traiesc viata in ele nu au niciun motiv sa aprinda o lumina. Ma aflu alaturi de niste copii pe care nu i-as putea numi decat minunati si extraordinari, dar ale caror talente si aptitudini sunt ingropate intre peretii grosi ai unei cladiri care altfel pare primitoare pentru cei care o viziteaza, desi un pic cam intortocheata (simtul meu oricum slab de orientare a fost intins dincolo de limite, astfel incat in nenumarate randuri m-am trezit la etajul 2 la sala de muzica, decat la 3 in birou, sau am avut nevoie de calauzirea unuia dintre copii pentru a ajunge din nou in camera).

Dupa un drum de 6 ore intr-un microbuz am coborat sambata, 9.04, in curtea liceului. Am fost intampinati cu mare bucurie de cativa dintre elevii care, putand zari, s-au oferit sa ne ajute la descarcarea echipamentului. L-am cunoscut pe Sebi, un tanar de 17 ani, inalt, cu o expresie de om bland si modest: ne-a ajutat sa caram scaunele pentru sala de repetitie - ridica sase cu cea mai mare usurinta... Sebi este unul dintre cei care va ramane in rugaciunile mele. El este cel care parca ar cauta sa gaseasca nevoile celor din jurul lui pentru a le putea implini: el este cel care isi ia colegii nevazatori de mana pentru a-i conduce la scaune, este cel care se ofera sa aduca sistemul de sonorizare, cel care joaca teatru de Shakespeare: Visul unei nopti de vara, cel care te intreaba ce mai faci, cel care are o voce atat de calda incat l-ai asculta oricat, cel care zambeste tot timpul, desi viata lui a fost una foarte grea. Plin de dragoste, de caldura, prietenos, neinfluentabil in bunatatea lui, prieten, matur, saritor, fratele mai mare al celor ce au nevoie de el...

Tabara a inceput de duminica, am fi zis noi cu stangul: copii care veneau pentru ca erau obligati, care isi doreau sa cante la alte instrumente decat cele la care au fost repartizati, care parca inadins incercau sa ne necajeasca, dar a caror atitudine ascundea totusi altceva: strigau dupa dragoste, dupa acceptare, dupa incurajare, dupa apreciere, dupa confirmarea faptului ca sunt deosebiti. Si sunt! Sunt atat de deosebiti incat nu pot sa nu va scriu despre ei:

Claudia si Istvan erau dintre cei care au fost la un pas sa iasa din tabara din cauza comportamentului lor, dar s-au simtit iubiti in disciplina, au gasit siguranta, iar pana a doua zi s-au dovedit a fi unii dintre cei mai cuminti. Claudia m-a anuntat ca va pleca de maine, m-a imbratisat strans, strans, strans si m-a rugat sa revin.

Ana sau Pinki (ma vad nevoita sa zambesc de fiecare data cand ii aud sau ii rostesc numele) sta mereu pe primul rand, adunata de spate, iti ia mainile si ti le mangaie, te strange in brate si iti spune ca te iubeste, iar aceasta o face cu toata sinceritatea. Cu rusine marturisesc ca am crezut ca nu va reusi sa invete in cinci zile sa cante la fluier, dar m-a suprins! A reusit - si inca foarte bine!

Denisa? Nici ea nu vede, dar imaginea ei despre aceasta lume este atat de pozitiva si luminoasa incat nimic nu ar putea-o influenta in a fi mai intunecata sau pesimista. Denisa si-ar fi dorit sa fie la clasa de chitara, "dar," i-a incurajat pe ceilalti "daca tot suntem acum aici, haideti da vedem cum va fi. Poate ca va fi foarte fain. Nu avem de unde sa stim." Denisa se bucura de fiecare nota corecta, intelege disciplina ca fiind ceva pozitiv si incurajeaza pe oricine la a da totul cat mai bine, iar aceasta se observa in rezultatele ei extraordinare!

Adorare

2011-01-26T23:46:00.001+02:00

Marturisesc!

Marturisesc ca Tu esti Cel care tine viata in mana Ta puternica. Marturisesc ca Tu esti Cel care mi-a dat viata si care mi-o sustine. Marturisesc ca esti Tatal meu, Dumnezeul meu, Prietenul meu, Domnul meu si, Doamne, cum sa nu fii cand fiecare suflare a mea este hotarata de Tine?

Cum sa caut intelepciunea Ta in oameni si sa nu vin direct la Tine, Cel care are toata intelepciunea acestui univers? Cum sa caut revelatiile adanci ale fiintei mele cand Tu ma cunosti mai bine decat oricine, pentru ca Tu esti Creatorul meu? Cum sa ma bucur de creatia Ta minunata fara sa Te laud pe Tine pentru ea? Cum sa iubesc orice in aceasta lume mai mult decat pe Tine, cand Tu insuti esti mai minunat decat toate bogatiile cunoscute de om? Cum sa caut altceva mai mult decat pe Tine, cand in Tine sunt ascunse harul, mila, dragostea, rabdarea, frumusetea, slava, cantarea, bucuria, si mai ales mantuirea? Este absurd sa ma incred in puterea mea si in intelepciunea mea, cand prin puterea Ta si prin intelepciunea Ta s-au creat cele mai mari stele, cei mai arzatori sori! Nu are sens sa caut implinirea doar in relatiile cu cei din jurul meu, cand eu am fost creata pentru a fi implinita in Tine in primul rand. Sunt chemata sa ii iubesc, dar cum i-as putea iubi cu adevarat daca nu as cunoaste iubirea din Tine?

Si in final, cum sa nu ma plec inaintea Ta cu adorare si recunostinta cand prin credinta in ceea ce a facut Hristos, Fiul Tau, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, pentru mine - luand pacatele mele si ale tuturor asupra Sa, murind cu ele si apoi, neavand El insusi pacat, inviind si biruind moartea - eu am primit mantuirea Ta, pot avea viata de la Tine si Te pot cunoaste?

Da, mi-ai deschis ochii sa Te vad si acum Te pot lauda din inima, Domnul meu si Dumnezeul meu!

Povestea Fiului

2011-01-25T23:27:00.005+02:00

Asigurare de viata (partea I)

2011-01-09T23:32:00.007+02:00

Cinci oameni, ne luam echipamentul, ni se face instructajul, doua cordeline cu cate o carabina care trebuie intotdeauna prinse pe cablul rosu. Totdeauna o cordelina sa fie agatata in timp ce se muta cealalta, totdeauna pe cablul rosu si fara riscuri asumate aiurea!

Urca primul, urca americanca, si apoi eu, nu inainte de a intreba: "Am cum sa ma intorc daca nu mai pot sau nu mai vreau?" Mi se raspunde ca nimeni nu se intoarce. Odata ce ai hotarat si ai inceput, mergi pana la capat. Suna cunoscut.

2001, sunt imbracata intr-o rochie alba, frumoasa si sunt plina de entuziasm. Mi se face instructajul: mai intai cateheza, iar apoi cum trebuie sa tin mainile cand sunt in baptistier, cum trebuie sa ma las pe spate. Ochelarii mi-i dau jos si nu vad mare lucru, dar nu conteaza. Fratele Sorin ma intreaba:

- Larisa, te intreb in fata lui Dumnezeu, in fata martorilor vazuti si nevazuti daca crezi ca Isus Hristos este Domnul si Mantuitorul tau personal.

- Da, cred!

- Promiti sa il urmezi si sa il slujesti pana la sfarsitul vietii tale?

- Da! :)

Apoi apa calduta care ma acopera cu totul, si iata omul nou care a facut si legamantul. Ies din apa si tremur. De bucurie, de emotie. A fost prea scurt! Mai vreau! :)

Apoi cantam cu totii:

"Am luat hotararea, inapoi eu nu voi da

Cu privirea doar la cruce lumea-n spate-o voi lasa..."

Si apoi

"Am hotarat sa-L urmez pe Isus.

Nu-i drum 'napoi, nu-i drum 'napoi."

Este singurul eveniment dupa care am zambit zile in sir! :)
Inca zambesc si astazi pentru ca ma bucur de pasul facut!

O scarita cat sa incapa piciorul in ea urca la multi, multi metri deasupra pamantului, pana pe platforma primului copac.

Am pornit aventura, trec cu curaj prin butoaie, ma bucur ca ajung cu bine la prima platforma. "Hmm... nu e asa greu cum am crezut. Chiar e distractiv."

"Viata de crestin e minunata, totul este roz. Cu Dumnezeu alalturi, toate lucrurile vor merge struna iar ispitele vor fi foarte usor de invins! Crede-ma!"
Si asa este, sau pare a fi. Intalnirile de tineret sunt minunate, taberele exceptionale, oamenii niste simpatici! E atat de usor totul si atat de frumos sa pot uita de viata grea pe care am dus-o inainte. Tatal meu, din familie de crestini, a ales sa nu creada in Domnul si a fost dificil cu el.
Dar si acum imi amintesc cu drag de discutiile intresante despre astrologie, despre cantecelul de noapte buna: "Fluturas, nu mai ai aripioaaaare, domnul conte ti le-a retezat. Uite ca-l tunde, uite ca-l rade, uite ca-i taie parul din nas."
Si totusi, in spital cand a fost unchiul la el in vizita si s-a rugat pentru el, tata a plans.
Speranta ca a fost momentul lui de pocainta o mai port si astazi. Oare il voi redevea pe tata?

Urmeaza alt obstacol, o tiroliana ciudata: o barna pe care trebuie sa stau in picioare, suspendata de un cablu cu un scripete. In partea cealalta trebuie sa fac pasul rapid pe platforma pentru ca altfel pierd ocazia si vin inapoi pe cablu pana pe la jumatatea lui, asa cum a patit si cel dinaintea mea (de doua ori!!!)

Cum sa cazi de doua ori in acelasi pacat? :)) Pai daca il faci o data... a doua oara stii cu ce te confrunti, nu? Bleg sa fii sa cazi si a doua oara!

Dar vai, de ce nu am invatat eu capitolul asta la fizica? De ce nu mi-am batut capul mai mult cu el? Sa o intreb iar pe Moni? Nu ar trebui. Am mai facut asta acum doua lucrari si m-am simtit foarte aiurea dupa aceea. Nu! Este pacat! Dar... nu stiu!!
- Moni, zi-mi si mie la 2.c!
- Pai formula cu....

O, nu! Iar am cazut! De ce?! Era asa usor sa spun nu ispitei... :(

Simt un pic de adrenalina. Oare voi face si eu pasi inapoi? Ma apropii de platforma, pregatesc piciorul, vantul rece imi taie obrajii si imi lacrimeaza ochii. Sa nu ratez pasul! Siiiii.....

Tribut unui necunoscut sau cum si-a incheiat un navetist calatoria

2010-10-27T11:33:00.007+03:00

Sunt navetista. Locuiesc in Brasov si lucrez in Araci, Covasna. Merg impreuna cu alti trei colegi cu o masina de la firma si obisnuiesc sa mai atipesc pana la serviciu.

Astazi, ajungand aproape de Harman, ma trezesc din toropeala, auzind vag comentariile co-navetistilor mei. Aud: accident, smurd, uite autobuzul, e varza masina, oare e cineva ranit? Ma trezesc de-a binelea si ma uit spre locul cu pricina. Mai intai vad doar doua ambulante, multe lumini aprinse care aprindeau intunericul orei 7, apoi incep sa zaresc o prelata lunga rosie intinsa intre cele doua ambulante. Trecand cu viteza foarte redusa, observ trei medici aplecati peste trupul unui barbat pe care il scosesera din masina distrusa. Incearcau sa il resusciteze. Unul ii tine capul, altul o perfuzie iar al treilea preseaza ritmic pe pieptul omului, manevra care face ca toracele barbatului sa para de cauciuc. Cativa metri mai incolo trebuie sa oprim la semnul unui politist, ceea ce imi da timp sa vad cum cel care ii tinea capul ridica neputincios din umeri. Colegii lui renunta si ei - unul lasa perfuzia in jos, iar celalalt isi opreste incercarea de a readuce la viata inima oprita.

Inca sunt cutremurata de aceasta scena. Inevitabil, am inca in minte gandul ca viata mea atarna de un fir de par. Oricand poate exista un autobuz de care sa ma lovesc, o tigla care sa cada, un vas care sa se sparga, un hamesit cu un cutit asteptand la un colt de strada. Sunt navetista... cu totul, la fel ca si acel om. Doar o vreme scurta a fost aici, ca un strain in pelerinaj, un navetist, si de acum a ajuns unde trebuia sa ajunga. M-am trezit din nou la constientizarea faptului ca nu am nicio putere asupra vietii mele, ca urmatorul accident pe care sa il vad ar putea fi al meu si ca fara a crede in mantuirea lui Dumnezeu as fi pierduta. De am intelege odata ca nu traim pentru aici si pentru acum, ci ca este in joc spaima unui iad sau bucuria unui rai...

Burţi de râs

2010-09-14T22:21:00.003+03:00

Doar una scurta. O burtă de râs scurtă, adică...

Avem o serie de produse la firmă (pentru cei care nu mă cunoaşteţi, lucrez la o firmă producătoare de mobilier pentru copii) care se numeşte bellybutton. In legatură cu un dulap bellybutton i-am scris unui coleg din Germania că avem o propunere.

Acum, "propunere" în germană se zice "Vorschlag" [forşlag], iar in lenea de a-mi întinde degetul până la tasta G, am apăsat pe F... A ieşit astfel un cuvânt nou, dar cu un oarecare sens. Vorschlaf înseamnă... ceva de genul "pre-somn." (e de înţeles dacă trezirea la mine se dă la 6:20. Îngăduinţă, vă rog...)

Să ne gândim acum, ce a ieşit, ducând traducerea până la capăt, inclusiv a cuvântului bellybutton:

"Servus Frank,

Avem un pre-somn pentru dulapul-buric."

M-am gândit să îţi împărtăşesc acest privilegiu al nostru... să mă laud şi eu cu ceva. Doar ca fapt divers.

Nu-i aşa că suntem tari? Voi nu aveţi aşa ceva la firma din Germania. Somnul la locul de muncă este tipic doar pentru noi, românii din capătul pământului, iar dacă visele sunt însoţite de forme de buric inspirate de un dulap, zburând pe un cer din care plouă cu umeraşe, e cu atât mai relaxant.

Mai aveţi chef să cumpăraţi de la noi de la firmă? Eu una... nu mi-aş cumpăra un dulap în formă de buric de la o firmă de pre-adormiţi...

Nu alerga in şlapi!

2010-08-12T23:23:00.004+03:00

De dimineaţă am ieşit din bloc şi am văzut venind autobuzul dinspre staţia de dinainte. Eram în şlapi, dar decizia trebuia luată rapid. Risc să alerg sau prefer nasul intact, nestrivit de uşile nemiloase? Am riscat (ca în multe alte dimineţi) şi l-am prins pe muchie tăioasă de cuţit. M-am aşezat gâfâind (ca în multe alte dimineţi) şi am început să cuget.

Mi-am dat seama că de atât de multe ori pornim la un drum fără niciun fel de pregătire, fără niciun fel de echipament. Ne aşteptăm la o alergare uşoară, la un drum neted, aşa că ne spunem că sunt suficienţi şi şlapii. Apoi ne dăm seama că autobuzul vine cu o viteză mai mare decât ne-am aşteptat, mai dăm şi cu degetele goale în bolovani, ne sar şlapii din picioare şi riscăm să rămânem pe dinafară cu tălpile sângerânde, aşteptând vindecare pentru că nu ne-am luat adidaşii mai grei, dar mai potriviţi.

Pornim în lucrare fără chemare şi daruri potrivite, pornim în relaţii cu ochii închişi, facem fapte bune pentru a ascunde incompetenţa şi în toate acestea eşuăm, ne lovim la degete şi bruma de pasiune cu care am început, acei şlapi chinezeşti cumpăraţi de la Maria, ne lasă în drum.

Ne aşteptăm la binecuvântări şi viaţă frumoasă deşi alergarea noastră este în şlapi. Uităm că trebuie să ne îmbrăcăm cu armura...

	De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
	Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
	Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
	Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

De multe ori e prea târziu însă, iar tălpile ajung să sângereze, nasul e rupt şi are nevoie de bandaje, lucrarea de cârje, de oameni care să vină în ajutor până se va "pune pe picioare", relaţiile vor avea nevoie de timp, de uitare... Iar cicatricele? Acelea rămân...

Trezirea!

2010-05-30T15:42:00.013+03:00

Ma uit in jurul meu si vad de ceva vreme un terci de valori de genul "E buna si ideea ta, e buna si ideea mea." Hai sa le amestecam ca sa nu ne certam - sa il facem pe Dumnezeul adevarat Mahomed, care Mahomed e si Allah, iar pe Allah sa il lasam sa fie si Buddha, ca doar e mai simplu atunci si nu ne mai batem capul.

TREZIREA!

Nu pot fi atatia dumnezei! Valorile lor se cearta, si nu se pot combina, asa cum niciodata nu vom putea amesteca uleiul si apa - sunt substante prea diferite! Este Unul singur atat de mare incat nu mai au si altii loc pe langa El!

TREZIREA!

Nu noi hotaram ce este corect! Nu ne putem permite sa spunem ca e ai voie sa furi daca nu faci rau nimanui sau ca e voie sa te iubesti cu oricine... ca in zilele noastre e la moda, pentru ca am o veste: standardul nu este in mainile noastre. Dumnezeu nu va face un vot printre oameni sa ii intrebe daca mai considera la moda abstinenta pana la casatorie sau ar trebui sa o anuleze. Nici nu se va lasa influentat de parerea noastra despre mita, incalcarea legilor, avort, droguri usoare, adulter. El este acelasi mereu si nu se compromite pentru noi!

Cat de actuala este Biblia: Spune ca oamenii vor numi raul bine, si binele rau. Adica isi vor stabili singuri valorile, cu gandul ca Dumnezeu e bun, ca de ce ar interzice El o mica bucurie? E bun... dar e si drept si conform dreptatii Lui, ar trebui sa murim! Ne-a dat ca solutie pe Hristos. Prin credinta in El suntem mantuiti, nu prin faptele noastre bune facute ca urmare a umbrei de moralitate pe care am mai pastrat-o sau ca urmare a propriilor noastre standarde pervertite. Sutem mantuiti prin credinta adevarata. Semnul credintei adevarate sunt apoi faptele bune facute nu din pura moralitate, ci din dragoste pentru Dumnezeu, ca roada a Duhului Lui care va locui de atunci inainte in noi.

"Nu va inselati," zice in alta parte. "Dumnezeu nu se lasa batjocorit."

Si este destul de clar ce ni se cere:

"Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.

Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire.

Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta, şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti, vă spun astăzi că veţi pieri, şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul.

Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-te de El."

Si toate astea nu pentru ingradirea noastra, ci spre binele nostru! Trebuie sa intelegem asta! Nimic din ce am scris mai sus nu vine din dorinta de a jigni, ci sunt cuvinte din Cuvant si vin din nevoia de a trage un semnal de alarma. Lucrurile nu sunt atat de usoare cum ni le inchipuim noi. Cu adevarul nu ne putem juca pe degete. Exista un absolut dupa care trebuie sa ne orientam.

Burti de ras

2010-05-03T23:07:00.005+03:00

Dupa cum spuneam mai demult (Burti de ras mai mari sau mai mici), uneori serviciul poate fi distractiv, de exemplu cand il suni pe seful de sectie si ii spui: "Trimite-l te rog pe mester, ca s-a ars un neon la sefa in... biserica!" Ooo ce n-as da ca biroul sefei mele sa fie o biserica! Amin? :)

Si daca tot am zis amin, imi amintesc ca am mers la somn odata, destul de franta dupa o zi de munca, si in loc sa ii spun mamei "Noapte buna", m-am trezit gandind si incepand sa spun "Amin" :)) ("Asa sa[-mi] fie" somnul dulce :P si sa nu ma mai trezesc la 5:45 dimineata! Amin?)

In fiecare dimineata plec cu un coleg cu masina. Dupa obiceiul bisericii nostre, din pura inertie, l-am salutat cu: "Pace!", urare pe care desigur, nu avea cum sa o inteleaga, asa ca am avut ce explica. Dar la urma urmei, de ce sa nu il salut asa? Ce? Nu este un salut frumos? Continuand in aceeasi directie, ii vorbeam de un alt coleg si m-am trezit spunand: "Fratele Ilies a spus ca......" Dar-ar Domnul ca dl Ilies sa devina fratele Ilies.

Si iata cum influenta bisericii trece dincolo de zidurile cladirii noastre

Iata doua momente si mai non-bisericesti:

Era cat pe-aci sa fie nevoie de un mop la mine in birou. Si de ceva Domestos. Colega mea era aplecata deasupra imprimantei. Intra sefa si incepu ai-i spune: Maria, nem tudok...? (Nu pot reda exact fraza pentru ca nivelul meu de maghiara este undeva la -2,(99)) Si Maria tipa instantaneu: AAAaaaa :-O, sari cat colo, incepu a rade in hohote si apoi declara ca trebuia de multa vreme sa viziteze unicul loc de liniste si pace, care, apropo, este comun pentru barbati si femei, ceea ce face usurarea un pic stresanta la gandul ca cineva e martorul sunetelor ce in mod normal raman doar intre tine si vasul ce receptioneaza...

Am lipit un pliant pe interiorul usii noastre din sticla care arata ca o mana foarte reala sprijinundu-se de tocul usii. In primele cateva zile colegii cu simtul observatiei intrau cu cea mai mare grija, ca nu cumva sa raneasca mana ostentativa din biroul nostru si tresareau, vazand-o cum se deplaseaza odata cu usa. Lugubrul in persoana :))

Odata va voi povesti si poanta de birou din 5 aprilie facuta colegei mele (ca pe 1 aprilie si-a luat concediu :o( ) dar nu acum, ca-i prea tarziu.

3 dolari

2010-04-22T21:47:00.009+03:00

D. A. Carson isi incepe comentariul la cartea Filipeni astfel:

“As dori sa cumpar Evanghelie* in valoare de 3 dolari, va rog. Nu prea multa, dar suficienta ca sa ma faca fericit, dar nu asa de multa incat sa devin dependent. Nu asa de multa incat sa urasc lacomia si pofta. Cu siguranta nu asa de multa incat sa incep sa-mi iubesc dusmanii, sa pretuiesc lepadarea de sine si sa-mi doresc sa devin misionar intr-o cultura straina. Vreau extaz, dar nu pocainta; vreau transcendenta, dar nu transformare. As vrea sa fiu pretuit de niste oameni cumsecade, iertatori, cu vederi largi, dar eu insumi nu vreau sa iubesc pe cei din alte etnii – mai ales pe cei care miros. Vreau suficienta Evanghelie incat sa dea familiei mele siguranta, sa-i faca pe copiii mei binecrescuti, dar nu asa de multa incat sa-mi redirectioneze ambitiile sau sa-mi creasca darnicia prea mult. As dori sa cumpar Evanghelie in valoare de 3 dolari va rog…”

*n.e. < gr. evangelion, veste buna - aici, a mantuirii prin Hristos

No further comment.

Caci pentru mine a trai este...

2010-04-13T10:08:00.003+03:00

Caci pentru mine, a trai este Hristos, iar a muri este un castig - un foarte cunoscut verset.

Am auzit duminica o explicatie foarte faina de la Corin:

Varianta 1:

Caci pentru pentru mine a trai este familia / jobul / distractia / banii etc.

Atunci, in clipa in care mori le pierzi pe toate. Logic, nu?

Implicit: a muri este o pierdere

Varianta 2:

Caci pentru mine a trai este Hristos.

Asta nu exclude ca nu vei avea familie sau job sau nu te vei simti si bine, ci inseamna doar ca prioritar, persoana de care este legata inima ta inca de pe aici este El.

Implicit: a muri este un castig pentru ca dupa moarte, te intalnesti cu cel pe care L-ai iubit inca de pe pamant.

Doar un gand... destul de puternic.

Cadou de te da pe spate...

2010-04-12T09:46:00.002+03:00

Nu am mai scris nimic de muuuulta vreme. Stiu, stiu... Nu trebuie sa imi amintiti. In ciuda firii de artista reusesc totusi sa retin lucruri elementare :P

Cativa dintre voi stiu ca m-am apucat de invatat flaut. Un super instrument! Dar nu toti stiti cum am ajuns sa posed o asemenea minunatie.

Se facea ca eram odata intr-o misiune prin Fagaras cu un grup de tineri si acolo l-am cunoscut pe actualul "prof", pe Ben, flautistul cu care am intrat in vorba, de la care am aflat ca urma sa studieze in Brasov incepand cu luna octombrie si ca ar fi interesat sa dea lectii de flaut...

Schimb de telefoane, IDuri de mess nushce, dar ca majoritatea proiectelor ma gandeam ca poate a fost totusi doar o vorba. Cand colo, Ben serios nevoie mare. Asa ca ne-am pus sa cautam flautul fermecat.

Ben a lucrat in vara in Germania si, fiind in vizita la o familie si simtind nevoia sa faca niste conversatie, le-a povestit oamenilor ce are de gand sa faca prin Brasov, inclusiv ca va preda flaut dar ca inca mai cautam unul. Oamenii si-au amintit... adica Domnul le-a amintit oamenilor ca au un flaut care sta de ani de zile prin casa degeaba si pe care nu canta nimeni. Si le-a dat Domnul si gandul cel bun sa.. mi-l dea cadou!!! desi nici nu ma cunosteau!

How amazing is that! :)

Interesant este ca nu e orice flaut, ci un Pearl cu cap de argint solid! Si iar ma gandesc: abia asteapta Tati sa ofere cadouri - ba chiar dintre cele mai bune!

Fragment - Cine / ce ar vrea sufletul tau sa fie?

2010-01-08T08:22:00.003+02:00

"(...) Va propun sa meditam impreuna la o ilustratie tare draga mie! Un preot s-a dus sa-si viziteze unul din enoriasi si omul era foarte ocupat. A intrat parintele in curte, omul mergea cu apa la cal, era tare preocupat de munca lui. Slujitorul altarului l-a oprit si i-a spus: "Asculta, domnule! As vrea sa te intreb ceva: spune-mi, cate ore pe zi te ingrijesti de calul din grajd?" "Doua ore dimineata, una la pranz si doua seara". "Dar de sufletul din dumneata, cate ore pe zi te ingrijesti?", a fost a doua intrebare. La care omul nostru a facut socoteala si-a zis: "Crezul nu-l mai stiu de mult, Nascatoarea am uitat-o, de mult timp nu ma mai gandesc la cele sfinte, doar un minut sau doua pe zi in mintea mea mai apare ideea de Dumnezeu". Preotul a inceput sa planga, s-a uitat in ochii acelui enorias si i-a zis: "Domnule, as vrea mai degraba sa fiu calul tau, decat sufletul tau!" Ma intreb ce ar zice preotul daca ar trece prin dreptul sufletului meu si ma rusinez la gandul acesta. Ma intreb ce ar zice Marele Preot, Cel care imi cunoaste ferecatele taine ale launtrului, despre sufletul meu. Mi-ar spune Domnul Isus, Cel care ar trebui sa fie binecuvantatul Rege al locuintei mele interioare, ca ar dori sa fie altceva decat sufletul meu? Poate ar vrea sa fie masina mea, casa mea, familia mea, meseria mea, prietenii mei, animalul meu preferat, prestanta mea, exteriorul meu cosmetizat... (...)"

Andrei Patrinca

A se citi si comentariile.

Captivi in Tara Faraonilor - Nostalgie

2009-10-23T15:11:00.007+03:00

A fost odata ca în fiecare an, dar tot ca în fiecare an la fel de diferită, o tabără de copii pe meleagurile Râşnovului. Zece duzine de participanţi s-au avântat să descopere tainele Egiptului şi s-au trezit cu toţii captivi timp de o săptămână, locuind în corturi, învăţând să se descurce călare pe cămile, înotând prin Nil şi găsindu-şi drumul prin labirintul piramidelor. Erau captivi în ţara Faraonilor.

Se anunţa o săptămână plină. Încă de la intrarea în tabără participanţii au fost întâmpinaţi de nişte adulţi ciudaţi, mascaţi în egipteni şi care nici pe departe nu arătau a… egipteni, dar acest aspect conta mai puţin. După cum am auzit spus în PDF odata: “Cu copiii întorci lumea.” Am început să întoarcem lumea împreună cu ei, ajutându-i să îşi formeze echipe: - Fiecare veţi primi numele unui animal pe care să îl imitaţi. Găsiţi-i pe alţii care fac la fel! După un tărăboi de nedescris, tipic unei ferme bogate din Occident, copiii s-au descoperit şi s-au împrietenit. Ce conta că de acum numele grupei lor era numele unui trib din Israel? Toată săptămâna au predominat întrebări ca: - Eşti elefant? Eşti găină? Din fericire niciunul nu şi-a luat rolul chiar în serios... Altfel am fi avut de dat socoteală unor părinţi nu foarte fericiţi de o asemenea transformare.

Apoi au început să descopere lumea Egiptului cu ajutorul lui Iosif, fiul lui Iacov, i-au cunoscut familia şi au aflat astfel despre un om care s-a încrezut în Dumnezeu cu totul, care nu a acceptat compromisul şi care a fost binecuvântat din belşug. Care dintre noi a mai avut vise din care să reiasă că vom stăpâni peste fraţii noştri? Prea puţini, probabil, deşi... ar fi frumos, nu-i aşa? În fiecare dimineaţă, după o meditaţie în corturi, copiii au învăţat de la Iosif să nu se mândrească, să fie integri, să nu se lase copleşiţi de invidie, să se încreadă în Dumnezeu indiferent de situaţia în care se află şi în primul rând au aflat despre mântuire. Au aflat că Dumnezeu le este alături şi atunci când sunt în situaţii grele, dar şi când se află în culmea gloriei, iar seara se completa imaginea prin povestea unui băiat care, în vis, ajunge să experimenteze puterea de transformare a lui Dumnezeu, pentru că prin vestea mântuirii pe care a adus-o, faţa Egiptului s-a schimbat. Unii au hotărât să îşi predea viaţa Domnului şi să nu le fie teamă să Îl mărturisească. Ne rugăm să rămână hotărâţi pe cale, să Îl iubească pe Dumnezeu, iar pentru cei care încă nu s-au hotărât, ca sămânţa aruncată să nu fi căzut în nisipul Saharei aride, ci într-un pământ în care să crească şi să dea rod la timpul potrivit.

Cât despre peripeţii... destule cât să avem cu toţii ce povesti: un joc de teren în care au putut simţi ce înseamnă să fii o mumie (nu că mumiile ar mai simţi) sau un faraon, au încercat în zadar să construiască o piramidă din nişte piese care nici rugate nu voiau să se aşeze la locul lor, au trecut prin Marele Canion combinat cu Vulcanii Noroioşi pentru a-şi etala apoi biruitori veşmintele împodobite de mâlul? Egiptului. Excursia s-a dovedit a fi la rândul ei o adevărată aventură, cu atât mai mult cu cât s-a petrecut o minune: a plouat în Egipt! Şi nu a fost o ploaie oarecare, ci una asemănătoare regiunii tropicale. Era interesantă senzaţia a doi centimetri de apă în bocancii impermeabili, apă scursă de pe picior, îmbibând şoseta şi apoi încreţind vârfurile degetelor. În ciuda necunoscutului care ne-a întâmpinat, Domnul a fost cu noi aşa cum a fost şi cu Iosif în Egipt şi ne-am întors cu bine în captivitatea corturilor relativ uscate.

De reţinut ar mai fi câteva evenimente deosebite, cum ar fi cele de relaxare în salonul de înfrumuseţare egiptean: manichiură, masaj, mască pentru un ten fin şi strălucitor. Punctul principal de atracţie? Desigur unul dintre lideri care a reuşit să iasă din orice tipar... acceptând o mască de brânză şi doi castraveţi pe ochi. Mai original şi mai egiptean de atât nici că se putea. În acelaşi timp, oamenii mai serioşi construiau un ceas solar, o piramidă sau – crème de la crème – cei mai curajoşi şi dornici de aventură puneau la încercare parcursul de fânghii. Crema, în mod literal, a fost pusă în joc în seara de creaţie egipteană când participanţii au avut ocazia să facă ceea ce nu ar fi îndrăznit niciodată: să arunce cu pufuleţi în liderii lor, iar asta nu oricum, ci în crema de ras pe care aceştia şi-au aplicat-o din belşug pe faţă! Un vis devenit realitate.

Iar acum, privind în urmă, nu se poate să nu devenim uşor nostalgici amintindu-ne de ploaia care, fără a exagera, a inundat tabăra în ultima noapte şi pe parcursul zilei ce i-a urmat, ocazie cu care am aflat cu toţii cât de confortabilă este o saltea de apă adunată sub cort. Plângea vremea după copiii ce plecau acasă, motiv pentru care îi mai aşteptăm şi în 2010 pentru a experimenta din nou o lume nouă, dar în primul rând pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeul care este gata să ni se descopere în măsura în care noi suntem gata să Îl căutăm.

Too much love won't kill you.

2009-09-14T21:29:00.005+03:00

Ce inseamna sa tii intr-adevar la cineva? Sa iubesti pe cineva cu totul?

Sa nu te intrebi cat de multa bucurie iti ofera si cat de mult ti se daruieste, iar aceasta sa iti conditioneze reactia similara, ci sa poti trece peste orice meteahna si sa devii ceea ce are celalalt nevoie, aducandu-i bucurie. Cand din ambele parti vine aceasta atitudine... o, cat de frumos :)

*De retinut: imi dau seama ca aceasta definitie ar putea fi limitata. Ea se refera la concluzia filmuletului de mai jos, insa tot adevarata. Asta va va da mai mult spatiu sa va dati cu parerea in comentarii...

Teorema: Surdul n-aude asa ca nu are ce potrivi.

2009-08-17T11:36:00.006+03:00

Ne intrebam uneori de ce nu ne vorbeste Dumnezeu. Oare chiar nu ne vorbeste? Ilustratie:

Era un barbat care s-a dus la un medic ORL-ist sa ii spuna oful: sotia lui nu mai auzea. Vorbea cu ea si... degeaba. Sarmanul om nu avea cu cine comunica si isi dorea un sfat intelept, o pastila buna, un ceva care sa o faca din nou pe sotie sa auda cand ii cere micul dejun la pat.

- Un prim pas, zise medicul, ar fi sa mergeti acasa si sa vedeti cat de grav e. Intrebati ceva de la distanta, apoi tot mai de aproape, pana cand descoperiti de unde incepe sa auda. Apoi hotaram tratamentul.

Merge omul nostru acasa, sperantele nu foarte mari ca va si functiona, intra pe usa si striga:

- Draga, e gata masa?

Niciun raspuns, asa ca se apropie de bucatarie si striga din nou:

- Draga, e gata masa?

Iarasi nu primeste raspuns si se intristeaza, gandindu-se ca starea sotiei sale este atat de avansata. Ajunge aproape de urechea ei si striga din nou:

- E gata masa, draga?

In clipa urmatoare, sotia se intoarce si ii raspunde iritata:

- Pentru a treia oara deja: DA!

Oare nu ne raspunde Tatal sau nu am mai deschis noi de multa vreme urechile? :)

Cadouri, daruri, investitii

2009-08-17T10:54:00.001+03:00

Vorbeam cu o Ioana F. zilele trecute (i-am promis ca nu o plagiez) si mi-a dat un gand care mi-a placut, anume ca daca cerem un dar de la Dumnezeu - si aici ma refer la daruri spirituale in special - le vom primi. Ea a pus in primul rand accentul pe intelepciune. Promisiunea este ca daca cere cineva intelepciune o va primi si pe aceea. M-a facut constienta de un gand: cand primesti un dar esti si responsabil pentru el si dezvoltand ideea, vei fi tras la raspundere pentru ce ai facut cu el. Pentru ce ceri daruri? Cum vrei sa la folosesti? Ele iti sunt date ca sa le folosesti pentru vesnicia ta si a altora.

Inima de piatra?

2009-08-14T07:50:00.006+03:00

Pentru cei care nu il cunoasteti pe Richard Wurmbrand, el este un pastor crestin care a fost crunt persecutat si torturat pentru credinta sa in perioada comunista. Intr-un interviu a fost intrebat:

"The Irish poet W.B.Yeats once said that too much suffering makes a stone of the heart. Do you find that your suffering has in fact impoverished you or has it made you feel..."

"Ah, he is right that too much suffering makes a stone of the heart but it can make a precious stone. A diamond is nothing else than a black coal under very high pressure and suffering has made Christians, some of them, to be saints of whom we did not feel worthy to untie their shoe laces."

Mai pe romana pentru cei ce nu se descurca:

- Poetul irlandez W.B.Yeats a spus odata ca prea multa suferinta poate transforma inima intr-o piatra. Credeti ca suferinta v-a facut de fapt mai sarac sau v-ati simtit...

- A, are dreptate ca prea multa suferinta poate transforma inima intr-o piatra dar poate fi o piatra pretioasa. Un diamant nu e altceva decat un carbune negru supus unei presiuni foarte mari, iar suferinta i-a facut pe crestini, pe unii dintre ei, sa fie sfinti ale caror incaltari nu ne simtim vrednici sa le dezlegam.

Nu cred ca mai este nevoie de alte comentarii :) Iata insa interviul complet:

2009-08-13T07:33:00.010+03:00

Tin in mana o piesa si nu o inteleg, nu ii vad culorile si nu stiu unde sa o asez. Am ochii inchisi, iar forma ei este prea vaga pentru a o putea defini, pentru a-i intelege conturul si sensul. Stiu ca trebuie sa o asez acum, sa o asez cu ochii inchisi, ascultand doar indrumarile, dar mi-e teama sa ii dau drumul in locul indicat, mi-e teama ca nu va iesi cum imi doresc si cum visez. Este unul dintre acele momente in care as vrea sa pot lua eu toate in mana mea si sa le rezolv desi toate striga in jurul meu sa dau drumul, sa asez piesa ascultand doar glasul Tatalui. Teoria o stiu, insa este atat de greu sa o aplic. Stiu ca harul Lui ar trebui sa imi fie de ajuns si ca nu ar trebui sa fiu legata de lucrurile de aici care oricum trec pentru ca odata cu trecerea lor imi trece bucuria. Asa s-a si intamplat... Si acum ce sa fac? Cum sa regasesc bucuria in El? Cum ascult? Cum las totul in mana Lui?

In ultimele cateva zile primesc permanent acelasi mesaj, de a avea incredere, de a preda totul, absolut totul. Pana si "Piesa zilei" mergea in aceeasi directie: "Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!" Psalmul 27:14

De dimineata mergeam spre serviciu si am descoperit textul de la Amazing grace, desi il stiam, dar l-am perceput altfel...

Grace my fears relieved...

How precious did that grace appear the hour I first believed.

My chains are gone, I've been set free...

The Lord has promised good to me,

His word my hope secures.

He will my shield and portion be as long as life endures.

God who called me here below will be forever mine.

Asadar - sunt eliberata prin har? Imi este harul Lui deajuns?

Cred ca mi-a promis binele? Cred ca il voi primi? Ii pot da mana libera sa fie cum va dori El?

Ce te impresioneaza?

2009-08-12T08:41:00.006+03:00

Cu ce sunt crestinii (practicanti) diferiti? Am auzit atatea cazuri in care oamenii spuneau: "Aaaa... pocaitul ala? Las' ca am avut eu de-a face cu el. Voia sa ma fure!" Si m-am enervat la culme cand din cauza unuia care doar poarta numele de pocait suntem toti pusi in aceeasi oala (a se intelege pocait ca un om care traieste cu si pentru Dumnezeu, care si-a inteles starea de pacat si a crezut in Hristos pentru iertarea pacatelor lui). Si da, si eu calc stramb, cu siguranta, dar nu ma multumesc cu acea stare, ci caut sa ma ridic si sa revin pe drum.

"Oamenii nu Il vor glorifica pe Hristos pentru ca ii vad pe crestini bogati si sanatosi si prosperi. Si ei tot pentru asta traiesc! Nu sunt impresionati! Spun ceea ce spun pentru ca imi doresc sa fie impresionati! Ei nu sunt impresionati de noi, de oamenii prosperi, bogati, asigurati, care fac ce fac toti ceilalti. Nu construiti o asemenea biserica!" (predica de John Piper)

Lumea Il va glorifica pe Hristos cand Il va vedea pe Hristos viu, traind in crestini! Uneori poti fi inteles si gresit. Vorbeam mai demult cu cineva si am primit o replica de m-a lasat paf! Pe moment nu am stiut cum sa raspund si ce sa argumentez dar intre timp mi s-au mai asezat gandurile. Era ideea ca ar fi fost mult mai impresionat daca ceea ce sunt acum as fi devenit prin forte proprii, daca schimbarea din rebela din trecut in ceea ce sunt acum as fi facut-o eu. Dar tocmai! Nu vreau ca oamenii sa fie impresionati de realizarile mele, ci de realizarile lui Dumnezeu in mine. It's not about me... :) Tocmai ca nu vreau ca eu sa primesc toata aprecierea pentru ca nu o merit. Daca e ceva bun in mine, daca sunt saritoare si sunt asa si pe dincolo, sunt asa pentru ca El m-a facut astfel si El a pus de la inceput lucrurile astea in mine si mi-a dat capacitatea sa le fac si sa le duc la bun sfarsit.

Valabil pentru toti. Toti oamenii care primesc apreciere si sunt laudati pentru abilitatile lor primesc lauda pe nedrept pentru ca Dumnezeu i-a creat cu acele abilitati. Este ca si cum ai lauda farfuria pentru cat de buna e ciorba din ea in loc sa lauzi bucatarul pentru cat de bine a gatit. Mai simplu de atat nu se poate spune.

Asa ca nu va mai laudati unii pe altii. Sunteti creati fapturi minunate, nu va faceti singuri fapturi minunate! Si sunteti fapturi minunate pentru ca El este minunat si v-a creat ca atare. Depinde doar de voi daca 1. vreti sa va folositi in mod pozitiv abilitatile si daca 2. lauda este indreptata spre Cel care o merita de fapt.

Ganduri cu putere

2009-07-16T13:03:00.009+03:00

Paul Washer:

- I don't need to be a prophet or the son of a prophet to know what your god is. I only need to watch your life (...) When you have just enough Christianity to make you moral, I know who your God is. If I could look into your mind and see what occupies your mind, I will know what your god is.

- Everything you have, even if you are here today and you are the vilest, most wicked, God-hating man on the face of the planet, if there is any good whatsoever in your life, it comes from the very One you hate!

- All the things that mean so much to you only tell everyone one thing: "Oh, you priests who have been called to know Him, how you despise His Name!"

- He is everything or He is nothing (...) They have so many idols in their life that the Lord is not even first, or second, or third, or fourth. It is not giving unto the Lord everything.

- What would you have me to do, oh Lord? Teach me your ways, oh Lord! Who do I have in heaven but Thee, who do I have on earth but Thee? What am I but a speck of dust breathing holy breath if indeed you have converted me?

- So difficult is our salvation that only God can make it possible. Do you think He is a flu shot?

- The evidence that you repented under salvation a long time ago is that you are still repenting today and growing in repentance. The evidence that you truly believed under salvation a long time ago is that you're still believing today and even more.

- Deal with the fact that you are being confronted with a gospel that demands everything from you, that you are being confronted with who God is. He doesn't share! He takes everything! Let Him take everything: He is worthy!

- It is better to be a secularist, it is better to be an atheist, to claim nothing from God than to claim God and enter into that claim half-heartedly.

- Most people are alive only because air is free. They do nothing with their lives. And you say: "Well, I've done much!" But the much you have done, how much of it is eternal, how much of it will burn up in the fire?

- What does it cost you to be a Christian?

- You might say: "I've never been able to offer out of a pure heart, I've always battled with sin, I've always struggled. I want to be more. Even this morning when I was worshipping, I was struggling with thoughts that were deviant, that were not about God, and it was so difficult to worship. Do you mean God does not receive anything from me?" From you He receives much because by your own word you acknowledge: 'Blessed are those who mourn, for they shall be comforted. Blessed are those who hunger and thirst for righteousness, for they shall be satisfied.' With those types of words and with the breaking of your heart you're showing that you truly belong to Him, that you want to be more for Him, but those of you who sat out there, cold as a stone and had no problem with this, you're the ones who should be afraid!

-Oh, why are we here? Why do we breathe? Why does that heart of ours beat if not for Him and the advancement of His Kingdom?

Vremea

2009-07-14T14:07:00.013+03:00

Este un text pe care l-am citit azi si care imi place mult, desi este in parte doar o insiruire de evenimente. Dar toate isi au vremea lor:

Eclesiastul 3

1 Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.

2 Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.

3 Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;

4 plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;

5 aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;

6 căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;

7 ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;

8 iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.

9 Ce folos are cel ce munceşte din truda lui?

10 Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

11 Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

Imi este doar teama sa nu trec peste o vreme fara sa o recunosc si astfel sa o pierd. Nu imi doresc vremea uratului - pentru ca vreau sa iubesc mereu si tot mai mult -, nici vremea razboiului, dar imi doresc sa nu treaca vremea jucatului, iar bocitul sa isi aiba doar o vreme. Ca Amelie, vreau sa am timp sa imi strang pietre pentru ca apoi sa ma pot destinde facandu-le sa sara pe suprafata apei si sa ma destind.

Nu as vrea sa fortez o imbratisare cand nu este vremea ei, dar nici sa trec peste o imbratisare din teama sau din ignoranta atunci cand ea isi are locul. Adica... oricum nu sunt eu foarte lipicioasa, cred, dar imi aduc aminte ca au fost momente cand am simtit ca as putea face asta dar m-am facut ca ploua. Si spuneti si voi, nu e faina o imbratisare din cand in cand?

Cat despre vremea cautarii si pierderii, de pierdut am pierdut multe, dar am si gasit. Mai ales insa... am fost cautata si gasita si ce bine e! :) (Iar aici imi vine in minte un citat de-al lui Luther: "Am tinut multe lucruri in maini si le-am pierdut, dar ce am incredintat in mana lui Dumnezeu este al meu si astazi.")

Desi nu pot spune ca inteleg mereu pe deplin lucrarea Domnului, pot insa afirma ca o experimentez, franturi mai mici sau mai mari si vad intr-adevar ca vremea Lui este frumoasa. Vreau sa o pastrez!

Burti de ras mai mari sau mai mici

2009-06-26T12:12:00.016+03:00

Ca de cand m-am angajat foarte bine m-am distrat.

Bine... nu tot timpul, ca am si zile in care imi vine nu stiu ce sa le fac cand nu stiu sa comunice intre ei. Nemtii si romanii adica. Dar suntem ingaduitori. Doua natii diferite. Unii mananca Wurst, altii mananca slanina, ambii beau bere, ceea ce inseamna ca hrana solida este cea responsabila pentru diferentele de interpretare.

Am avut cateva experiente pana acum pe care mi le-am si notat, nu cumva sa le uit prea curand. Incepem cu cea mai recenta?

Azi de dimineata a plouat cu soare! Si ce mai soare! Adica nu soarele a plouat, ca era grav dar ploua pur si simplu. Radea soarele de nedumerirea mea: De unde turna in halul acela daca undeva mai incolo era doar o pata de nor alb??? Multumesc pentru asa dimineata, Tati! :)

Tot azi, dupa un schimb cu foc intre sefa de la textile si o proiectanta din Germania, primesc un mail de la sefa de sectie de la textile, Manu:

"Te rog, intreaba urgent daca trebuie impuscat calut la produsele ambalate in noile cutii."

Citind prima parte, pana la calut, am ramas perplexa, dupa care am inceput sa rad necontrolat (bine ca am o super-sefa care s-a uita la mine extrem de amuzata si rabdatoare pana am reusit sa ii explic care era problema), mai ales amintindu-mi ca zilele trecute am gasit o copita de cal, o unghie intreaga adica, prin curtea firmei =)) Moment savuros, dupa care am inteles ca era vorba de un anume soi de etichete care se prind cu ajutorul unui pistol pe cutii!

Asemanator a fost cu ceva vreme in urma cu niste fise completate de un angajat din productie la unul din procesele de productie ale unui pat: Capsat urechi, ochi, dinte, unghii. De data asta eram singura in birou si radeam in fata imaginii unui muncitor care de oboseala si stres a ajuns sa isi capseze repsectivele parti ale corpului la cine stie ce masinarie. M-a prins seful razand, adica sotul sefei, si cand i-am povestit a ras si el, dar de mine, dupa care mi-a aratat in catalog un pat cu un elefant aplicat pe el. Restul il ghiciti...

In ultimele cateva saptamani am avut de-a face cu italieni. Nu eu personal, dar noi in general. Vrem sa cumparam niste masini, inclusiv o instalatie de exhaustare, adica de filtrare a aerului - ventilatoare, filtre etc. Pe langa un italian care, invatat cu zona, spunea "Bistos, bistos!" (n.r. a se citi 'bistosh' si inseamna 'sigur' in maghiara), a mai aparut unul care intr-o discutie cu seful zice:

- E nevoie de o instalatie de respirat.

- De ce? Aveti probleme cu respiratia?, intreba seful cu toata inocenta.

- Nu, raspunse italianul, dumneavoastra aveti nevoie! :))

Instalatie de exhaustare adica...

Apoi am mai dat peste doi termeni care mi-au dat ceva batai de cap. Primul a fost cuvantul "sibare" pe care trebuia sa il traduc in germana si pe care l-am citit: [sibáre]. Am cautat in tot felul de dictionare, in tot felul de surse si nimeni nu stia ce sunt acelea niste sibare... Asa ca am decis sa o intreb pe Edith, sefa, atotstiutoarea sefa (si nu glumesc. E Mafalda! :-) ). Iar sefa a ras si s-a amuzat pentru ca un cuvant mai german de atat nici nu se putea. Şíbăr, Larisa, şíbăr! Adica o chestie care impinge si care este echivalentul lui Schieber din germana. Cateva paragrafe mai incolo dau peste ce stiu eu ce ciudatenie care se numea Lant Gall. (De ce se complica romanii cu diacritice?) Caut pe Google images si dau peste imaginea aceasta.

Vad lanŢul si ma prind abia peste jumatate de ora ca este vorba de un lanŢ!

Bine ca de data asta m-am prins singura! :)

Asa ca desi imi toc nervii cu probleme de comunicare si citesc frustrarile oamenilor (@ BBC Fuuuuuuustraaaaa vigilat etc., cine stie, stie...) mai am parte si de cate o burta de ras, ca e ascunsa dupa monitor sau in plenul biroului executiv. Ca sa nu mai zic cat de mult imi place de fata din biroul alaturat! Super-fata si ea! :) Marika. Cica o sa lucrez cu ea in birou peste ceva vreme, pe partea cu umbra a cladirii. Iar cu Edith fac schimb de fructe si de biscuiti! Are Tata grija sa imi fie bine si sa imi aminteasca de faptul ca aici mi-e locul deocamdata. ;))

Gata.

Incercarea moarte (n-)are

2009-06-11T08:26:00.007+03:00

Am auzit de curand o idee care mi s-a parut interesanta si mi-am amintit de ea, citind un articol din blogul Laurei referitor la incercare.

Incercarea vine de la Dumnezeu si are ca scop cizelarea noastra. Mai mereu incercarea este insotita si de ispita, dar de ce? Ne ispiteste Dumnezeu? Pai... Nu. Dumnezeu ne da mereu si calea de a invinge dar Satan nu vrea ca noi sa trecem cu capul sus prin ea asa ca ne ofera o alta metoda decat cea buna de a iesi din incercare, o metoda mai usoara, mai "la indemana" care insa trece pe langa scopul intial de cizelare. Suna simplu, nu?

Asadar, ce drum aleg? Cea de integritate prin care aleg calea vietii (si atunci incercarea moarte n-are) sau o iau pe scurtatura, prin pacat, caz in care incercarea moarte are?

Plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru. - Romani 6:23

PS. Sa vedem cum facem cu practica :P

Epilogul volanelor

2009-06-01T12:59:00.000+03:00

Tocmai s-a incheiat cea de-a doua vizita a dlui Kraatz de cand sunt eu aici. Am stat de vorba mult cu el. Am aflat ca a fost unul dintre cei care introduceau Biblii in Romania in perioada comunismului in masini modificate, ca a fost misionar in Africa si ca momentan stie ca locul lui este sa lucreze cu Romania, sa le spuna celor de aici despre Hristos.

A gasit cuvinte de incurajare si indemnuri de a nu ascunde lumina lui Dumnezeu fata de cei de aici. Vineri am plecat de la birou inaintea lui, iar el a plecat duminica inapoi in Germania. Azi de dimineata insa am gasit pe monitorul meu un biletel in plus fata de cele ale mele cu diverse remindere. Si pe coada lui scria iesi afara dumneata! J Iesi afara din carapace! Bine… cu alte cuvinte: “1 Petru 2:9-10 Iti doresc binecuvantarea bogata a lui Dumnezeu. Pe curand. Cu drag, Hans-Jürgen Kraatz”

In 1 Petru 2:9-10 scrie: Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.

Asta nu pentru meritul nostru insa, ci pentru ca asa a vrut El. Sunt constienta ca nu as fi nimic daca nu ar fi El, ca acum probabil as fi fost… departe de ce am devenit si ca sunt asa doar pentru ca El a lucrat in mine.

Si inca ceva legat de volan, ca sa nu ma intelegeti gresit. E o comparatie care merge pana la un anumit punct. Nu inseamna ca eu nu mai am nimic de facut, ca stau cu mainile in san si astept sa pice para malaiata in gura lui natafleata (a trecut cam multa vreme de cand nu am mai folosit expresia asta – oare se imputineaza natafletii? :)) ) Partea mea de lupta ramane valabila doar ca nu mai lupt singura. Text poetic but how true… “Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.”

Volan 2

2009-06-01T12:57:00.000+03:00

Ziua de joi, dupa cum ziceam, urma sa fie una si mai interesanta. Primesc de la un prieten un text din Biblie, povestea lui Iov care primeste intr-o zi veste dupa veste, cum ca i-au murit copiii, i-au murit turmele, slujitorii si a ramas practic intr-o fara nimic… sau fara tot, daca o luam logic. Si sa fim sinceri acum, cati dintre noi nu ar face scurt circuit la asa o intamplare – si creierul functioneaza pe impulsuri electrice? Reactia lui Iov este insa complet neasteptata: “aruncându-se la pământ, s-a închinat, şi a zis: »Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, - binecuvântat fie Numele Domnului!« În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc, şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.” Mai tarziu urma sa imi dau seama si cam care era aplicatia pentru mine personal (eu fiind relativ nemultumita de locul in care trebuia sa fiu si de ce trebuia sa fac – traduceri tehnice, in capatul lumii, iar concediile obligatoriu cu toata firma deodata).

Termin de citit, ma gandesc ce credinta la omul respectiv, ca mi-ar placea si mie si.. pe moment cam atat.
Cateva minute mai tarziu zice sefa ca trebuie sa vorbim despre concediul din vara. Zic da, stiu, ultima saptamana din iulie si prima din august.
- Doar ca vom avea nevoie de tine atunci pentru ca atunci se vor instala noile utilaje si vor veni din Germania cativa ca sa ajute. Va trebui sa traduci…
- Asta inseamna ca imi pot lua concediul cand vreau eu altcandva??? (Si luminitele se aprinsera instantaneu, stiind ca e marea sansa de a merge in tabara cu pruncii.)
- Da.
- 7 - 9 iulie as vrea, zic direct. (Si luminile se transformara in artificii – puteam sa imi iau zilele lucratoare ce se suprapuneau cu tabara!)
- Sigur. Dar de ce tocmai atunci?
- E tabara cu copiii la Rasnov (Iiiihaaa. Slava Domnului! Multa slava Domnului!)
- Ce fel de tabara?
- Pai e o tabara cu tematica biblica si culturala: vorbim despre Iosif in Egipt si tragem invataturile de acolo si invatam despre cultura egipteana. (Oare am fost prea indrazneata?)
- Ce interesant suna… Mi-ar placea sa o trimit si pe fata mea…
Ca sa scurtam povestea, fata ei va merge in tabara aceasta, la echivalentul in limba germana, iar eu voi putea merge cu ai mei prunci. Si eu care credeam ca Domnul ma uitase in pustietatea Araciului… J Acestea fiind hotarate, ma intreaba la ce biserica merg si, afland ca sunt baptista, imi spune ca neamtzul, la ultima vizita, a intrebat-o daca stie vreo biserica neoprostestanta prin Brasov si, culmea, au fost impreuna la Baptista 2!

Dupa ce am petrecut o zi amuzandu-ma de accentul unui italian care vorbea romana, amestecand cate un Bisztos maghiar (deci da, incepea sa imi placa ce faceam), si ne facea oferte de utilaje, usor speriata de prezenta unui neamtz delegat, am avut parte de o a doua surpriza placuta: catre finalul programului vine neamtzul la mine, de acum il voi numi dl. Kraatz, si ma intreaba direct:
- Sunteti crestina? (fiind neamtz nu se concepe pertu-ul. Tre sa fim diplomati, dom’le!)
- … … Da…
- Nascuta din nou?!
- (Deci e clar… cine are asa cuvant in vocabular nu e neofit) Da!
- (Cu exuberanta) Si eu!!!
- De unde stiti de mine?
- V-am simtit…
M-a simtit… Deci chiar se simte ca ceva e altfel? Multa slava Lui, din nou! J Apoi mi-a spus ca de multa vreme se roaga pentru sefa si ca este interesata de credinta. Acum ca sunt aici putem lucra impreuna J Mi-a dat si o brosura si m-am bucurat sa vad atata dedicare in el. O incurajare mare pentru mine… Am ranjit toata ziua pe strada apoi :P

A fost momentul in care mi-am dat seama ca nu are rost sa cartesc, ca nu are rost sa ma plang ca nu imi place unde sunt, dar ca Tati stie cel mai bine de ce sunt lucrurile asa. A fost confirmarea ca sunt intr-adevar in locul in care trebuie sa fiu. A fost o schimbare de atitudine foarte mare si odata cu ea a inceput sa apara si placerea pentru ceea ce fac. Nu simt o deosebita exaltare si exuberanta in a traduce despre varianta inumana lui Jack spintecatorul, circularul de spintecat, dar vad ca nu este degeaba, ca Domnul ma poate folosi si asa. M-am linistit si stiu ca este locul meu aici. I’m actually starting to enjoy it.

Ultima chestie draguta a fost ca seara vorbeam cu cineva ca nu am cum sa imi ridic permisul de conducere de la Politie pentru ca se inchide ghiseul inainte sa ajung eu in Brasov. O fata din biserica a auzit problema si imi spune ca rezolva unchiul ei, ca e politist si il ridica el si mi-l aduce! Deci… de ce sa nu am incredere in El si in lucrurile fara “o importanta atat de mare”? Ca ridicarea permisului? Sunt mici cadouri pe care le primesc in fiecare zi si le trec cu vederea, uitand ca este Tata responsabilul pentru ele.

Inceputul zilei a fost sub semnul povestii lui Iov: nu carti! E bine asa! Finalul mi-a amintit de blogul meu pentru ca am primit un mesaj de la o prietena: “Planurile pe care noi le facem se pot spulbera, dar aceasta nu este niciodata la voia intamplarii. Ele sunt intotdeauna o piesa intr-un joc de puzzle mai mare. Infrangerea de azi poate deveni biruinta de maine daca lasi mana lui Dumnezeu sa aseze incet fiecare piesa din jocul tau de puzzle. Si nu uita: Planurile Lui nu cunosc esecul!”

Lasa volanul din mana si lasa-te surprins! (Partea 1)

2009-05-06T15:18:00.005+03:00

Am trait saptamana trecuta cat altii in 7, sau poate ca altii in 70? :) Nu stiu, dar oricum a fost o serie de evenimente numai bune de impartasit, cel putin din punctul meu de vedere. Zilele care au urmat duminicii din 26 au fost toate sub semnul Psalmului 37. La timpul de rugaciune s-au citit, printre altele, si urmatoarele versete: "Domnul sa-ti fie desfatarea si el iti va da tot ce iti doreste inima" Si unii veti spune ca va doriti ce stiu eu ce mari bogatii si tot felul de minunatii inaccesibile publicului larg. Well I've got news for you. Daca va gasiti "desfatarea" in Domnul s-ar prea putea sa observati ca vi se schimba visele si dorintele in unele care par si mai fanteziste, dar cu sanse si mai mari de implinire :) Urmatorul verset era: "Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El si El va lucra." Mai pe intelesul tuturor, lasa volanul in mana celui ce detine permisul de conducere pentru viata ta si vezi e se intampla! :)

Sa vedem in ce fel va lucra...

Am primit luni dimineata un sms de la o prietena continand Psalmul 3:3-5. Zicea: "Dar, Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea, şi Tu îmi înalţi capul! Eu strig cu glasul meu către Domnul, şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt. Mă culc, adorm, şi mă deştept iarăşi, căci Domnul este sprijinul meu." Tot luni am avut examenul de sala pentru permisul de conducere. Pentru cei care nu stiti, m-am angajat in 21 aprilie (2009 - prospatura, plus ca am senzatia ca sunt cea mai tanara din firma, cel putin din administrativ, ca la productie... who knows?) ca traducator la o firma in Araci - in capatul lumii.. ei nu chiar, dar in capatul judetului Brasov si inceputul judetului Covasna.

I-am dat secretarei buletinul ca sa imi scrie contractul. Desteapta cum sunt de obicei, l-am lasat acolo si in drum spre politie mi-am dat seama ca... da! Ati ghicit! Nu il aveam la mine. Rugaciunea mea a fost: "Doamne, daca e sa trec testul, te rog gaseste o cale ca sa ma lase sa intru..." O sun pe sefa, ii spun ce am patit si ca e posibil sa ajung mai devreme la firma. 10 minute mai tarziu ma suna colegul cu care ar fi trebuit sa ajung la serviciu: "Sunt pe drum si iti aduc si buletinul!" Am luat si testul :)

Partea interesanta a continuat miercuri cand aveam traseul. Nu cred ca a fost intamplare faptul ca un prieten care avea masina era liber exact in acea dimineata si ma putea duce la serviciu imediat dupa (daca nu plec dimineata cu un coleg e mai greu sa ajung... riscul meseriei - de traducator in capat de lume brasoveana). Stateam la autogara unde era adunata toata gashca de tremurici tinerei in asteptarea calailor examinatori care aveau sa le hotarasca soarta de soferi sau simpli, resemnati pietoni. Oare Lechea imi va fi tortionarul? Nu! Rotariu (calm si tacut) care hotaraste sa plecam de la Magnolia, adica din Racadau, mai precis, din mijlocul unei pustietati unde masinile circula mai rar decat din Paste in Craciun la anumite ore. Dupa 3 manevre aud preaasteptatul "Esti admisa." Reactia mamei? "Manca-o-ar mama de shoferitza!" :)) urmat de amintirea faptului ca Domnul mi-a fost alaturi inca de la inceput, de la gasirea unui instructor deosebit. Reactia mea? "Multumesc, Tati!" :) Lui ii place sa faca parte din viata noastra de zi cu zi, sa se bucure cand luam un examen si a fost de fata, cand ii povestim de tot felul de lucruri care par atat de mici. Dar de ce trebuie sa apelam la El doar cand suntem pe punctul de a pica examenul... vietii noastre? Nu, vreau sa fie parte in tot pentru ca Il iubesc.

Aici s-a incheiat partea cu volanul concret. Joi am avut parte de o lectie foarte buna, o lectie in care El mi-a aratat ce se intampla cand il predai si la figurat. In urmatorul articol.

- Uite-L colo!!! - Unde, unde?!? =))

2009-04-10T22:48:00.004+03:00

Am fost azi la Muzeul de Arta. Copiii din doua centre de plasament au facut un program de Pasti si am fost invitati cu trupa de teatru sa jucam doua scene din piesa. Copiii, niste scumpi cu totii. Multi au venit sa vorbeasca cu noi la final, o fetita s-a atasat aproape "ne-dezlipibil" de mana mea dreapta. :))

A inceput o splendida interpretare din care reiesea ca rolul femeii NU e (doar) la bucatarie (eu fiind Maria Magdalena ascultam vorbe de Duh, iar sor-mea Marta se agita prin bucatarie si imi reprosa ca nu o ajut), ci ca la fel de bine poate sta la picioarele lui Isus, bucurandu-se de invatatura. Iar apoi... apoi... Duetul. Maria intra in scena, ganditoare si tacuta, se intoarce catre marginea publicului, fixeaza/fixez un punct undeva mai sus si incep cu un colaj de psalmi: "Doamne, asculta-mi pricina nevinovata (...)". In acel moment, convinsi ca El este acolo, o droaie de copii intorc capul sa vada si ei... Urmatorul punct in care ma intorc in directie opusa, ridic mana: "Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lauda!" si droaia de capete ridicate spre tavan. Mare le fu surprinderea cand nu L-au vazut dar iata cata credinta, cata dorinta de experimentare personala. Pentru cei care Il cauta sincer, sunt sigura ca Dumnezeu nu va ramane ascuns!

Ziua de maine nu e a ta

2009-03-30T12:16:00.008+03:00

De doua ori in decurs de cateva zile m-am ciocnit de ideea asta, ca acum e timpul, ca acum e tot ce este sigur. A doua oara a fost si mai explicit: Ziua de maine nu este a ta. Dar a cui? - intrebare retorica pentru unii ;)

Sunt momente de muchie de cutit cand iti dai seama ca nu o sa traiesti pana la 80 de ani. Aud tot felul de vesti de oameni care au murit tineri. Pai tocmai se pregatea sa plece cu prietenii nu stiu unde si planul pe maine era sa mearga la cucuietii din deal cu prietena si peste o saptamana avea in plan nu stiu ce intrevedere cu un mare client al firmei la care lucra si putea castiga ditamai pachetoiul de contract. Peste doua luni voia sa o ceara de nevasta pe prietena lui in varf de munte. A mai apucat sa iasa din casa pana sa vina un inconstient intr-un BMW si gata planurile. E doar scenariu teoretic! :)) Si aplicabil si pentru ea, nu doar pentru el, cu exceptia cererii in varf de munte...

Odata trecut BMWul va trebui sa se prezinte fara planuri de fapte bune, fara justificari de genul lipsei de timp sau sperantei de viata de 80 de ani in fata lui Dumnezeu. Ce ai facut cu viata pe care ti-am dat-o? Te-am creat cu un scop. L-ai implinit?

Imi place tare comparatia cu masina de spalat si vasul de toaleta. Intr-o scrisoare a unei mame catre fiul ei, ea ii spune:

Noua casa este minunata; are si masina de spalat, dar nu stiu sigur daca merge. Ieri, am bagat lenjeria in ea, am tras de maneta, si de-atunci n-am mai vazut-o.

Cam asa si cu noi... Suntem creati cu un scop. El ni-l poate arata si are instructiunile pentru folosirea noastra. Ce vrem sa fim? Vasul de toaleta sau masina de spalat? :))

Deci, asadar si prin urmare daca ziua de maine nu e a ta, ce faci cu cea de azi? Valabil si pentru mine :)

Intre pamant si aripi

2009-01-13T23:23:00.004+02:00

Chiar daca apasa greu, e bine! Chiar daca leaga, e bine! Este bine pentru suflet! Am incredere ca poruncile Domnului, chiar daca sunt grele si uneori de nepatruns, ele nu sunt date spre moartea noastra si pentru suferinta noastra, ci sunt gandite ca sa ne faca bine, sa ne protejeze de suferinte si mai mari pentru ca El ne iubeste si nu ne vrea raul. Chiar daca Legea Lui acuza clipa, Ea pregateste vesnicia. Si daca pe moment un "nu" este intolerabil... "toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu".

Nu pot spune ca nu imi este teama. Si teama isi are locul ei. Dar daca ma uit inainte sunt sigura de binecuvantare, si ce este greu acum, odata ridicat, va lasa locul aripilor. Abia astept aripile...

Niciodata!

2009-01-12T01:28:00.005+02:00

Nu garantez ca va fi "niciodata" dar imi doresc... Imi doresc ca atunci cand ma aflu in fata alegerii, a vietii sau a mortii, sa aleg mereu viata si niciodata moartea. Adevar sau minciuna, dreptate sau nedreptate, implicare sau pasivitate si ignoranta fata de cei din jur, ascultare sau rebeliune (primele catre viata, iar celelalte spre moarte: moartea sufletului, a constiintei, a mintii). Vreau sa aleg varianta integritatii. Ma uit la unii oamenii din viata mea care au avut incredere in intelepciunea lui Dumnezeu si au ales integritatea in ciuda suferintei de moment. Au fost binecuvantati. Constiinta lor nu trebuie sa strige la ei, nici Duhul Domnului sa taca in tristete pentru ca nu mai au urechi sa Il auda si mai ales sa Il asculte. Ii vad razand in ciuda ispitei pentru stiu ca vor face bine si ca rasplata este si pentru ei.

Vreau adevar, dreptate, implicare, ascultare. Integritate cu orice pret.

Da-i cu bere, da-i cu vin sau Vorbe din Caragiale si popor

2008-12-12T14:42:00.005+02:00

Aveam vreo doi care ma enervau si am primit tot felul de sfaturi cum sa scap de ei. Sa le dau cu flit, sa le dau cu acreala, sa le dau cu nu mai stiu ce alte minunatii... Ma sacaiau de vreo 4 ani, cred. La inceput putin de tot si apoi... tot mai tare, ca deh... cresteau.

Si acum, ca sa nu va inchipuiti ce stiu eu ce, va spun ca era vorba despre doua excrescente papilare provocate de un virus. In termeni medicali "veruce", iar in termeni populari "negi". Unul pe degetul mic de la stanga si altul pe mana dreapta pe undeva. Nu le-am dat cu bere si vin, nici cu lamaie muiata in nu mai stiu ce (sfat primit de la o femeie in autobuz pe care nici nu o cunosteam) dar am inceput cu rostopasca. Apoi am trecut la un preparat farmaceutic numit Verruca (ce original), apoi la Oclussal, apoi iar la rostopasca, apoi la indepartare mecanica prin intermediul propriilor unghii, apoi iar rostopasca, pana cand intr-un final am ajuns la dermatolog. Tanti dermatolog mi-a dat cu azot lichid si mi-a zis ca il ingheatza si se formeaza tesut nou dedesubt... bli bli. A crescut inapoi la fel. Si m-a mai si chinuit de doua ori.

Intr-un final mi-am adus aminte de o anume dependenta la care apelez doar uneori, din ambitia de a rezolva totul eu cu manutele mele cele doua. In turneul din toamna cu dragu-mi cor L-am rugat pe Domnul meu sa faca sa treaca. Si poate o sa fac o poza cu finutza cicatrice ce a ramas dupa doar doua saptamani, ca sa va conving. Berea si vinul nu ajuta la nimic! Sunt vorbe din popor!

O piesa de puzzle pe care am intarziat sa o cer pentru a o aseza la locul ei pentru ca o consideram nesemnificativa ca sa faca parte din imagine. Dar cine sunt eu sa hotarasc? El a zis ca e importanta si ca pot sa i-o cer si pe aceea. :)

Julituri si cicatrice. Dar ma mir...

2008-10-23T00:57:00.005+03:00

In cazul in care tocmai va intrebati daca pluralul de la cicatrice e cicatrici, sa stiti ca si eu tocmai am verificat (eco, deformarea profesionala) si este cicatrice.

Nu am mai scris de multa vreme desi as fi avut ce. Nu am mai scris pentru ca ma gandeam ca va fi un blog care sa inalte, sa ridice, sa arate partea frumoasa dar am gresit gandind asa. Din viata fac parte si cazaturile, si juliturile. Vorbeam de o schimbare dar am ales sa nu o urmez ci sa cad intr-o latenta inexplicabila de melcomeduza ce pluteste letargica pe un lac cu apa statuta. Un hibrid imobil care se retrage in casa cand oboseste de plutit sau i se cere sa actioneze.

Raman mereu uimita cu fiecare rebeliune de-a mea. Daca e cineva care nu ar mai merita niciun cuvant din partea lui Dumnezeu, aceeas as fi eu. La cate experiente cu El, la cate descoperiri si binecuvantari acum ar trebui sa zburd pe pajistile credintei si totusi... nu. Dar da, raman uimita pentru ca nu stiu cum de mai gaseste cu cale sa imi mai vorbeasca, cum de isi mai face timp sa ma asculte. Ma mir ca nu spune: - Asa vrei? No, pai fa ca tine! (Vreau sa cred ca intelege si graiul ardelenesc)

Si daca eu ma lepad de El... El nu se leapada de mine. Raman uimita.

De unde sa incep povestea? De la o licenta stralucita in care am invatat dependenta? De la un turneu reusit in care am descoperit ca rugaciunea are efect? De la cea mai noua lectie, ca nu sunt buricul pamantului ci tot ceea ce e bun in mine ii datorez Tatalui?

Piesa peste piesa s-a adunat si poate le voi nota aici, dar pe multe le-am dosit si sper sa mai stiu si in care ungher al ograzii le-am ingropat. Imi doresc un puzzle complet dar am obosit acum. Cu toate experientele frumoase si inaltatoare nu stiu cum sa cred ca va fi bine.

Sa vedeti ce mi-a zis un prieten cand i-am spus ce bine fusese cand urcam pe culmi: "Ce credeai ca vine dupa varf?" Valea, am gandit eu, pe care daca o cobori prea repede vei ajunge sa te dai de-a berbeleacul pana cand ti se va fi acrit de vanatai si julituri. Dar cum ar fi sa urci mereu si mereu? Ai obosi, da. Dar daca stau sa ma gandesc la asta primavara petrecuta in Crimea unde 3 saptamani am tot urcat deal peste deal in fiecare zi... cand m-am intors acasa cele 4 etaje erau o bucata de prajitura, cum ar spune englezul, sau o floare la ureche autohtona.

Vreau un puzzle complet si imi doresc o urcare cel putin constanta. Si Ii voi spune si lui Tati.

Si ce daca e?

2008-06-12T02:08:00.007+03:00

Si ce daca e? Eu vreau sa nu fie si sa fie doar o coincidenta.

Ma tot impiedic de cuvantul asta de ceva vreme si am tot mai mult senzatia ca a fost o inventie a omului... poate una dintre cele mai nefercite. Asa ca o sa presupun ca nu e o coincidenta faptul ca revin asupra subiectului, tocmai pentru ca nu vreau sa cred in coincidente.

"Si ce daca aerul are compozitia perfecta cat sa sustina viata, iar pamantul e exact la distanta ideala cat sa nu inghetam sau sa ne frigem? Si ce daca exact in momentul potrivit apare persoana de care ai nevoie exact cand te astepti mai putin... sau nu te astepti deloc... si se rezolva situatia care parea fara iesire? Putin imi pasa ca azi am putut rade cu pofta (si am putut exista inca o zi ca sa pot rade - tocmai eu, firul de praf din marginea universului) si ca am prins autobuzul si ca am aflat de X ca e complet vindecat si ca... am reusit sa predau lucrarea la fix... cand parea imposibil. Eu vreau sa cred ca sunt coincidente. Pai cum sa fie altceva daca in capatul celalt al lumii se intampla atatea nenorociri? Cum sa fie altceva? N-are cum sa fie Dumnezeu!!! Pentru ca nu vreau eu!"

Lumea e in cautare de Dumnezeu dar pentu ca vrea sa gaseaca un Dumnezeu dupa imaginea pe care si-o face ea (lumea adica), nu are cum sa Il gaseasca... Incearca (pentru guys) sa gasesti o sursa de curent alternativ cautand generatoare de curent continuu, sau (pentru girls) sa cauti o margareta cu petale de trandafir. Mai e generator de curent altenativ sau margareta? Pentru ca Dumnezeu nu se potriveste cu imaginea pe care si-o doresc, oamenii tind sa prefere coincidentele.

Da, Dumnezeu permite razboaie si foamete in timp ce eu am voie sa rad si permite altora sa rada cand mama mea este bolnava dar mai stiu ca tot ce se intampla aici nu ii scapa si le permite cu un scop pe care doar El il poate sti, El care are imaginea de ansamblu. Am vazut ca de fiecare data cand am lasat lucrurile in mana Lui au iesit mai bine decat le-as fi rezolvat vreodata. (Toate lucrurile se intampla spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu) Si mai cred un lucru: atata vreme cat oamenii nu Il vor, El nu ne va constrange sa fim niste robotei care sa Ii faca voia... Suntem ca niste copii care ne cersim libertatea. Cat de multumiti ati fi sa fiti niste robotei care nu pot alege? Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru si a zis: "cu Mine va va fi bine" dar noi nu vrem sa credem si atunci incepem sa ne batem pe jucarii, pe masini, pe firme, petrol, arme, tari... Alegem sa fim ori robii razboaielor, ori sub stapanirea Lui, care ne elibereaza de razboaie? Ne facem responsabili de relele care se intampla dar ele sunt alegerea noastra si suportam consecintele actiunilor noastre!

Dumnezeu ne-a dat solutia prin Hristos si trebuie doar sa o acceptam. Altfel vom continua sa ne intrebam de ce se intampla toate astea. Prin El se poate produce o schimbare si eu am vazut-o in viata mea si a multora care au crezut. Pentru noi razboiul pentru arme s-a terminat. Luptam pentru valori, pentru oameni, pentru El, pentru ca altii sa Il cunoasca si sa renunte la arme.

Nu cred in coincidente pentru ca am cautat si am gasit ca ele sunt de fapt mana lui Dumnezeu si dragostea Lui care ma lasa sa ma bucur de lucrurile mici, de rasul in hohote, de licenta terminata cand timpul parea prea scurt si de mama care se vindeca.

Excelenta: o necesitate cand ai un Tata care nu accepta jumatatile de masura

2008-05-30T23:59:00.009+03:00

Este viata parte din moarte sau moartea parte din viata?

Vreau sa cred ca moartea este doar o mica parte din viata, ca este un moment care ma desparte de o viata "mai plina de viata" decat cea de aici. Invers este atunci cand nu crezi ca exista si viata dupa (chiar daca este conditionata de cea de aici, de acum). Imagineaza-ti doar: traiesti, sa zicem, 70 de ani dupa care mori... si nu mai esti nimic timp de o vesnicie. Ai fi... nici cat un fir de praf.

Nu, cred ca nu se poate termina asa, ci ca dupa exista viata pentru cei care au crezut in Hristos.

Am fost ieri la o inmormantare. A murit o doamna din cor despre care se zicea ca desi era batrana avea un suflet tanar. Canta cu inflacarare, cu foarte multa gestica, era atenta, tinea spatele drept, se uita la dirijor... Si eu, la 22 de ani, cu tot interesul meu pentru muzica, am zile in care cu greu stau dreapta pe scaun pentru ca sunt "prea obosita".

I-au pus un scaun unde statea ea de obicei, cu niste flori frumoase, si ne-am adus aminte de ea... tot ce facea, facea cu pasiune si excelenta: facultatea de matematica si, la batranete, facultatea de informatica, violoncel, pasionata de Bach...

Ma gandesc la hotararea mea de a face totul spre slava lui Dumnezeu si la faptul ca de multe ori ma eschivez si imi vad de ale mele... Uit ca am un Tata care, spre binele meu si spre slava Lui, cere excelenta si nu accepta compromisurile sau jumatatile de masura. Din exterior stiu cum suna pentru ca am fost acolo: "Nu mai ai voie, iti e interzis! Pai unde iti e libertatea? Si nu mai faci ce vrei..." Ceea ce am inteles cand s-a produs prima schimbare a fost ca El vrea sa imi dea viata si sa mi-o dea din belsug. A doua revelatie a fost ca daca eu cred ca fac ce vreau prin libertatea mea, de fapt tot voia altuia o fac: pe a lui satan. Orice aleg, ma supun altcuiva si nu vointei mele. Aleg sa dau totul pentru Dumnezeu pentru ca merita.

El a dat totul pentru tine. Tu ce ii dai? (Adica pe Isus, pe Sine Insusi, pe cruce, ca sa ne scape de pacat) Asta era scris in statusul unui prieten zilele trecute. Ma gandesc ca Lui nu ii trebuie nimic de la mine. Ceea ce am eu sa ii ofer este aproape nimic prin fortele mele, in special comparat cu darul Lui de a-mi fi dat viata. Dar vreau ca ceea ce Ii dau sa fie deplin, sa fie excelent.

Despre coincidente. Axioma

2008-05-29T22:49:00.008+03:00

Azi am facut curat in dulapul cu de toate si am dat peste un biletel pe care era scris:

"Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anonim."

A. Einstein

Inca nu sunt pe deplin familiarizata cu altceva decat teoria relativitatii pe care am facut-o in a 12-a dar mi-am cumparat o carte anul trecut din Germania pe care vreau sa o citesc... candva... cel mai probabil dupa licenta. Nu sunt pe deplin familiarizata... nu sunt pe deplin de acord cu afirmatia lui dar recunosc ca exista un dram de adevar.

Nu cred ca El vrea sa ramana anonim si asta pentru ca a spus-o chiar El:

"Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul."

Cred ca de fapt noi alegem sa Il pastram anonim pe Dumnezeu si sa consideram toate acele mici minuni care se intampla... pure si norocoase coincidente. Dar unde mai e farmecul? Cu cat mai frumos e sa stii ca de fapt deasupra ta e Cineva care are grija de tine si iti ofera cate o scanteie alba cand e negru in jur?

Despre coincidente

2008-05-28T21:28:00.006+03:00

Nu am mp3 player ci doar un CD player vechi de vreo cativa ani care e incomod de purtat si nu merge tocmai cum mi-as dori. Nu l-am mai luat de multa vreme pe afara cu mine ca deh... am destula muzica in cap.

Azi insa, dupa aproximativ un an si jumatate de muzica neuronala, am decis sa iau cu mine un CD cu Worship (pentru cunoscatori: Michael W. Smith). Ma duceam la repetitia pentru cursul festiv si eram in intarziere (asta va intra, sper curand, la capitolul "Despre schimbare") asa ca am decis sa ma urc intr-un taxi. La volan, un tinerel shmekerel cu geamuri fumurii la masina, porneste la drum cu cele din fata deschise: Te trage curentul? Nu, e ok.

Duduie (nu dama, ci bubuie) muzica. Daca e prea tare sa imi zici. Eu, cufundata in gandurile despre schimbare, Nu, e ok.

Imi canta Smith intr-o ureche ca cealalta trebuia sa ramana libera in cazul in care ma intreba daca ma mai deranjeaza ceva... Si atunci vine gandul: da-i CDul! Si imi venea sa rad. Cum sa ii dau CDul??? Pai e al meu! Si nu ai de unde sa mai faci rost de altul? ma intreba Producatorul care imi daduse spre administrare piesa de puzzle de azi... In regula, zic, o voi pune la locul ei, nu o voi ascunde. I-am dat CDul chiar inainte sa cobor si cu greu nu zambeam mergand spre sala de repetitie. Ce coincidenta ca am luat acel CD la mine si ca shoferutzul va putea asculta un pic din slava lui Dumnezeu. Dar de fapt piesa de puzzle fusese deja pregatita... iar eu trebuia sa decid ce voi face cu ea. Poate ca nu a fost o coincidenta. :) Ce ziceti?

Despre schimbare

2008-05-28T02:24:00.007+03:00

Am ajuns la un punct in scurta-mi viata in care am vazut ca vor avea loc niste schimbari pe care nu le determin eu (si nici nu vreau) dar care ar fi pacat sa fie uitate. M-am trezit de multe ori voind sa raspund la intrebarea: "Si ce s-a schimbat?" si sa nu pot pentru ca in clipa aceea nu aveam exemple concrete. "Ce-i asa deosebit? Unde ai vazut noutatea? Care-i dovada ca nu e doar o coincidenta?" "Dar ma lasati? Cum sa fie atatea coincidente?", ziceam... dar nu era de ajuns.

Nu sunt omul care crede in coincidente, ci in piese de puzzle care se potrivesc, fiecare la vremea ei si in masura in care sunt gata sa le asez la locul lor.

Nu vreau sa uit schimbarile si nu vreau sa uit "coincidentele", ci vreau ca ele sa fie o marturie a faptului Producatorul, Creatorul, Cuvantul, Cineva, Dumnezeu, se afla in spatele lor.

Dar practic despre schimbare acum. Depinde ce vrei sa schimbi: blugii, o bluza, usa de la casa, pana si parul se poate schimba daca nu e bun cret. Dar sa fim seriosi, ai nevoie de bani...

Exista si o schimbare care nu necesita bani: schimbarea sinelui. Poti plati un psiholog sa te ajute... dar vei fi tot tu.

Eu in schimb nu mai vreau sa fiu eu. Eu vreau sa... nu fiu... ci sa las pe Cineva sa traisca in mine, oricat de radical ar suna, pentru ca prin asta voi avea viata din belsug (dupa cum sper sa reiasa si din povestile mele). Sa nu credeti ca nu doare! Implica a-ti lasa deoparte toate hachitzele, toate naravurile si obiceiurile, si sa te gandesti ca nici pielea nu e a ta. Pai nici nu a fost vreodata!

Producatorul pieselor de puzzle e cel care ti-a dat-o si pe aceea cu imprumut pana cand vei muri. Si sa vezi ca si pielea va disparea!

O fi sinistru dar daca intru un pic mai in detaliu s-ar putea sa intelegeti ce vreau sa spun.

Sa presupunem ca exista un Creator pe care multi il numesc Dumnezeu, iar altii nu Il numesc deloc pentru ca li se pare... De dragul discutiei insa voi presupune (eu si cred) ca El exista si ca el a platit alt pret pentru schimbarea mea, iar aici voi reveni.

Daca e nevoie de schimbare inseamna ca ceva nu este bun. Pai eu nu sunt buna. Gresesc mereu si mereu, pierd piesele de puzzle, le ratacesc, intarzii sa le asez, uneori le ascund daca nu imi place culoarea de pe ele... Sunt om, iar omul greseste. Producatorul, Dumnezeu, e sfant, asa ca in prezenta Lui greseala mea nu are ce cauta, dar pentru ca ma iubeste si pentru ca m-a creat, El ma vrea inapoi, vrea sa imi dea ce-i mai bun, si se hotareste sa plateasca pretul rascumpararii mele de sub greseala, si mai pe sleau: de sub pacat. Pacatul aduce moarte pentru ca in prezenta lui Dumnezeu, care este sursa vietii, nu poate intra pacat... Cu stupoare am aflat ca de fapt sufletul meu... are mai putina viata in el, daca sta de unul singur, decat Sfinxul din Bucegi.

Daca pacatul cere moarte, iata ca s-a gasit solutia: Dumnezeu si-a trimis Fiul ca sa moara. Sangele Lui a fost pretul de rascumparare! Dar pentru ca Fiul Insusi nu avea pacat El nu a ramas sub moarte ci a inviat. Ce trebuie eu sa fac acum e sa cred ca astea sunt adevarate.

Dar bine... eu... sceptica de acum cativa ani... Ce sa crezi? De unde dovezi?

Va urma!