Lasa volanul din mana si lasa-te surprins! (Partea 1)

Am trait saptamana trecuta cat altii in 7, sau poate ca altii in 70? :) Nu stiu, dar oricum a fost o serie de evenimente numai bune de impartasit, cel putin din punctul meu de vedere. Zilele care au urmat duminicii din 26 au fost toate sub semnul Psalmului 37. La timpul de rugaciune s-au citit, printre altele, si urmatoarele versete: "Domnul sa-ti fie desfatarea si el iti va da tot ce iti doreste inima" Si unii veti spune ca va doriti ce stiu eu ce mari bogatii si tot felul de minunatii inaccesibile publicului larg. Well I've got news for you. Daca va gasiti "desfatarea" in Domnul s-ar prea putea sa observati ca vi se schimba visele si dorintele in unele care par si mai fanteziste, dar cu sanse si mai mari de implinire :) Urmatorul verset era: "Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, increde-te in El si El va lucra." Mai pe intelesul tuturor, lasa volanul in mana celui ce detine permisul de conducere pentru viata ta si vezi e se intampla! :)

Sa vedem in ce fel va lucra...

Am primit luni dimineata un sms de la o prietena continand Psalmul 3:3-5. Zicea: "Dar, Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea, şi Tu îmi înalţi capul! Eu strig cu glasul meu către Domnul, şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt. Mă culc, adorm, şi mă deştept iarăşi, căci Domnul este sprijinul meu." Tot luni am avut examenul de sala pentru permisul de conducere. Pentru cei care nu stiti, m-am angajat in 21 aprilie (2009 - prospatura, plus ca am senzatia ca sunt cea mai tanara din firma, cel putin din administrativ, ca la productie... who knows?) ca traducator la o firma in Araci - in capatul lumii.. ei nu chiar, dar in capatul judetului Brasov si inceputul judetului Covasna.

I-am dat secretarei buletinul ca sa imi scrie contractul. Desteapta cum sunt de obicei, l-am lasat acolo si in drum spre politie mi-am dat seama ca... da! Ati ghicit! Nu il aveam la mine. Rugaciunea mea a fost: "Doamne, daca e sa trec testul, te rog gaseste o cale ca sa ma lase sa intru..." O sun pe sefa, ii spun ce am patit si ca e posibil sa ajung mai devreme la firma. 10 minute mai tarziu ma suna colegul cu care ar fi trebuit sa ajung la serviciu: "Sunt pe drum si iti aduc si buletinul!" Am luat si testul :)

Partea interesanta a continuat miercuri cand aveam traseul. Nu cred ca a fost intamplare faptul ca un prieten care avea masina era liber exact in acea dimineata si ma putea duce la serviciu imediat dupa (daca nu plec dimineata cu un coleg e mai greu sa ajung... riscul meseriei - de traducator in capat de lume brasoveana). Stateam la autogara unde era adunata toata gashca de tremurici tinerei in asteptarea calailor examinatori care aveau sa le hotarasca soarta de soferi sau simpli, resemnati pietoni. Oare Lechea imi va fi tortionarul? Nu! Rotariu (calm si tacut) care hotaraste sa plecam de la Magnolia, adica din Racadau, mai precis, din mijlocul unei pustietati unde masinile circula mai rar decat din Paste in Craciun la anumite ore. Dupa 3 manevre aud preaasteptatul "Esti admisa." Reactia mamei? "Manca-o-ar mama de shoferitza!" :)) urmat de amintirea faptului ca Domnul mi-a fost alaturi inca de la inceput, de la gasirea unui instructor deosebit. Reactia mea? "Multumesc, Tati!" :) Lui ii place sa faca parte din viata noastra de zi cu zi, sa se bucure cand luam un examen si a fost de fata, cand ii povestim de tot felul de lucruri care par atat de mici. Dar de ce trebuie sa apelam la El doar cand suntem pe punctul de a pica examenul... vietii noastre? Nu, vreau sa fie parte in tot pentru ca Il iubesc.

Aici s-a incheiat partea cu volanul concret. Joi am avut parte de o lectie foarte buna, o lectie in care El mi-a aratat ce se intampla cand il predai si la figurat. In urmatorul articol.

- Uite-L colo!!! - Unde, unde?!? =))

Am fost azi la Muzeul de Arta. Copiii din doua centre de plasament au facut un program de Pasti si am fost invitati cu trupa de teatru sa jucam doua scene din piesa. Copiii, niste scumpi cu totii. Multi au venit sa vorbeasca cu noi la final, o fetita s-a atasat aproape "ne-dezlipibil" de mana mea dreapta. :))

A inceput o splendida interpretare din care reiesea ca rolul femeii NU e (doar) la bucatarie (eu fiind Maria Magdalena ascultam vorbe de Duh, iar sor-mea Marta se agita prin bucatarie si imi reprosa ca nu o ajut), ci ca la fel de bine poate sta la picioarele lui Isus, bucurandu-se de invatatura. Iar apoi... apoi... Duetul. Maria intra in scena, ganditoare si tacuta, se intoarce catre marginea publicului, fixeaza/fixez un punct undeva mai sus si incep cu un colaj de psalmi: "Doamne, asculta-mi pricina nevinovata (...)". In acel moment, convinsi ca El este acolo, o droaie de copii intorc capul sa vada si ei... Urmatorul punct in care ma intorc in directie opusa, ridic mana: "Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lauda!" si droaia de capete ridicate spre tavan. Mare le fu surprinderea cand nu L-au vazut dar iata cata credinta, cata dorinta de experimentare personala. Pentru cei care Il cauta sincer, sunt sigura ca Dumnezeu nu va ramane ascuns!

Ziua de maine nu e a ta

De doua ori in decurs de cateva zile m-am ciocnit de ideea asta, ca acum e timpul, ca acum e tot ce este sigur. A doua oara a fost si mai explicit: Ziua de maine nu este a ta. Dar a cui? - intrebare retorica pentru unii ;)

Sunt momente de muchie de cutit cand iti dai seama ca nu o sa traiesti pana la 80 de ani. Aud tot felul de vesti de oameni care au murit tineri. Pai tocmai se pregatea sa plece cu prietenii nu stiu unde si planul pe maine era sa mearga la cucuietii din deal cu prietena si peste o saptamana avea in plan nu stiu ce intrevedere cu un mare client al firmei la care lucra si putea castiga ditamai pachetoiul de contract. Peste doua luni voia sa o ceara de nevasta pe prietena lui in varf de munte. A mai apucat sa iasa din casa pana sa vina un inconstient intr-un BMW si gata planurile. E doar scenariu teoretic! :)) Si aplicabil si pentru ea, nu doar pentru el, cu exceptia cererii in varf de munte...

Odata trecut BMWul va trebui sa se prezinte fara planuri de fapte bune, fara justificari de genul lipsei de timp sau sperantei de viata de 80 de ani in fata lui Dumnezeu. Ce ai facut cu viata pe care ti-am dat-o? Te-am creat cu un scop. L-ai implinit?

Imi place tare comparatia cu masina de spalat si vasul de toaleta. Intr-o scrisoare a unei mame catre fiul ei, ea ii spune:

Noua casa este minunata; are si masina de spalat, dar nu stiu sigur daca merge. Ieri, am bagat lenjeria in ea, am tras de maneta, si de-atunci n-am mai vazut-o.

Cam asa si cu noi... Suntem creati cu un scop. El ni-l poate arata si are instructiunile pentru folosirea noastra. Ce vrem sa fim? Vasul de toaleta sau masina de spalat? :))

Deci, asadar si prin urmare daca ziua de maine nu e a ta, ce faci cu cea de azi? Valabil si pentru mine :)

Intre pamant si aripi

Chiar daca apasa greu, e bine! Chiar daca leaga, e bine! Este bine pentru suflet! Am incredere ca poruncile Domnului, chiar daca sunt grele si uneori de nepatruns, ele nu sunt date spre moartea noastra si pentru suferinta noastra, ci sunt gandite ca sa ne faca bine, sa ne protejeze de suferinte si mai mari pentru ca El ne iubeste si nu ne vrea raul. Chiar daca Legea Lui acuza clipa, Ea pregateste vesnicia. Si daca pe moment un "nu" este intolerabil... "toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu". 

Nu pot spune ca nu imi este teama. Si teama isi are locul ei. Dar daca ma uit inainte sunt sigura de binecuvantare, si ce este greu acum, odata ridicat, va lasa locul aripilor. Abia astept aripile... 

Niciodata!

Nu garantez ca va fi "niciodata" dar imi doresc... Imi doresc ca atunci cand ma aflu in fata alegerii, a vietii sau a mortii, sa aleg mereu viata si niciodata moartea. Adevar sau minciuna, dreptate sau nedreptate, implicare sau pasivitate si ignoranta fata de cei din jur, ascultare sau rebeliune (primele catre viata, iar celelalte spre moarte: moartea sufletului, a constiintei, a mintii). Vreau sa aleg varianta integritatii. Ma uit la unii oamenii din viata mea care au avut incredere in intelepciunea lui Dumnezeu si au ales integritatea in ciuda suferintei de moment. Au fost binecuvantati. Constiinta lor nu trebuie sa strige la ei, nici Duhul Domnului sa taca in tristete pentru ca nu mai au urechi sa Il auda si mai ales sa Il asculte. Ii vad razand in ciuda ispitei pentru stiu ca vor face bine si ca rasplata este si pentru ei.

Vreau adevar, dreptate, implicare, ascultare. Integritate cu orice pret.

Da-i cu bere, da-i cu vin sau Vorbe din Caragiale si popor

Aveam vreo doi care ma enervau si am primit tot felul de sfaturi cum sa scap de ei. Sa le dau cu flit, sa le dau cu acreala, sa le dau cu nu mai stiu ce alte minunatii... Ma sacaiau de vreo 4 ani, cred. La inceput putin de tot si apoi... tot mai tare, ca deh... cresteau.

Si acum, ca sa nu va inchipuiti ce stiu eu ce, va spun ca era vorba despre doua excrescente papilare provocate de un virus. In termeni medicali "veruce", iar in termeni populari "negi". Unul pe degetul mic de la stanga si altul pe mana dreapta pe undeva. Nu le-am dat cu bere si vin, nici cu lamaie muiata in nu mai stiu ce (sfat primit de la o femeie in autobuz pe care nici nu o cunosteam) dar am inceput cu rostopasca. Apoi am trecut la un preparat farmaceutic numit Verruca (ce original), apoi la Oclussal, apoi iar la rostopasca, apoi la indepartare mecanica prin intermediul propriilor unghii, apoi iar rostopasca, pana cand intr-un final am ajuns la dermatolog. Tanti dermatolog mi-a dat cu azot lichid si mi-a zis ca il ingheatza si se formeaza tesut nou dedesubt... bli bli. A crescut inapoi la fel. Si m-a mai si chinuit de doua ori.

Intr-un final mi-am adus aminte de o anume dependenta la care apelez doar uneori, din ambitia de a rezolva totul eu cu manutele mele cele doua. In turneul din toamna cu dragu-mi cor L-am rugat pe Domnul meu sa faca sa treaca. Si poate o sa fac o poza cu finutza cicatrice ce a ramas dupa doar doua saptamani, ca sa va conving. Berea si vinul nu ajuta la nimic! Sunt vorbe din popor!

O piesa de puzzle pe care am intarziat sa o cer pentru a o aseza la locul ei pentru ca o consideram nesemnificativa ca sa faca parte din imagine. Dar cine sunt eu sa hotarasc? El a zis ca e importanta si ca pot sa i-o cer si pe aceea. :)

Julituri si cicatrice. Dar ma mir...

In cazul in care tocmai va intrebati daca pluralul de la cicatrice e cicatrici, sa stiti ca si eu tocmai am verificat (eco, deformarea profesionala) si este cicatrice.

Nu am mai scris de multa vreme desi as fi avut ce. Nu am mai scris pentru ca ma gandeam ca va fi un blog care sa inalte, sa ridice, sa arate partea frumoasa dar am gresit gandind asa. Din viata fac parte si cazaturile, si juliturile. Vorbeam de o schimbare dar am ales sa nu o urmez ci sa cad intr-o latenta inexplicabila de melcomeduza ce pluteste letargica pe un lac cu apa statuta. Un hibrid imobil care se retrage in casa cand oboseste de plutit sau i se cere sa actioneze.

Raman mereu uimita cu fiecare rebeliune de-a mea. Daca e cineva care nu ar mai merita niciun cuvant din partea lui Dumnezeu, aceeas as fi eu. La cate experiente cu El, la cate descoperiri si binecuvantari acum ar trebui sa zburd pe pajistile credintei si totusi... nu. Dar da, raman uimita pentru ca nu stiu cum de mai gaseste cu cale sa imi mai vorbeasca, cum de isi mai face timp sa ma asculte. Ma mir ca nu spune: - Asa vrei? No, pai fa ca tine! (Vreau sa cred ca intelege si graiul ardelenesc)

Si daca eu ma lepad de El... El nu se leapada de mine. Raman uimita.

De unde sa incep povestea? De la o licenta stralucita in care am invatat dependenta? De la un turneu reusit in care am descoperit ca rugaciunea are efect? De la cea mai noua lectie, ca nu sunt buricul pamantului ci tot ceea ce e bun in mine ii datorez Tatalui?

Piesa peste piesa s-a adunat si poate le voi nota aici, dar pe multe le-am dosit si sper sa mai stiu si in care ungher al ograzii le-am ingropat. Imi doresc un puzzle complet dar am obosit acum. Cu toate experientele frumoase si inaltatoare nu stiu cum sa cred ca va fi bine. 

Sa vedeti ce mi-a zis un prieten cand i-am spus ce bine fusese cand urcam pe culmi: "Ce credeai ca vine dupa varf?" Valea, am gandit eu, pe care daca o cobori prea repede vei ajunge sa te dai de-a berbeleacul pana cand ti se va fi acrit de vanatai si julituri. Dar cum ar fi sa urci mereu si mereu? Ai obosi, da. Dar daca stau sa ma gandesc la asta primavara petrecuta in Crimea unde 3 saptamani am tot urcat deal peste deal in fiecare zi... cand m-am intors acasa cele 4 etaje erau o bucata de prajitura, cum ar spune englezul, sau o floare la ureche autohtona. 

Vreau un puzzle complet si imi doresc o urcare cel putin constanta. Si Ii voi spune si lui Tati.