Concert - Şoapta Pământului

Biserica Neagră va găzdui duminică, 23 octombrie a.c., la ora 12:00, concertul susţinut de corul Heart-Core (Bucureşti), sub conducerea dirijorului Vlad Baciu. Tinerii corişti vor prezenta un program ce va cuprinde lucrări ale unor compozitori ca William Byrd, Johann Sebastian Bach sau Guilamme Dufay, precum şi piese negro-spiritual sau contemporane, atât acapella cât şi vocal-instrumentale. Corul va fi acompaniat de organistul Bisericii Negre, Steffen Schlandt, iar soliştii Hortenzia Romaniţan (sopran) şi Florin Ormenişan (tenor) vor completa programul concertului prin interpretările lor.

„Pământul oglindeşte scurgerea timpului şi totodată şopteşte evenimentele trecute, prezente şi viitoare. Prin acest concert dorim să dăm glas vocii pământului” a declarat dirijorul Vlad Baciu, adăugând că „fiecare membru al acestui cor poartă în suflet bucuria de a oferi o muzică plăcută, înălţătoare şi cât mai aproape de perfecţiune. Corul Hart-Core abordează o muzică diversă, adaptându-se cu o deosebită fineţe fiecărui gen”.

Biletul va costa 5 lei şi va putea fi procurat la intrarea în Biserica Neagră, începând cu ora 11:30.

Revelație

Starea mea de bucurie şi pace este direct proporţională cu încrederea în Dumnezeu.
Şi mi-am dat seama ca starea mea este de cele mai multe ori vizibilă celor din jurul meu...

Lumi de umbre alungate de glasuri de copii - continuare

V-aş mai povesti un pic şi despre Gheorghe - tinerelul pentru care a a cânta era iniţial o activitate de-a dreptul peste stângul. Ce să mai... Însemna întruchiparea umilinţei. Conceptul de cor nu prea se potrivea cu freza în vânt şi cu tricoul de fotbal - ambele riscau să se şifoneze. Deisgur că în aceste condiţii activitatea de baza era împărtăşirea unor miştouri cu colegii din jur, ceea ce atrăgea după sine postarea vreunui prof între el şi ceilalţi. Problema era că dacă proful era profă, nu scăpa fără o remeracă drăgăstoasă la adresa aspectului ei plăcut (nu că am fi arătat toate excepţional, dar nu stiu cât de mult putea să vadă din noi...). În a treia zi de tabără îl zărim cu gura ascunsă în pumn, mărul lui Adam mişcându-se în gâtlej... Gheorghe fredona. În ultima zi de tabără ajunsese să îndepărteze mâna din faţa gurii, iar mărul lui Adam se dezlănţuia în toata splendoarea lui... "Să zicem că mi-a plăcut," a îndrăznit să mărturisească la final :)

Cuvintele care să descrie însă emoţia pe care ne-au creat-o copiii nevăzători în cea de-a doua zi de tabără când i-am auzit cântând promisiunile Domnului nu sunt suficient de intense - de la dirijor la pianist şi la fiecare profesor în parte, toţi eram cu ochii în lacrimi:

"You raise me up, so I can stand on mountains,

You raise me up, to walk on stormy seas.

I am strong, when I am on your shoulders.

You raise me up to more than I can be."

Au fost clipe în care Dumnezeu Şi-a revărsat din plin prezenţa Lui peste noi, ne-a copleşit cu frumuseţea Lui, ne-a încurajat prin credincioşia Sa - iată că noi, cei binecuvântaţi cu familii, cu trupuri sănătoase, cu dragostea celor din jur, ne dădeam seama acum de cât de mult am primit de la Tatăl nostru şi ne întrebam oare cât de mult apreciem din ce am primit? Şi iată că El şi-a scos laude de pe buzele copiilor: pe mulţi dintre ei, Dumnezeu îi ridicase să işi înţeleagă situaţia în lumina bunătăţii Lui. Întrebându-l pe Sebi dacă el crede în Dumnezeu, mi-a răspuns: "Dacă nu ar fi Dumnezeu, nu aş vedea nici cât văd acum." Ce lecţie...

Concertul se explică prin sine însuşi - oamenii pe care îi puteam vedea erau şi ei în lacrimi, dar mai ales copiii au înţeles că pot face mai mult decât se aşteaptă cei din jur de la ei. Abia aştept anul viitor :)

Lumi de umbre alungate de glasuri de copii

Daca as avea in fata o foaie pe care sa va scriu aceste randuri in cerneala ati vedea din loc in loc urme... de lacrimi pentru ca ceea ce mi-a fost dat sa traiesc saptamana aceasta m-a coplesit intru totul. Am avut marea onoare - si nu exagerez cu nimic folosind cuvantul "onoare" - de a sta astazi in prezenta a 80 de copii care traiesc ori intr-o lume a umbrelor, ori a intunericului, dar ale caror voci mi-au ridicat sufletul mai sus decat as fi crezut vreodata posibil. 

Ma aflu in Cluj la o tabara de muzica pentru copii orbi si cu deficiente de vedere, intr-o scoala ale carei holuri ar putea foarte bine sa ramana in intuneric pentru ca cei care isi traiesc viata in ele nu au niciun motiv sa aprinda o lumina. Ma aflu alaturi de niste copii pe care nu i-as putea numi decat minunati si extraordinari, dar ale caror talente si aptitudini sunt ingropate intre peretii grosi ai unei cladiri care altfel pare primitoare pentru cei care o viziteaza, desi un pic cam intortocheata (simtul meu oricum slab de orientare a fost intins dincolo de limite, astfel incat in nenumarate randuri m-am trezit la etajul 2 la sala de muzica, decat la 3 in birou, sau am avut nevoie de calauzirea unuia dintre copii pentru a ajunge din nou in camera).

Dupa un drum de 6 ore intr-un microbuz am coborat sambata, 9.04, in curtea liceului. Am fost intampinati cu mare bucurie de cativa dintre elevii care, putand zari, s-au oferit sa ne ajute la descarcarea echipamentului. L-am cunoscut pe Sebi, un tanar de 17 ani, inalt, cu o expresie de om bland si modest: ne-a ajutat sa caram scaunele pentru sala de repetitie - ridica sase cu cea mai mare usurinta... Sebi este unul dintre cei care va ramane in rugaciunile mele. El este cel care parca ar cauta sa gaseasca nevoile celor din jurul lui pentru a le putea implini: el este cel care isi ia colegii nevazatori de mana pentru a-i conduce la scaune, este cel care se ofera sa aduca sistemul de sonorizare, cel care joaca teatru de Shakespeare: Visul unei nopti de vara, cel care te intreaba ce mai faci, cel care are o voce atat de calda incat l-ai asculta oricat, cel care zambeste tot timpul, desi viata lui a fost una foarte grea. Plin de dragoste, de caldura, prietenos, neinfluentabil in bunatatea lui, prieten, matur, saritor, fratele mai mare al celor ce au nevoie de el...

Tabara a inceput de duminica, am fi zis noi cu stangul: copii care veneau pentru ca erau obligati, care isi doreau sa cante la alte instrumente decat cele la care au fost repartizati, care parca inadins incercau sa ne necajeasca, dar a caror atitudine ascundea totusi altceva: strigau dupa dragoste, dupa acceptare, dupa incurajare, dupa apreciere, dupa confirmarea faptului ca sunt deosebiti. Si sunt! Sunt atat de deosebiti incat nu pot sa nu va scriu despre ei:

Claudia si Istvan erau dintre cei care au fost la un pas sa iasa din tabara din cauza comportamentului lor, dar s-au simtit iubiti in disciplina, au gasit siguranta, iar pana a doua zi s-au dovedit a fi unii dintre cei mai cuminti. Claudia m-a anuntat ca va pleca de maine, m-a imbratisat strans, strans, strans si m-a rugat sa revin.

Ana sau Pinki (ma vad nevoita sa zambesc de fiecare data cand ii aud sau ii rostesc numele) sta mereu pe primul rand, adunata de spate, iti ia mainile si ti le mangaie, te strange in brate si iti spune ca te iubeste, iar aceasta o face cu toata sinceritatea. Cu rusine marturisesc ca am crezut ca nu va reusi sa invete in cinci zile sa cante la fluier, dar m-a suprins! A reusit - si inca foarte bine!

Denisa? Nici ea nu vede, dar imaginea ei despre aceasta lume este atat de pozitiva si luminoasa incat nimic nu ar putea-o influenta in a fi mai intunecata sau pesimista. Denisa si-ar fi dorit sa fie la clasa de chitara, "dar," i-a incurajat pe ceilalti "daca tot suntem acum aici, haideti da vedem cum va fi. Poate ca va fi foarte fain. Nu avem de unde sa stim." Denisa se bucura de fiecare nota corecta, intelege disciplina ca fiind ceva pozitiv si incurajeaza pe oricine la a da totul cat mai bine, iar aceasta se observa in rezultatele ei extraordinare!

Adorare

Marturisesc!

Marturisesc ca Tu esti Cel care tine viata in mana Ta puternica. Marturisesc ca Tu esti Cel care mi-a dat viata si care mi-o sustine. Marturisesc ca esti Tatal meu, Dumnezeul meu, Prietenul meu, Domnul meu si, Doamne, cum sa nu fii cand fiecare suflare a mea este hotarata de Tine? 

Cum sa caut intelepciunea Ta in oameni si sa nu vin direct la Tine, Cel care are toata intelepciunea acestui univers? Cum sa caut revelatiile adanci ale fiintei mele cand Tu ma cunosti mai bine decat oricine, pentru ca Tu esti Creatorul meu? Cum sa ma bucur de creatia Ta minunata fara sa Te laud pe Tine pentru ea? Cum sa iubesc orice in aceasta lume mai mult decat pe Tine, cand Tu insuti esti mai minunat decat toate bogatiile cunoscute de om? Cum sa caut altceva mai mult decat pe Tine, cand in Tine sunt ascunse harul, mila, dragostea, rabdarea, frumusetea, slava, cantarea, bucuria, si mai ales mantuirea? Este absurd sa ma incred in puterea mea si in intelepciunea mea, cand prin puterea Ta si prin intelepciunea Ta s-au creat cele mai mari stele, cei mai arzatori sori! Nu are sens sa caut implinirea doar in relatiile cu cei din jurul meu, cand eu am fost creata pentru a fi implinita in Tine in primul rand. Sunt chemata sa ii iubesc, dar cum i-as putea iubi cu adevarat daca nu as cunoaste iubirea din Tine?

Si in final, cum sa nu ma plec inaintea Ta cu adorare si recunostinta cand prin credinta in ceea ce a facut Hristos, Fiul Tau, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, pentru mine - luand pacatele mele si ale tuturor asupra Sa, murind cu ele si apoi, neavand El insusi pacat, inviind si biruind moartea - eu am primit mantuirea Ta, pot avea viata de la Tine si Te pot cunoaste?

Da, mi-ai deschis ochii sa Te vad si acum Te pot lauda din inima, Domnul meu si Dumnezeul meu!

Povestea Fiului

Asigurare de viata (partea I)

Cinci oameni, ne luam echipamentul, ni se face instructajul, doua cordeline cu cate o carabina care trebuie intotdeauna prinse pe cablul rosu. Totdeauna o cordelina sa fie agatata in timp ce se muta cealalta, totdeauna pe cablul rosu si fara riscuri asumate aiurea!

Urca primul, urca americanca, si apoi eu, nu inainte de a intreba: "Am cum sa ma intorc daca nu mai pot sau nu mai vreau?" Mi se raspunde ca nimeni nu se intoarce. Odata ce ai hotarat si ai inceput, mergi pana la capat. Suna cunoscut. 

2001, sunt imbracata intr-o rochie alba, frumoasa si sunt plina de entuziasm. Mi se face instructajul: mai intai cateheza, iar apoi cum trebuie sa tin mainile cand sunt in baptistier, cum trebuie sa ma las pe spate. Ochelarii mi-i dau jos si nu vad mare lucru, dar nu conteaza. Fratele Sorin ma intreaba:

- Larisa, te intreb in fata lui Dumnezeu, in fata martorilor vazuti si nevazuti daca crezi ca Isus Hristos este Domnul si Mantuitorul tau personal.

- Da, cred!

- Promiti sa il urmezi si sa il slujesti pana la sfarsitul vietii tale?

- Da! :)

Apoi apa calduta care ma acopera cu totul, si iata omul nou care a facut si legamantul. Ies din apa si tremur. De bucurie, de emotie. A fost prea scurt! Mai vreau! :)

Apoi cantam cu totii:

"Am luat hotararea, inapoi eu nu voi da

Cu privirea doar la cruce lumea-n spate-o voi lasa..." 

Si apoi

"Am hotarat sa-L urmez pe Isus.

Nu-i drum 'napoi, nu-i drum 'napoi."

Este singurul eveniment dupa care am zambit zile in sir! :)
Inca zambesc si astazi pentru ca ma bucur de pasul facut!

O scarita cat sa incapa piciorul in ea urca la multi, multi metri deasupra pamantului, pana pe platforma primului copac. 

Am pornit aventura, trec cu curaj prin butoaie, ma bucur ca ajung cu bine la prima platforma. "Hmm... nu e asa greu cum am crezut. Chiar e distractiv."

"Viata de crestin e minunata, totul este roz. Cu Dumnezeu alalturi, toate lucrurile vor merge struna iar ispitele vor fi foarte usor de invins! Crede-ma!"
Si asa este, sau pare a fi. Intalnirile de tineret sunt minunate, taberele exceptionale, oamenii niste simpatici! E atat de usor totul si atat de frumos sa pot uita de viata grea pe care am dus-o inainte. Tatal meu, din familie de crestini, a ales sa nu creada in Domnul si a fost dificil cu el. 
     Dar si acum imi amintesc cu drag de discutiile intresante despre astrologie, despre cantecelul de noapte buna: "Fluturas, nu mai ai aripioaaaare, domnul conte ti le-a retezat. Uite ca-l tunde, uite ca-l rade, uite ca-i taie parul din nas."
Si totusi, in spital cand a fost unchiul la el in vizita si s-a rugat pentru el, tata a plans. 
     Speranta ca a fost momentul lui de pocainta o mai port si astazi. Oare il voi redevea pe tata?

Urmeaza alt obstacol, o tiroliana ciudata: o barna pe care trebuie sa stau in picioare, suspendata de un cablu cu un scripete. In partea cealalta trebuie sa fac pasul rapid pe platforma pentru ca altfel pierd ocazia si vin inapoi pe cablu pana pe la jumatatea lui, asa cum a patit si cel dinaintea mea (de doua ori!!!)

Cum sa cazi de doua ori in acelasi pacat? :)) Pai daca il faci o data... a doua oara stii cu ce te confrunti, nu? Bleg sa fii sa cazi si a doua oara! 

Dar vai, de ce nu am invatat eu capitolul asta la fizica? De ce nu mi-am batut capul mai mult cu el? Sa o intreb iar pe Moni? Nu ar trebui. Am mai facut asta acum doua lucrari si m-am simtit foarte aiurea dupa aceea. Nu! Este pacat! Dar... nu stiu!!
- Moni, zi-mi si mie la 2.c!
- Pai formula cu....

O, nu! Iar am cazut! De ce?! Era asa usor sa spun nu ispitei... :(

Simt un pic de adrenalina. Oare voi face si eu pasi inapoi? Ma apropii de platforma, pregatesc piciorul, vantul rece imi taie obrajii si imi lacrimeaza ochii. Sa nu ratez pasul! Siiiii..... 

Tribut unui necunoscut sau cum si-a incheiat un navetist calatoria

Sunt navetista. Locuiesc in Brasov si lucrez in Araci, Covasna. Merg impreuna cu alti trei colegi cu o masina de la firma si obisnuiesc sa mai atipesc pana la serviciu. 

Astazi, ajungand aproape de Harman, ma trezesc din toropeala, auzind vag comentariile co-navetistilor mei. Aud: accident, smurd, uite autobuzul, e varza masina, oare e cineva ranit? Ma trezesc de-a binelea si ma uit spre locul cu pricina. Mai intai vad doar doua ambulante, multe lumini aprinse care aprindeau intunericul orei 7, apoi incep sa zaresc o prelata lunga rosie intinsa intre cele doua ambulante. Trecand cu viteza foarte redusa, observ trei medici aplecati peste trupul unui barbat pe care il scosesera din masina distrusa. Incearcau sa il resusciteze. Unul ii tine capul, altul o perfuzie iar al treilea preseaza ritmic pe pieptul omului, manevra care face ca toracele barbatului sa para de cauciuc. Cativa metri mai incolo trebuie sa oprim la semnul unui politist, ceea ce imi da timp sa vad cum cel care ii tinea capul ridica neputincios din umeri. Colegii lui renunta si ei - unul lasa perfuzia in jos, iar celalalt isi opreste incercarea de a readuce la viata inima oprita. 

Inca sunt cutremurata de aceasta scena. Inevitabil, am inca in minte gandul ca viata mea atarna de un fir de par. Oricand poate exista un autobuz de care sa ma lovesc, o tigla care sa cada, un vas care sa se sparga, un hamesit cu un cutit asteptand la un colt de strada. Sunt navetista... cu totul, la fel ca si acel om. Doar o vreme scurta a fost aici, ca un strain in pelerinaj, un navetist, si de acum a ajuns unde trebuia sa ajunga. M-am trezit din nou la constientizarea faptului ca nu am nicio putere asupra vietii mele, ca urmatorul accident pe care sa il vad ar putea fi al meu si ca fara a crede in mantuirea lui Dumnezeu as fi pierduta. De am intelege odata ca nu traim pentru aici si pentru acum, ci ca este in joc spaima unui iad sau bucuria unui rai...

Burţi de râs

Doar una scurta. O burtă de râs scurtă, adică...

Avem o serie de produse la firmă (pentru cei care nu mă cunoaşteţi, lucrez la o firmă producătoare de mobilier pentru copii) care se numeşte bellybutton. In legatură cu un dulap bellybutton i-am scris unui coleg din Germania că avem o propunere.

Acum, "propunere" în germană se zice "Vorschlag" [forşlag], iar in lenea de a-mi întinde degetul până la tasta G, am apăsat pe F... A ieşit astfel un cuvânt nou, dar cu un oarecare sens. Vorschlaf înseamnă... ceva de genul "pre-somn." (e de înţeles dacă trezirea la mine se dă la 6:20. Îngăduinţă, vă rog...)

Să ne gândim acum, ce a ieşit, ducând traducerea până la capăt, inclusiv a cuvântului bellybutton:

"Servus Frank,

Avem un pre-somn pentru dulapul-buric."

M-am gândit să îţi împărtăşesc acest privilegiu al nostru... să mă laud şi eu cu ceva. Doar ca fapt divers.

Nu-i aşa că suntem tari? Voi nu aveţi aşa ceva la firma din Germania. Somnul la locul de muncă este tipic doar pentru noi, românii din capătul pământului, iar dacă visele sunt însoţite de forme de buric inspirate de un dulap, zburând pe un cer din care plouă cu umeraşe, e cu atât mai relaxant.

Mai aveţi chef să cumpăraţi de la noi de la firmă? Eu una... nu mi-aş cumpăra un dulap în formă de buric de la o firmă de pre-adormiţi...

Nu alerga in şlapi!

De dimineaţă am ieşit din bloc şi am văzut venind autobuzul dinspre staţia de dinainte. Eram în şlapi, dar decizia trebuia luată rapid. Risc să alerg sau prefer nasul intact, nestrivit de uşile nemiloase? Am riscat (ca în multe alte dimineţi) şi l-am prins pe muchie tăioasă de cuţit. M-am aşezat gâfâind (ca în multe alte dimineţi) şi am început să cuget.

Mi-am dat seama că de atât de multe ori pornim la un drum fără niciun fel de pregătire, fără niciun fel de echipament. Ne aşteptăm la o alergare uşoară, la un drum neted, aşa că ne spunem că sunt suficienţi şi şlapii. Apoi ne dăm seama că autobuzul vine cu o viteză mai mare decât ne-am aşteptat, mai dăm şi cu degetele goale în bolovani, ne sar şlapii din picioare şi riscăm să rămânem pe dinafară cu tălpile sângerânde, aşteptând vindecare pentru că nu ne-am luat adidaşii mai grei, dar mai potriviţi.

Pornim în lucrare fără chemare şi daruri potrivite, pornim în relaţii cu ochii închişi, facem fapte bune pentru a ascunde incompetenţa şi în toate acestea eşuăm, ne lovim la degete şi bruma de pasiune cu care am început, acei şlapi chinezeşti cumpăraţi de la Maria, ne lasă în drum.

Ne aşteptăm la binecuvântări şi viaţă frumoasă deşi alergarea noastră este în şlapi. Uităm că trebuie să ne îmbrăcăm cu armura...

	De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
	Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
	Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
	Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

De multe ori e prea târziu însă, iar tălpile ajung să sângereze, nasul e rupt şi are nevoie de bandaje, lucrarea de cârje, de oameni care să vină în ajutor până se va "pune pe picioare", relaţiile vor avea nevoie de timp, de uitare... Iar cicatricele? Acelea rămân...

Trezirea!

Ma uit in jurul meu si vad de ceva vreme un terci de valori de genul "E buna si ideea ta, e buna si ideea mea." Hai sa le amestecam ca sa nu ne certam - sa il facem pe Dumnezeul adevarat Mahomed, care Mahomed e si Allah, iar pe Allah sa il lasam sa fie si Buddha, ca doar e mai simplu atunci si nu ne mai batem capul.

TREZIREA!

Nu pot fi atatia dumnezei! Valorile lor se cearta, si nu se pot combina, asa cum niciodata nu vom putea amesteca uleiul si apa - sunt substante prea diferite! Este Unul singur atat de mare incat nu mai au si altii loc pe langa El!

TREZIREA!

Nu noi hotaram ce este corect! Nu ne putem permite sa spunem ca e ai voie sa furi daca nu faci rau nimanui sau ca e voie sa te iubesti cu oricine... ca in zilele noastre e la moda, pentru ca am o veste: standardul nu este in mainile noastre. Dumnezeu nu va face un vot printre oameni sa ii intrebe daca mai considera la moda abstinenta pana la casatorie sau ar trebui sa o anuleze. Nici nu se va lasa influentat de parerea noastra despre mita, incalcarea legilor, avort, droguri usoare, adulter. El este acelasi mereu si nu se compromite pentru noi!

Cat de actuala este Biblia: Spune ca oamenii vor numi raul bine, si binele rau. Adica isi vor stabili singuri valorile, cu gandul ca Dumnezeu e bun, ca de ce ar interzice El o mica bucurie? E bun... dar e si drept si conform dreptatii Lui, ar trebui sa murim! Ne-a dat ca solutie pe Hristos. Prin credinta in El suntem mantuiti, nu prin faptele noastre bune facute ca urmare a umbrei de moralitate pe care am mai pastrat-o sau ca urmare a propriilor noastre standarde pervertite. Sutem mantuiti prin credinta adevarata. Semnul credintei adevarate sunt apoi faptele bune facute nu din pura moralitate, ci din dragoste pentru Dumnezeu, ca roada a Duhului Lui care va locui de atunci inainte in noi.

"Nu va inselati," zice in alta parte. "Dumnezeu nu se lasa batjocorit."

Si este destul de clar ce ni se cere:

"Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.

Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire.

Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta, şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti, vă spun astăzi că veţi pieri, şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul.

Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-te de El."

Si toate astea nu pentru ingradirea noastra, ci spre binele nostru! Trebuie sa intelegem asta! Nimic din ce am scris mai sus nu vine din dorinta de a jigni, ci sunt cuvinte din Cuvant si vin din nevoia de a trage un semnal de alarma. Lucrurile nu sunt atat de usoare cum ni le inchipuim noi. Cu adevarul nu ne putem juca pe degete. Exista un absolut dupa care trebuie sa ne orientam.

Burti de ras

Dupa cum spuneam mai demult (Burti de ras mai mari sau mai mici), uneori serviciul poate fi distractiv, de exemplu cand il suni pe seful de sectie si ii spui: "Trimite-l te rog pe mester, ca s-a ars un neon la sefa in... biserica!" Ooo ce n-as da ca biroul sefei mele sa fie o biserica! Amin? :)

Si daca tot am zis amin, imi amintesc ca am mers la somn odata, destul de franta dupa o zi de munca, si in loc sa ii spun mamei "Noapte buna", m-am trezit gandind si incepand sa spun "Amin" :)) ("Asa sa[-mi] fie" somnul dulce :P si sa nu ma mai trezesc la 5:45 dimineata! Amin?)

In fiecare dimineata plec cu un coleg cu masina. Dupa obiceiul bisericii nostre, din pura inertie, l-am salutat cu: "Pace!", urare pe care desigur, nu avea cum sa o inteleaga, asa ca am avut ce explica. Dar la urma urmei, de ce sa nu il salut asa? Ce? Nu este un salut frumos? Continuand in aceeasi directie, ii vorbeam de un alt coleg si m-am trezit spunand: "Fratele Ilies a spus ca......" Dar-ar Domnul ca dl Ilies sa devina fratele Ilies.

Si iata cum influenta bisericii trece dincolo de zidurile cladirii noastre

Iata doua momente si mai non-bisericesti:

Era cat pe-aci sa fie nevoie de un mop la mine in birou. Si de ceva Domestos. Colega mea era aplecata deasupra imprimantei. Intra sefa si incepu ai-i spune: Maria, nem tudok...? (Nu pot reda exact fraza pentru ca nivelul meu de maghiara este undeva la -2,(99)) Si Maria tipa instantaneu: AAAaaaa :-O, sari cat colo, incepu a rade in hohote si apoi declara ca trebuia de multa vreme sa viziteze unicul loc de liniste si pace, care, apropo, este comun pentru barbati si femei, ceea ce face usurarea un pic stresanta la gandul ca cineva e martorul sunetelor ce in mod normal raman doar intre tine si vasul ce receptioneaza...

Am lipit un pliant pe interiorul usii noastre din sticla care arata ca o mana foarte reala sprijinundu-se de tocul usii. In primele cateva zile colegii cu simtul observatiei intrau cu cea mai mare grija, ca nu cumva sa raneasca mana ostentativa din biroul nostru si tresareau, vazand-o cum se deplaseaza odata cu usa. Lugubrul in persoana :))

Odata va voi povesti si poanta de birou din 5 aprilie facuta colegei mele (ca pe 1 aprilie si-a luat concediu :o( ) dar nu acum, ca-i prea tarziu.

3 dolari

D. A. Carson isi incepe comentariul la cartea Filipeni astfel:

“As dori sa cumpar Evanghelie* in valoare de 3 dolari, va rog. Nu prea multa, dar suficienta ca sa ma faca fericit, dar nu asa de multa incat sa devin dependent. Nu asa de multa incat sa urasc lacomia si pofta. Cu siguranta nu asa de multa incat sa incep sa-mi iubesc dusmanii, sa pretuiesc lepadarea de sine si sa-mi doresc sa devin misionar intr-o cultura straina. Vreau extaz, dar nu pocainta; vreau transcendenta, dar nu transformare. As vrea sa fiu pretuit de niste oameni cumsecade, iertatori, cu vederi largi, dar eu insumi nu vreau sa iubesc pe cei din alte etnii – mai ales pe cei care miros. Vreau suficienta Evanghelie incat sa dea familiei mele siguranta, sa-i faca pe copiii mei binecrescuti, dar nu asa de multa incat sa-mi redirectioneze ambitiile sau sa-mi creasca darnicia prea mult. As dori sa cumpar Evanghelie in valoare de 3 dolari va rog…”

*n.e. < gr. evangelion, veste buna - aici, a mantuirii prin Hristos

No further comment.

Caci pentru mine a trai este...

Caci pentru mine, a trai este Hristos, iar a muri este un castig - un foarte cunoscut verset.

Am auzit duminica o explicatie foarte faina de la Corin:

Varianta 1:

Caci pentru pentru mine a trai este familia / jobul / distractia / banii etc.

Atunci, in clipa in care mori le pierzi pe toate. Logic, nu?

Implicit: a muri este o pierdere

Varianta 2:

Caci pentru mine a trai este Hristos.

Asta nu exclude ca nu vei avea familie sau job sau nu te vei simti si bine, ci inseamna doar ca prioritar, persoana de care este legata inima ta inca de pe aici este El.

Implicit: a muri este un castig pentru ca dupa moarte, te intalnesti cu cel pe care L-ai iubit inca de pe pamant.

Doar un gand... destul de puternic.

Cadou de te da pe spate...

Nu am mai scris nimic de muuuulta vreme. Stiu, stiu... Nu trebuie sa imi amintiti. In ciuda firii de artista reusesc totusi sa retin lucruri elementare :P

Cativa dintre voi stiu ca m-am apucat de invatat flaut. Un super instrument! Dar nu toti stiti cum am ajuns sa posed o asemenea minunatie.

Se facea ca eram odata intr-o misiune prin Fagaras cu un grup de tineri si acolo l-am cunoscut pe actualul "prof", pe Ben, flautistul cu care am intrat in vorba, de la care am aflat ca urma sa studieze in Brasov incepand cu luna octombrie si ca ar fi interesat sa dea lectii de flaut...

Schimb de telefoane, IDuri de mess nushce, dar ca majoritatea proiectelor ma gandeam ca poate a fost totusi doar o vorba. Cand colo, Ben serios nevoie mare. Asa ca ne-am pus sa cautam flautul fermecat.

Ben a lucrat in vara in Germania si, fiind in vizita la o familie si simtind nevoia sa faca niste conversatie, le-a povestit oamenilor ce are de gand sa faca prin Brasov, inclusiv ca va preda flaut dar ca inca mai cautam unul. Oamenii si-au amintit... adica Domnul le-a amintit oamenilor ca au un flaut care sta de ani de zile prin casa degeaba si pe care nu canta nimeni. Si le-a dat Domnul si gandul cel bun sa.. mi-l dea cadou!!! desi nici nu ma cunosteau!

How amazing is that! :)

Interesant este ca nu e orice flaut, ci un Pearl cu cap de argint solid! Si iar ma gandesc: abia asteapta Tati sa ofere cadouri - ba chiar dintre cele mai bune!

Fragment - Cine / ce ar vrea sufletul tau sa fie?

"(...) Va propun sa meditam impreuna la o ilustratie tare draga mie! Un preot s-a dus sa-si viziteze unul din enoriasi si omul era foarte ocupat. A intrat parintele in curte, omul mergea cu apa la cal, era tare preocupat de munca lui. Slujitorul altarului l-a oprit si i-a spus: "Asculta, domnule! As vrea sa te intreb ceva: spune-mi, cate ore pe zi te ingrijesti de calul din grajd?" "Doua ore dimineata, una la pranz si doua seara". "Dar de sufletul din dumneata, cate ore pe zi te ingrijesti?", a fost a doua intrebare. La care omul nostru a facut socoteala si-a zis: "Crezul nu-l mai stiu de mult, Nascatoarea am uitat-o, de mult timp nu ma mai gandesc la cele sfinte, doar un minut sau doua pe zi in mintea mea mai apare ideea de Dumnezeu". Preotul a inceput sa planga, s-a uitat in ochii acelui enorias si i-a zis: "Domnule, as vrea mai degraba sa fiu calul tau, decat sufletul tau!" Ma intreb ce ar zice preotul daca ar trece prin dreptul sufletului meu si ma rusinez la gandul acesta. Ma intreb ce ar zice Marele Preot, Cel care imi cunoaste ferecatele taine ale launtrului, despre sufletul meu. Mi-ar spune Domnul Isus, Cel care ar trebui sa fie binecuvantatul Rege al locuintei mele interioare, ca ar dori sa fie altceva decat sufletul meu? Poate ar vrea sa fie masina mea, casa mea, familia mea, meseria mea, prietenii mei, animalul meu preferat, prestanta mea, exteriorul meu cosmetizat... (...)"

Andrei Patrinca

A se citi si comentariile.

Captivi in Tara Faraonilor - Nostalgie

A fost odata ca în fiecare an, dar tot ca în fiecare an la fel de diferită, o tabără de copii pe meleagurile Râşnovului. Zece duzine de participanţi s-au avântat să descopere tainele Egiptului şi s-au trezit cu toţii captivi timp de o săptămână, locuind în corturi, învăţând să se descurce călare pe cămile, înotând prin Nil şi găsindu-şi drumul prin labirintul piramidelor. Erau captivi în ţara Faraonilor.

Se anunţa o săptămână plină. Încă de la intrarea în tabără participanţii au fost întâmpinaţi de nişte adulţi ciudaţi, mascaţi în egipteni şi care nici pe departe nu arătau a… egipteni, dar acest aspect conta mai puţin. După cum am auzit spus în PDF odata: “Cu copiii întorci lumea.” Am început să întoarcem lumea împreună cu ei, ajutându-i să îşi formeze echipe: - Fiecare veţi primi numele unui animal pe care să îl imitaţi. Găsiţi-i pe alţii care fac la fel! După un tărăboi de nedescris, tipic unei ferme bogate din Occident, copiii s-au descoperit şi s-au împrietenit. Ce conta că de acum numele grupei lor era numele unui trib din Israel? Toată săptămâna au predominat întrebări ca: - Eşti elefant? Eşti găină? Din fericire niciunul nu şi-a luat rolul chiar în serios... Altfel am fi avut de dat socoteală unor părinţi nu foarte fericiţi de o asemenea transformare.

Apoi au început să descopere lumea Egiptului cu ajutorul lui Iosif, fiul lui Iacov, i-au cunoscut familia şi au aflat astfel despre un om care s-a încrezut în Dumnezeu cu totul, care nu a acceptat compromisul şi care a fost binecuvântat din belşug. Care dintre noi a mai avut vise din care să reiasă că vom stăpâni peste fraţii noştri? Prea puţini, probabil, deşi... ar fi frumos, nu-i aşa? În fiecare dimineaţă, după o meditaţie în corturi, copiii au învăţat de la Iosif să nu se mândrească, să fie integri, să nu se lase copleşiţi de invidie, să se încreadă în Dumnezeu indiferent de situaţia în care se află şi în primul rând au aflat despre mântuire. Au aflat că Dumnezeu le este alături şi atunci când sunt în situaţii grele, dar şi când se află în culmea gloriei, iar seara se completa imaginea prin povestea unui băiat care, în vis, ajunge să experimenteze puterea de transformare a lui Dumnezeu, pentru că prin vestea mântuirii pe care a adus-o, faţa Egiptului s-a schimbat. Unii au hotărât să îşi predea viaţa Domnului şi să nu le fie teamă să Îl mărturisească. Ne rugăm să rămână hotărâţi pe cale, să Îl iubească pe Dumnezeu, iar pentru cei care încă nu s-au hotărât, ca sămânţa aruncată să nu fi căzut în nisipul Saharei aride, ci într-un pământ în care să crească şi să dea rod la timpul potrivit.

Cât despre peripeţii... destule cât să avem cu toţii ce povesti: un joc de teren în care au putut simţi ce înseamnă să fii o mumie (nu că mumiile ar mai simţi) sau un faraon, au încercat în zadar să construiască o piramidă din nişte piese care nici rugate nu voiau să se aşeze la locul lor, au trecut prin Marele Canion combinat cu Vulcanii Noroioşi pentru a-şi etala apoi biruitori veşmintele împodobite de mâlul? Egiptului. Excursia s-a dovedit a fi la rândul ei o adevărată aventură, cu atât mai mult cu cât s-a petrecut o minune: a plouat în Egipt! Şi nu a fost o ploaie oarecare, ci una asemănătoare regiunii tropicale. Era interesantă senzaţia a doi centimetri de apă în bocancii impermeabili, apă scursă de pe picior, îmbibând şoseta şi apoi încreţind vârfurile degetelor. În ciuda necunoscutului care ne-a întâmpinat, Domnul a fost cu noi aşa cum a fost şi cu Iosif în Egipt şi ne-am întors cu bine în captivitatea corturilor relativ uscate.

De reţinut ar mai fi câteva evenimente deosebite, cum ar fi cele de relaxare în salonul de înfrumuseţare egiptean: manichiură, masaj, mască pentru un ten fin şi strălucitor. Punctul principal de atracţie? Desigur unul dintre lideri care a reuşit să iasă din orice tipar... acceptând o mască de brânză şi doi castraveţi pe ochi. Mai original şi mai egiptean de atât nici că se putea. În acelaşi timp, oamenii mai serioşi construiau un ceas solar, o piramidă sau – crème de la crème – cei mai curajoşi şi dornici de aventură puneau la încercare parcursul de fânghii. Crema, în mod literal, a fost pusă în joc în seara de creaţie egipteană când participanţii au avut ocazia să facă ceea ce nu ar fi îndrăznit niciodată: să arunce cu pufuleţi în liderii lor, iar asta nu oricum, ci în crema de ras pe care aceştia şi-au aplicat-o din belşug pe faţă! Un vis devenit realitate.

Iar acum, privind în urmă, nu se poate să nu devenim uşor nostalgici amintindu-ne de ploaia care, fără a exagera, a inundat tabăra în ultima noapte şi pe parcursul zilei ce i-a urmat, ocazie cu care am aflat cu toţii cât de confortabilă este o saltea de apă adunată sub cort. Plângea vremea după copiii ce plecau acasă, motiv pentru care îi mai aşteptăm şi în 2010 pentru a experimenta din nou o lume nouă, dar în primul rând pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeul care este gata să ni se descopere în măsura în care noi suntem gata să Îl căutăm.

Too much love won't kill you.

Ce inseamna sa tii intr-adevar la cineva? Sa iubesti pe cineva cu totul?

Sa nu te intrebi cat de multa bucurie iti ofera si cat de mult ti se daruieste, iar aceasta sa iti conditioneze reactia similara, ci sa poti trece peste orice meteahna si sa devii ceea ce are celalalt nevoie, aducandu-i bucurie. Cand din ambele parti vine aceasta atitudine... o, cat de frumos :)

*De retinut: imi dau seama ca aceasta definitie ar putea fi limitata. Ea se refera la concluzia filmuletului de mai jos, insa tot adevarata. Asta va va da mai mult spatiu sa va dati cu parerea in comentarii...

Teorema: Surdul n-aude asa ca nu are ce potrivi.

Ne intrebam uneori de ce nu ne vorbeste Dumnezeu. Oare chiar nu ne vorbeste? Ilustratie:

Era un barbat care s-a dus la un medic ORL-ist sa ii spuna oful: sotia lui nu mai auzea. Vorbea cu ea si... degeaba. Sarmanul om nu avea cu cine comunica si isi dorea un sfat intelept, o pastila buna, un ceva care sa o faca din nou pe sotie sa auda cand ii cere micul dejun la pat.

- Un prim pas, zise medicul, ar fi sa mergeti acasa si sa vedeti cat de grav e. Intrebati ceva de la distanta, apoi tot mai de aproape, pana cand descoperiti de unde incepe sa auda. Apoi hotaram tratamentul.

Merge omul nostru acasa, sperantele nu foarte mari ca va si functiona, intra pe usa si striga:

- Draga, e gata masa?

Niciun raspuns, asa ca se apropie de bucatarie si striga din nou:

- Draga, e gata masa?

Iarasi nu primeste raspuns si se intristeaza, gandindu-se ca starea sotiei sale este atat de avansata. Ajunge aproape de urechea ei si striga din nou:

- E gata masa, draga?

In clipa urmatoare, sotia se intoarce si ii raspunde iritata:

- Pentru a treia oara deja: DA!

Oare nu ne raspunde Tatal sau nu am mai deschis noi de multa vreme urechile? :)

Cadouri, daruri, investitii

Vorbeam cu o Ioana F. zilele trecute (i-am promis ca nu o plagiez) si mi-a dat un gand care mi-a placut, anume ca daca cerem un dar de la Dumnezeu - si aici ma refer la daruri spirituale in special - le vom primi. Ea a pus in primul rand accentul pe intelepciune. Promisiunea este ca daca cere cineva intelepciune o va primi si pe aceea. M-a facut constienta de un gand: cand primesti un dar esti si responsabil pentru el si dezvoltand ideea, vei fi tras la raspundere pentru ce ai facut cu el. Pentru ce ceri daruri? Cum vrei sa la folosesti? Ele iti sunt date ca sa le folosesti pentru vesnicia ta si a altora.