Ziua de maine nu e a ta

De doua ori in decurs de cateva zile m-am ciocnit de ideea asta, ca acum e timpul, ca acum e tot ce este sigur. A doua oara a fost si mai explicit: Ziua de maine nu este a ta. Dar a cui? - intrebare retorica pentru unii ;)

Sunt momente de muchie de cutit cand iti dai seama ca nu o sa traiesti pana la 80 de ani. Aud tot felul de vesti de oameni care au murit tineri. Pai tocmai se pregatea sa plece cu prietenii nu stiu unde si planul pe maine era sa mearga la cucuietii din deal cu prietena si peste o saptamana avea in plan nu stiu ce intrevedere cu un mare client al firmei la care lucra si putea castiga ditamai pachetoiul de contract. Peste doua luni voia sa o ceara de nevasta pe prietena lui in varf de munte. A mai apucat sa iasa din casa pana sa vina un inconstient intr-un BMW si gata planurile. E doar scenariu teoretic! :)) Si aplicabil si pentru ea, nu doar pentru el, cu exceptia cererii in varf de munte...

Odata trecut BMWul va trebui sa se prezinte fara planuri de fapte bune, fara justificari de genul lipsei de timp sau sperantei de viata de 80 de ani in fata lui Dumnezeu. Ce ai facut cu viata pe care ti-am dat-o? Te-am creat cu un scop. L-ai implinit?

Imi place tare comparatia cu masina de spalat si vasul de toaleta. Intr-o scrisoare a unei mame catre fiul ei, ea ii spune:

Noua casa este minunata; are si masina de spalat, dar nu stiu sigur daca merge. Ieri, am bagat lenjeria in ea, am tras de maneta, si de-atunci n-am mai vazut-o.

Cam asa si cu noi... Suntem creati cu un scop. El ni-l poate arata si are instructiunile pentru folosirea noastra. Ce vrem sa fim? Vasul de toaleta sau masina de spalat? :))

Deci, asadar si prin urmare daca ziua de maine nu e a ta, ce faci cu cea de azi? Valabil si pentru mine :)

Intre pamant si aripi

Chiar daca apasa greu, e bine! Chiar daca leaga, e bine! Este bine pentru suflet! Am incredere ca poruncile Domnului, chiar daca sunt grele si uneori de nepatruns, ele nu sunt date spre moartea noastra si pentru suferinta noastra, ci sunt gandite ca sa ne faca bine, sa ne protejeze de suferinte si mai mari pentru ca El ne iubeste si nu ne vrea raul. Chiar daca Legea Lui acuza clipa, Ea pregateste vesnicia. Si daca pe moment un "nu" este intolerabil... "toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu". 

Nu pot spune ca nu imi este teama. Si teama isi are locul ei. Dar daca ma uit inainte sunt sigura de binecuvantare, si ce este greu acum, odata ridicat, va lasa locul aripilor. Abia astept aripile... 

Niciodata!

Nu garantez ca va fi "niciodata" dar imi doresc... Imi doresc ca atunci cand ma aflu in fata alegerii, a vietii sau a mortii, sa aleg mereu viata si niciodata moartea. Adevar sau minciuna, dreptate sau nedreptate, implicare sau pasivitate si ignoranta fata de cei din jur, ascultare sau rebeliune (primele catre viata, iar celelalte spre moarte: moartea sufletului, a constiintei, a mintii). Vreau sa aleg varianta integritatii. Ma uit la unii oamenii din viata mea care au avut incredere in intelepciunea lui Dumnezeu si au ales integritatea in ciuda suferintei de moment. Au fost binecuvantati. Constiinta lor nu trebuie sa strige la ei, nici Duhul Domnului sa taca in tristete pentru ca nu mai au urechi sa Il auda si mai ales sa Il asculte. Ii vad razand in ciuda ispitei pentru stiu ca vor face bine si ca rasplata este si pentru ei.

Vreau adevar, dreptate, implicare, ascultare. Integritate cu orice pret.

Da-i cu bere, da-i cu vin sau Vorbe din Caragiale si popor

Aveam vreo doi care ma enervau si am primit tot felul de sfaturi cum sa scap de ei. Sa le dau cu flit, sa le dau cu acreala, sa le dau cu nu mai stiu ce alte minunatii... Ma sacaiau de vreo 4 ani, cred. La inceput putin de tot si apoi... tot mai tare, ca deh... cresteau.

Si acum, ca sa nu va inchipuiti ce stiu eu ce, va spun ca era vorba despre doua excrescente papilare provocate de un virus. In termeni medicali "veruce", iar in termeni populari "negi". Unul pe degetul mic de la stanga si altul pe mana dreapta pe undeva. Nu le-am dat cu bere si vin, nici cu lamaie muiata in nu mai stiu ce (sfat primit de la o femeie in autobuz pe care nici nu o cunosteam) dar am inceput cu rostopasca. Apoi am trecut la un preparat farmaceutic numit Verruca (ce original), apoi la Oclussal, apoi iar la rostopasca, apoi la indepartare mecanica prin intermediul propriilor unghii, apoi iar rostopasca, pana cand intr-un final am ajuns la dermatolog. Tanti dermatolog mi-a dat cu azot lichid si mi-a zis ca il ingheatza si se formeaza tesut nou dedesubt... bli bli. A crescut inapoi la fel. Si m-a mai si chinuit de doua ori.

Intr-un final mi-am adus aminte de o anume dependenta la care apelez doar uneori, din ambitia de a rezolva totul eu cu manutele mele cele doua. In turneul din toamna cu dragu-mi cor L-am rugat pe Domnul meu sa faca sa treaca. Si poate o sa fac o poza cu finutza cicatrice ce a ramas dupa doar doua saptamani, ca sa va conving. Berea si vinul nu ajuta la nimic! Sunt vorbe din popor!

O piesa de puzzle pe care am intarziat sa o cer pentru a o aseza la locul ei pentru ca o consideram nesemnificativa ca sa faca parte din imagine. Dar cine sunt eu sa hotarasc? El a zis ca e importanta si ca pot sa i-o cer si pe aceea. :)

Julituri si cicatrice. Dar ma mir...

In cazul in care tocmai va intrebati daca pluralul de la cicatrice e cicatrici, sa stiti ca si eu tocmai am verificat (eco, deformarea profesionala) si este cicatrice.

Nu am mai scris de multa vreme desi as fi avut ce. Nu am mai scris pentru ca ma gandeam ca va fi un blog care sa inalte, sa ridice, sa arate partea frumoasa dar am gresit gandind asa. Din viata fac parte si cazaturile, si juliturile. Vorbeam de o schimbare dar am ales sa nu o urmez ci sa cad intr-o latenta inexplicabila de melcomeduza ce pluteste letargica pe un lac cu apa statuta. Un hibrid imobil care se retrage in casa cand oboseste de plutit sau i se cere sa actioneze.

Raman mereu uimita cu fiecare rebeliune de-a mea. Daca e cineva care nu ar mai merita niciun cuvant din partea lui Dumnezeu, aceeas as fi eu. La cate experiente cu El, la cate descoperiri si binecuvantari acum ar trebui sa zburd pe pajistile credintei si totusi... nu. Dar da, raman uimita pentru ca nu stiu cum de mai gaseste cu cale sa imi mai vorbeasca, cum de isi mai face timp sa ma asculte. Ma mir ca nu spune: - Asa vrei? No, pai fa ca tine! (Vreau sa cred ca intelege si graiul ardelenesc)

Si daca eu ma lepad de El... El nu se leapada de mine. Raman uimita.

De unde sa incep povestea? De la o licenta stralucita in care am invatat dependenta? De la un turneu reusit in care am descoperit ca rugaciunea are efect? De la cea mai noua lectie, ca nu sunt buricul pamantului ci tot ceea ce e bun in mine ii datorez Tatalui?

Piesa peste piesa s-a adunat si poate le voi nota aici, dar pe multe le-am dosit si sper sa mai stiu si in care ungher al ograzii le-am ingropat. Imi doresc un puzzle complet dar am obosit acum. Cu toate experientele frumoase si inaltatoare nu stiu cum sa cred ca va fi bine. 

Sa vedeti ce mi-a zis un prieten cand i-am spus ce bine fusese cand urcam pe culmi: "Ce credeai ca vine dupa varf?" Valea, am gandit eu, pe care daca o cobori prea repede vei ajunge sa te dai de-a berbeleacul pana cand ti se va fi acrit de vanatai si julituri. Dar cum ar fi sa urci mereu si mereu? Ai obosi, da. Dar daca stau sa ma gandesc la asta primavara petrecuta in Crimea unde 3 saptamani am tot urcat deal peste deal in fiecare zi... cand m-am intors acasa cele 4 etaje erau o bucata de prajitura, cum ar spune englezul, sau o floare la ureche autohtona. 

Vreau un puzzle complet si imi doresc o urcare cel putin constanta. Si Ii voi spune si lui Tati.

Si ce daca e?

Si ce daca e? Eu vreau sa nu fie si sa fie doar o coincidenta.

Ma tot impiedic de cuvantul asta de ceva vreme si am tot mai mult senzatia ca a fost o inventie a omului... poate una dintre cele mai nefercite. Asa ca o sa presupun ca nu e o coincidenta faptul ca revin asupra subiectului, tocmai pentru ca nu vreau sa cred in coincidente.

"Si ce daca aerul are compozitia perfecta cat sa sustina viata, iar pamantul e exact la distanta ideala cat sa nu inghetam sau sa ne frigem? Si ce daca exact in momentul potrivit apare persoana de care ai nevoie exact cand te astepti mai putin... sau nu te astepti deloc... si se rezolva situatia care parea fara iesire? Putin imi pasa ca azi am putut rade cu pofta (si am putut exista inca o zi ca sa pot rade - tocmai eu, firul de praf din marginea universului) si ca am prins autobuzul si ca am aflat de X ca e complet vindecat si ca... am reusit sa predau lucrarea la fix... cand parea imposibil. Eu vreau sa cred ca sunt coincidente. Pai cum sa fie altceva daca in capatul celalt al lumii se intampla atatea nenorociri? Cum sa fie altceva? N-are cum sa fie Dumnezeu!!! Pentru ca nu vreau eu!"

Lumea e in cautare de Dumnezeu dar pentu ca vrea sa gaseaca un Dumnezeu dupa imaginea pe care si-o face ea (lumea adica), nu are cum sa Il gaseasca... Incearca (pentru guys) sa gasesti o sursa de curent alternativ cautand generatoare de curent continuu, sau (pentru girls) sa cauti o margareta cu petale de trandafir. Mai e generator de curent altenativ sau margareta? Pentru ca Dumnezeu nu se potriveste cu imaginea pe care si-o doresc, oamenii tind sa prefere coincidentele.

Da, Dumnezeu permite razboaie si foamete in timp ce eu am voie sa rad si permite altora sa rada cand mama mea este bolnava dar mai stiu ca tot ce se intampla aici nu ii scapa si le permite cu un scop pe care doar El il poate sti, El care are imaginea de ansamblu. Am vazut ca de fiecare data cand am lasat lucrurile in mana Lui au iesit mai bine decat le-as fi rezolvat vreodata. (Toate lucrurile se intampla spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu) Si mai cred un lucru: atata vreme cat oamenii nu Il vor, El nu ne va constrange sa fim niste robotei care sa Ii faca voia... Suntem ca niste copii care ne cersim libertatea. Cat de multumiti ati fi sa fiti niste robotei care nu pot alege? Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru si a zis: "cu Mine va va fi bine" dar noi nu vrem sa credem si atunci incepem sa ne batem pe jucarii, pe masini, pe firme, petrol, arme, tari... Alegem sa fim ori robii razboaielor, ori sub stapanirea Lui, care ne elibereaza de razboaie? Ne facem responsabili de relele care se intampla dar ele sunt alegerea noastra si suportam consecintele actiunilor noastre!

Dumnezeu ne-a dat solutia prin Hristos si trebuie doar sa o acceptam. Altfel vom continua sa ne intrebam de ce se intampla toate astea. Prin El se poate produce o schimbare si eu am vazut-o in viata mea si a multora care au crezut. Pentru noi razboiul pentru arme s-a terminat. Luptam pentru valori, pentru oameni, pentru El, pentru ca altii sa Il cunoasca si sa renunte la arme.

Nu cred in coincidente pentru ca am cautat si am gasit ca ele sunt de fapt mana lui Dumnezeu si dragostea Lui care ma lasa sa ma bucur de lucrurile mici, de rasul in hohote, de licenta terminata cand timpul parea prea scurt si de mama care se vindeca.

Excelenta: o necesitate cand ai un Tata care nu accepta jumatatile de masura

Este viata parte din moarte sau moartea parte din viata?

Vreau sa cred ca moartea este doar o mica parte din viata, ca este un moment care ma desparte de o viata "mai plina de viata" decat cea de aici. Invers este atunci cand nu crezi ca exista si viata dupa (chiar daca este conditionata de cea de aici, de acum). Imagineaza-ti doar: traiesti, sa zicem, 70 de ani dupa care mori... si nu mai esti nimic timp de o vesnicie. Ai fi... nici cat un fir de praf.

Nu, cred ca nu se poate termina asa, ci ca dupa exista viata pentru cei care au crezut in Hristos.

Am fost ieri la o inmormantare. A murit o doamna din cor despre care se zicea ca desi era batrana avea un suflet tanar. Canta cu inflacarare, cu foarte multa gestica, era atenta, tinea spatele drept, se uita la dirijor... Si eu, la 22 de ani, cu tot interesul meu pentru muzica, am zile in care cu greu stau dreapta pe scaun pentru ca sunt "prea obosita". 

I-au pus un scaun unde statea ea de obicei, cu niste flori frumoase, si ne-am adus aminte de ea... tot ce facea, facea cu pasiune si excelenta: facultatea de matematica si, la batranete, facultatea de informatica, violoncel, pasionata de Bach...

Ma gandesc la hotararea mea de a face totul spre slava lui Dumnezeu si la faptul ca de multe ori ma eschivez si imi vad de ale mele... Uit ca am un Tata care, spre binele meu si spre slava Lui, cere excelenta si nu accepta compromisurile sau jumatatile de masura. Din exterior stiu cum suna pentru ca am fost acolo: "Nu mai ai voie, iti e interzis! Pai unde iti e libertatea? Si nu mai faci ce vrei..." Ceea ce am inteles cand s-a produs prima schimbare a fost ca  El vrea sa imi dea viata si sa mi-o dea din belsug. A doua revelatie a fost ca daca eu cred ca fac ce vreau prin libertatea mea, de fapt tot voia altuia o fac: pe a lui satan. Orice aleg, ma supun altcuiva si nu vointei mele. Aleg sa dau totul pentru Dumnezeu pentru ca merita.

El a dat totul pentru tine. Tu ce ii dai? (Adica pe Isus, pe Sine Insusi, pe cruce, ca sa ne scape de pacat) Asta era scris in statusul unui prieten zilele trecute. Ma gandesc ca Lui nu ii trebuie nimic de la mine. Ceea ce am eu sa ii ofer este aproape nimic prin fortele mele, in special comparat cu darul Lui de a-mi fi dat viata. Dar vreau ca ceea ce Ii dau sa fie deplin, sa fie excelent.