Ziua de joi, dupa cum ziceam, urma sa fie una si mai interesanta. Primesc de la un prieten un text din Biblie, povestea lui Iov care primeste intr-o zi veste dupa veste, cum ca i-au murit copiii, i-au murit turmele, slujitorii si a ramas practic intr-o fara nimic… sau fara tot, daca o luam logic. Si sa fim sinceri acum, cati dintre noi nu ar face scurt circuit la asa o intamplare – si creierul functioneaza pe impulsuri electrice? Reactia lui Iov este insa complet neasteptata: “aruncându-se la pământ, s-a închinat, şi a zis: »Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, - binecuvântat fie Numele Domnului!« În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc, şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.” Mai tarziu urma sa imi dau seama si cam care era aplicatia pentru mine personal (eu fiind relativ nemultumita de locul in care trebuia sa fiu si de ce trebuia sa fac – traduceri tehnice, in capatul lumii, iar concediile obligatoriu cu toata firma deodata).
Termin de citit, ma gandesc ce credinta la omul respectiv, ca mi-ar placea si mie si.. pe moment cam atat.
Cateva minute mai tarziu zice sefa ca trebuie sa vorbim despre concediul din vara. Zic da, stiu, ultima saptamana din iulie si prima din august.
- Doar ca vom avea nevoie de tine atunci pentru ca atunci se vor instala noile utilaje si vor veni din Germania cativa ca sa ajute. Va trebui sa traduci…
- Asta inseamna ca imi pot lua concediul cand vreau eu altcandva??? (Si luminitele se aprinsera instantaneu, stiind ca e marea sansa de a merge in tabara cu pruncii.)
- Da.
- 7 - 9 iulie as vrea, zic direct. (Si luminile se transformara in artificii – puteam sa imi iau zilele lucratoare ce se suprapuneau cu tabara!)
- Sigur. Dar de ce tocmai atunci?
- E tabara cu copiii la Rasnov (Iiiihaaa. Slava Domnului! Multa slava Domnului!)
- Ce fel de tabara?
- Pai e o tabara cu tematica biblica si culturala: vorbim despre Iosif in Egipt si tragem invataturile de acolo si invatam despre cultura egipteana. (Oare am fost prea indrazneata?)
- Ce interesant suna… Mi-ar placea sa o trimit si pe fata mea…
Ca sa scurtam povestea, fata ei va merge in tabara aceasta, la echivalentul in limba germana, iar eu voi putea merge cu ai mei prunci. Si eu care credeam ca Domnul ma uitase in pustietatea Araciului… J Acestea fiind hotarate, ma intreaba la ce biserica merg si, afland ca sunt baptista, imi spune ca neamtzul, la ultima vizita, a intrebat-o daca stie vreo biserica neoprostestanta prin Brasov si, culmea, au fost impreuna la Baptista 2!
Dupa ce am petrecut o zi amuzandu-ma de accentul unui italian care vorbea romana, amestecand cate un Bisztos maghiar (deci da, incepea sa imi placa ce faceam), si ne facea oferte de utilaje, usor speriata de prezenta unui neamtz delegat, am avut parte de o a doua surpriza placuta: catre finalul programului vine neamtzul la mine, de acum il voi numi dl. Kraatz, si ma intreaba direct:
- Sunteti crestina? (fiind neamtz nu se concepe pertu-ul. Tre sa fim diplomati, dom’le!)
- … … Da…
- Nascuta din nou?!
- (Deci e clar… cine are asa cuvant in vocabular nu e neofit) Da!
- (Cu exuberanta) Si eu!!!
- De unde stiti de mine?
- V-am simtit…
M-a simtit… Deci chiar se simte ca ceva e altfel? Multa slava Lui, din nou! J Apoi mi-a spus ca de multa vreme se roaga pentru sefa si ca este interesata de credinta. Acum ca sunt aici putem lucra impreuna J Mi-a dat si o brosura si m-am bucurat sa vad atata dedicare in el. O incurajare mare pentru mine… Am ranjit toata ziua pe strada apoi :P
A fost momentul in care mi-am dat seama ca nu are rost sa cartesc, ca nu are rost sa ma plang ca nu imi place unde sunt, dar ca Tati stie cel mai bine de ce sunt lucrurile asa. A fost confirmarea ca sunt intr-adevar in locul in care trebuie sa fiu. A fost o schimbare de atitudine foarte mare si odata cu ea a inceput sa apara si placerea pentru ceea ce fac. Nu simt o deosebita exaltare si exuberanta in a traduce despre varianta inumana lui Jack spintecatorul, circularul de spintecat, dar vad ca nu este degeaba, ca Domnul ma poate folosi si asa. M-am linistit si stiu ca este locul meu aici. I’m actually starting to enjoy it.
Ultima chestie draguta a fost ca seara vorbeam cu cineva ca nu am cum sa imi ridic permisul de conducere de la Politie pentru ca se inchide ghiseul inainte sa ajung eu in Brasov. O fata din biserica a auzit problema si imi spune ca rezolva unchiul ei, ca e politist si il ridica el si mi-l aduce! Deci… de ce sa nu am incredere in El si in lucrurile fara “o importanta atat de mare”? Ca ridicarea permisului? Sunt mici cadouri pe care le primesc in fiecare zi si le trec cu vederea, uitand ca este Tata responsabilul pentru ele.
Inceputul zilei a fost sub semnul povestii lui Iov: nu carti! E bine asa! Finalul mi-a amintit de blogul meu pentru ca am primit un mesaj de la o prietena: “Planurile pe care noi le facem se pot spulbera, dar aceasta nu este niciodata la voia intamplarii. Ele sunt intotdeauna o piesa intr-un joc de puzzle mai mare. Infrangerea de azi poate deveni biruinta de maine daca lasi mana lui Dumnezeu sa aseze incet fiecare piesa din jocul tau de puzzle. Si nu uita: Planurile Lui nu cunosc esecul!”

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu