Nu am mp3 player ci doar un CD player vechi de vreo cativa ani care e incomod de purtat si nu merge tocmai cum mi-as dori. Nu l-am mai luat de multa vreme pe afara cu mine ca deh... am destula muzica in cap.
Azi insa, dupa aproximativ un an si jumatate de muzica neuronala, am decis sa iau cu mine un CD cu Worship (pentru cunoscatori: Michael W. Smith). Ma duceam la repetitia pentru cursul festiv si eram in intarziere (asta va intra, sper curand, la capitolul "Despre schimbare") asa ca am decis sa ma urc intr-un taxi. La volan, un tinerel shmekerel cu geamuri fumurii la masina, porneste la drum cu cele din fata deschise: Te trage curentul? Nu, e ok.
Duduie (nu dama, ci bubuie) muzica. Daca e prea tare sa imi zici. Eu, cufundata in gandurile despre schimbare, Nu, e ok.
Imi canta Smith intr-o ureche ca cealalta trebuia sa ramana libera in cazul in care ma intreba daca ma mai deranjeaza ceva... Si atunci vine gandul: da-i CDul! Si imi venea sa rad. Cum sa ii dau CDul??? Pai e al meu! Si nu ai de unde sa mai faci rost de altul? ma intreba Producatorul care imi daduse spre administrare piesa de puzzle de azi... In regula, zic, o voi pune la locul ei, nu o voi ascunde. I-am dat CDul chiar inainte sa cobor si cu greu nu zambeam mergand spre sala de repetitie. Ce coincidenta ca am luat acel CD la mine si ca shoferutzul va putea asculta un pic din slava lui Dumnezeu. Dar de fapt piesa de puzzle fusese deja pregatita... iar eu trebuia sa decid ce voi face cu ea. Poate ca nu a fost o coincidenta. :) Ce ziceti?
Un comentariu:
pascal,parca (tot fizician :P), zicea ceva de un gol in forma de Dumnezeu..sau na, un gol in forma de puzzle cu forma de cd..
Trimiteți un comentariu