Piesa zilei

vineri, 23 octombrie 2009

Captivi in Tara Faraonilor - Nostalgie

A fost odata ca în fiecare an, dar tot ca în fiecare an la fel de diferită, o tabără de copii pe meleagurile Râşnovului. Zece duzine de participanţi s-au avântat să descopere tainele Egiptului şi s-au trezit cu toţii captivi timp de o săptămână, locuind în corturi, învăţând să se descurce călare pe cămile, înotând prin Nil şi găsindu-şi drumul prin labirintul piramidelor. Erau captivi în ţara Faraonilor.

Se anunţa o săptămână plină. Încă de la intrarea în tabără participanţii au fost întâmpinaţi de nişte adulţi ciudaţi, mascaţi în egipteni şi care nici pe departe nu arătau a… egipteni, dar acest aspect conta mai puţin. După cum am auzit spus în PDF odata: “Cu copiii întorci lumea.” Am început să întoarcem lumea împreună cu ei, ajutându-i să îşi formeze echipe: - Fiecare veţi primi numele unui animal pe care să îl imitaţi. Găsiţi-i pe alţii care fac la fel! După un tărăboi de nedescris, tipic unei ferme bogate din Occident, copiii s-au descoperit şi s-au împrietenit. Ce conta că de acum numele grupei lor era numele unui trib din Israel? Toată săptămâna au predominat întrebări ca: - Eşti elefant? Eşti găină? Din fericire niciunul nu şi-a luat rolul chiar în serios... Altfel am fi avut de dat socoteală unor părinţi nu foarte fericiţi de o asemenea transformare.

Apoi au început să descopere lumea Egiptului cu ajutorul lui Iosif, fiul lui Iacov, i-au cunoscut familia şi au aflat astfel despre un om care s-a încrezut în Dumnezeu cu totul, care nu a acceptat compromisul şi care a fost binecuvântat din belşug. Care dintre noi a mai avut vise din care să reiasă că vom stăpâni peste fraţii noştri? Prea puţini, probabil, deşi... ar fi frumos, nu-i aşa? În fiecare dimineaţă, după o meditaţie în corturi, copiii au învăţat de la Iosif să nu se mândrească, să fie integri, să nu se lase copleşiţi de invidie, să se încreadă în Dumnezeu indiferent de situaţia în care se află şi în primul rând au aflat despre mântuire. Au aflat că Dumnezeu le este alături şi atunci când sunt în situaţii grele, dar şi când se află în culmea gloriei, iar seara se completa imaginea prin povestea unui băiat care, în vis, ajunge să experimenteze puterea de transformare a lui Dumnezeu, pentru că prin vestea mântuirii pe care a adus-o, faţa Egiptului s-a schimbat. Unii au hotărât să îşi predea viaţa Domnului şi să nu le fie teamă să Îl mărturisească. Ne rugăm să rămână hotărâţi pe cale, să Îl iubească pe Dumnezeu, iar pentru cei care încă nu s-au hotărât, ca sămânţa aruncată să nu fi căzut în nisipul Saharei aride, ci într-un pământ în care să crească şi să dea rod la timpul potrivit.

Cât despre peripeţii... destule cât să avem cu toţii ce povesti: un joc de teren în care au putut simţi ce înseamnă să fii o mumie (nu că mumiile ar mai simţi) sau un faraon, au încercat în zadar să construiască o piramidă din nişte piese care nici rugate nu voiau să se aşeze la locul lor, au trecut prin Marele Canion combinat cu Vulcanii Noroioşi pentru a-şi etala apoi biruitori veşmintele împodobite de mâlul? Egiptului. Excursia s-a dovedit a fi la rândul ei o adevărată aventură, cu atât mai mult cu cât s-a petrecut o minune: a plouat în Egipt! Şi nu a fost o ploaie oarecare, ci una asemănătoare regiunii tropicale. Era interesantă senzaţia a doi centimetri de apă în bocancii impermeabili, apă scursă de pe picior, îmbibând şoseta şi apoi încreţind vârfurile degetelor. În ciuda necunoscutului care ne-a întâmpinat, Domnul a fost cu noi aşa cum a fost şi cu Iosif în Egipt şi ne-am întors cu bine în captivitatea corturilor relativ uscate.

De reţinut ar mai fi câteva evenimente deosebite, cum ar fi cele de relaxare în salonul de înfrumuseţare egiptean: manichiură, masaj, mască pentru un ten fin şi strălucitor. Punctul principal de atracţie? Desigur unul dintre lideri care a reuşit să iasă din orice tipar... acceptând o mască de brânză şi doi castraveţi pe ochi. Mai original şi mai egiptean de atât nici că se putea. În acelaşi timp, oamenii mai serioşi construiau un ceas solar, o piramidă sau – crème de la crème – cei mai curajoşi şi dornici de aventură puneau la încercare parcursul de fânghii. Crema, în mod literal, a fost pusă în joc în seara de creaţie egipteană când participanţii au avut ocazia să facă ceea ce nu ar fi îndrăznit niciodată: să arunce cu pufuleţi în liderii lor, iar asta nu oricum, ci în crema de ras pe care aceştia şi-au aplicat-o din belşug pe faţă! Un vis devenit realitate.

Iar acum, privind în urmă, nu se poate să nu devenim uşor nostalgici amintindu-ne de ploaia care, fără a exagera, a inundat tabăra în ultima noapte şi pe parcursul zilei ce i-a urmat, ocazie cu care am aflat cu toţii cât de confortabilă este o saltea de apă adunată sub cort. Plângea vremea după copiii ce plecau acasă, motiv pentru care îi mai aşteptăm şi în 2010 pentru a experimenta din nou o lume nouă, dar în primul rând pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeul care este gata să ni se descopere în măsura în care noi suntem gata să Îl căutăm.