De dimineaţă am ieşit din bloc şi am văzut venind autobuzul dinspre staţia de dinainte. Eram în şlapi, dar decizia trebuia luată rapid. Risc să alerg sau prefer nasul intact, nestrivit de uşile nemiloase? Am riscat (ca în multe alte dimineţi) şi l-am prins pe muchie tăioasă de cuţit. M-am aşezat gâfâind (ca în multe alte dimineţi) şi am început să cuget.
Mi-am dat seama că de atât de multe ori pornim la un drum fără niciun fel de pregătire, fără niciun fel de echipament. Ne aşteptăm la o alergare uşoară, la un drum neted, aşa că ne spunem că sunt suficienţi şi şlapii. Apoi ne dăm seama că autobuzul vine cu o viteză mai mare decât ne-am aşteptat, mai dăm şi cu degetele goale în bolovani, ne sar şlapii din picioare şi riscăm să rămânem pe dinafară cu tălpile sângerânde, aşteptând vindecare pentru că nu ne-am luat adidaşii mai grei, dar mai potriviţi.
Pornim în lucrare fără chemare şi daruri potrivite, pornim în relaţii cu ochii închişi, facem fapte bune pentru a ascunde incompetenţa şi în toate acestea eşuăm, ne lovim la degete şi bruma de pasiune cu care am început, acei şlapi chinezeşti cumpăraţi de la Maria, ne lasă în drum.
Ne aşteptăm la binecuvântări şi viaţă frumoasă deşi alergarea noastră este în şlapi. Uităm că trebuie să ne îmbrăcăm cu armura...
De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. | |
Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. | |
Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. | |
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. |
De multe ori e prea târziu însă, iar tălpile ajung să sângereze, nasul e rupt şi are nevoie de bandaje, lucrarea de cârje, de oameni care să vină în ajutor până se va "pune pe picioare", relaţiile vor avea nevoie de timp, de uitare... Iar cicatricele? Acelea rămân...
5 comentarii:
Vestea buna e ca cel neprihanit cade de 7 ori si se ridica :)
bravo
meditatie profunda :)
Cicatricile sunt bune.Stii de ce si cand le-ai dobandit.Te fac sa nu-ti doresti sa repeti experiente.Doar ce e rau lasa cicatrici,deci sa multumim Domnului pentru astfel de "amintiri".
Mi-a placut foarte tare ce a scris Laura. M-am gandit mult la asta in ultima vreme. Eu sunt omul care a cazut des....slapii erau si prea mari si prea nepotriviti....Mi-am julit tot ce am putut si am lovit si pe altii in cadere. Sau cel putin s-au impiedicat de mine care eram cazuta si nu au mai ajuns nici ei la autobuz. Dar cicatricele pe care le am le iubesc. O sa imi aduca aminte intotdeauna de doua lucruri. Incapacitatea mea de a face ceva bun si credinciosia lui Dumnezeu. Daca acuma alerg in adidasi nu e meritul meu, ci e harul Lui desavarsit! Nu ma pot lauda decat cu iubirea nemarginita a Tatalui meu ceresc. Cicatricele facute de cuie in mainile Lui vorbesc despre iubirea Lui si pacatul meu. Cicatricele pe care le-am dobandit eu vorbesc despre acelasi lucru :)
Te iubesc, Larisa :* esti asa o minune :)
Hmmm... de ce oare trebuie sa alergam in slapi ???
mai bine mergem usor si meditand pana in statie :) asteptam ;) ne urcam, ne asezam (eventual) privim pe geam ;)
dar, cand suntem in intarziere...riscam si apelam la improvizatii !
bine ca a fost vb. numai despre un autobuz...
e bine sa invatam din cicatricile altora, nu e obligatoriu sa le avem noi pe toate :))
pe de alta parte... nu pot sa ma bazez - incred - pe/in mine (eu-l meu), de fapt pot, dar at. apar cicatricile...
- Credinciosia Lui? - e caracterul Lui, asta imi da aripi sa ma ridic.
morala: sa ne sprijinim unii pe altii ca sa nu cadem, si daca ai cazut sa-ti leg rana :)
cooperarea e mai buna decat competitia !!!
Trimiteți un comentariu