Asigurare de viata (partea I)

Cinci oameni, ne luam echipamentul, ni se face instructajul, doua cordeline cu cate o carabina care trebuie intotdeauna prinse pe cablul rosu. Totdeauna o cordelina sa fie agatata in timp ce se muta cealalta, totdeauna pe cablul rosu si fara riscuri asumate aiurea!

Urca primul, urca americanca, si apoi eu, nu inainte de a intreba: "Am cum sa ma intorc daca nu mai pot sau nu mai vreau?" Mi se raspunde ca nimeni nu se intoarce. Odata ce ai hotarat si ai inceput, mergi pana la capat. Suna cunoscut. 

2001, sunt imbracata intr-o rochie alba, frumoasa si sunt plina de entuziasm. Mi se face instructajul: mai intai cateheza, iar apoi cum trebuie sa tin mainile cand sunt in baptistier, cum trebuie sa ma las pe spate. Ochelarii mi-i dau jos si nu vad mare lucru, dar nu conteaza. Fratele Sorin ma intreaba:

- Larisa, te intreb in fata lui Dumnezeu, in fata martorilor vazuti si nevazuti daca crezi ca Isus Hristos este Domnul si Mantuitorul tau personal.

- Da, cred!

- Promiti sa il urmezi si sa il slujesti pana la sfarsitul vietii tale?

- Da! :)

Apoi apa calduta care ma acopera cu totul, si iata omul nou care a facut si legamantul. Ies din apa si tremur. De bucurie, de emotie. A fost prea scurt! Mai vreau! :)

Apoi cantam cu totii:

"Am luat hotararea, inapoi eu nu voi da

Cu privirea doar la cruce lumea-n spate-o voi lasa..." 

Si apoi

"Am hotarat sa-L urmez pe Isus.

Nu-i drum 'napoi, nu-i drum 'napoi."

Este singurul eveniment dupa care am zambit zile in sir! :)
Inca zambesc si astazi pentru ca ma bucur de pasul facut!

O scarita cat sa incapa piciorul in ea urca la multi, multi metri deasupra pamantului, pana pe platforma primului copac. 

Am pornit aventura, trec cu curaj prin butoaie, ma bucur ca ajung cu bine la prima platforma. "Hmm... nu e asa greu cum am crezut. Chiar e distractiv."

"Viata de crestin e minunata, totul este roz. Cu Dumnezeu alalturi, toate lucrurile vor merge struna iar ispitele vor fi foarte usor de invins! Crede-ma!"
Si asa este, sau pare a fi. Intalnirile de tineret sunt minunate, taberele exceptionale, oamenii niste simpatici! E atat de usor totul si atat de frumos sa pot uita de viata grea pe care am dus-o inainte. Tatal meu, din familie de crestini, a ales sa nu creada in Domnul si a fost dificil cu el. 
     Dar si acum imi amintesc cu drag de discutiile intresante despre astrologie, despre cantecelul de noapte buna: "Fluturas, nu mai ai aripioaaaare, domnul conte ti le-a retezat. Uite ca-l tunde, uite ca-l rade, uite ca-i taie parul din nas."
Si totusi, in spital cand a fost unchiul la el in vizita si s-a rugat pentru el, tata a plans. 
     Speranta ca a fost momentul lui de pocainta o mai port si astazi. Oare il voi redevea pe tata?

Urmeaza alt obstacol, o tiroliana ciudata: o barna pe care trebuie sa stau in picioare, suspendata de un cablu cu un scripete. In partea cealalta trebuie sa fac pasul rapid pe platforma pentru ca altfel pierd ocazia si vin inapoi pe cablu pana pe la jumatatea lui, asa cum a patit si cel dinaintea mea (de doua ori!!!)

Cum sa cazi de doua ori in acelasi pacat? :)) Pai daca il faci o data... a doua oara stii cu ce te confrunti, nu? Bleg sa fii sa cazi si a doua oara! 

Dar vai, de ce nu am invatat eu capitolul asta la fizica? De ce nu mi-am batut capul mai mult cu el? Sa o intreb iar pe Moni? Nu ar trebui. Am mai facut asta acum doua lucrari si m-am simtit foarte aiurea dupa aceea. Nu! Este pacat! Dar... nu stiu!!
- Moni, zi-mi si mie la 2.c!
- Pai formula cu....

O, nu! Iar am cazut! De ce?! Era asa usor sa spun nu ispitei... :(

Simt un pic de adrenalina. Oare voi face si eu pasi inapoi? Ma apropii de platforma, pregatesc piciorul, vantul rece imi taie obrajii si imi lacrimeaza ochii. Sa nu ratez pasul! Siiiii.....