Lumi de umbre alungate de glasuri de copii - continuare

V-aş mai povesti un pic şi despre Gheorghe - tinerelul pentru care a a cânta era iniţial o activitate de-a dreptul peste stângul. Ce să mai... Însemna întruchiparea umilinţei. Conceptul de cor nu prea se potrivea cu freza în vânt şi cu tricoul de fotbal - ambele riscau să se şifoneze. Deisgur că în aceste condiţii activitatea de baza era împărtăşirea unor miştouri cu colegii din jur, ceea ce atrăgea după sine postarea vreunui prof între el şi ceilalţi. Problema era că dacă proful era profă, nu scăpa fără o remeracă drăgăstoasă la adresa aspectului ei plăcut (nu că am fi arătat toate excepţional, dar nu stiu cât de mult putea să vadă din noi...). În a treia zi de tabără îl zărim cu gura ascunsă în pumn, mărul lui Adam mişcându-se în gâtlej... Gheorghe fredona. În ultima zi de tabără ajunsese să îndepărteze mâna din faţa gurii, iar mărul lui Adam se dezlănţuia în toata splendoarea lui... "Să zicem că mi-a plăcut," a îndrăznit să mărturisească la final :)

Cuvintele care să descrie însă emoţia pe care ne-au creat-o copiii nevăzători în cea de-a doua zi de tabără când i-am auzit cântând promisiunile Domnului nu sunt suficient de intense - de la dirijor la pianist şi la fiecare profesor în parte, toţi eram cu ochii în lacrimi:

"You raise me up, so I can stand on mountains,

You raise me up, to walk on stormy seas.

I am strong, when I am on your shoulders.

You raise me up to more than I can be."

Au fost clipe în care Dumnezeu Şi-a revărsat din plin prezenţa Lui peste noi, ne-a copleşit cu frumuseţea Lui, ne-a încurajat prin credincioşia Sa - iată că noi, cei binecuvântaţi cu familii, cu trupuri sănătoase, cu dragostea celor din jur, ne dădeam seama acum de cât de mult am primit de la Tatăl nostru şi ne întrebam oare cât de mult apreciem din ce am primit? Şi iată că El şi-a scos laude de pe buzele copiilor: pe mulţi dintre ei, Dumnezeu îi ridicase să işi înţeleagă situaţia în lumina bunătăţii Lui. Întrebându-l pe Sebi dacă el crede în Dumnezeu, mi-a răspuns: "Dacă nu ar fi Dumnezeu, nu aş vedea nici cât văd acum." Ce lecţie...

Concertul se explică prin sine însuşi - oamenii pe care îi puteam vedea erau şi ei în lacrimi, dar mai ales copiii au înţeles că pot face mai mult decât se aşteaptă cei din jur de la ei. Abia aştept anul viitor :)