Povestea Fiului

Asigurare de viata (partea I)

Cinci oameni, ne luam echipamentul, ni se face instructajul, doua cordeline cu cate o carabina care trebuie intotdeauna prinse pe cablul rosu. Totdeauna o cordelina sa fie agatata in timp ce se muta cealalta, totdeauna pe cablul rosu si fara riscuri asumate aiurea!

Urca primul, urca americanca, si apoi eu, nu inainte de a intreba: "Am cum sa ma intorc daca nu mai pot sau nu mai vreau?" Mi se raspunde ca nimeni nu se intoarce. Odata ce ai hotarat si ai inceput, mergi pana la capat. Suna cunoscut. 

2001, sunt imbracata intr-o rochie alba, frumoasa si sunt plina de entuziasm. Mi se face instructajul: mai intai cateheza, iar apoi cum trebuie sa tin mainile cand sunt in baptistier, cum trebuie sa ma las pe spate. Ochelarii mi-i dau jos si nu vad mare lucru, dar nu conteaza. Fratele Sorin ma intreaba:

- Larisa, te intreb in fata lui Dumnezeu, in fata martorilor vazuti si nevazuti daca crezi ca Isus Hristos este Domnul si Mantuitorul tau personal.

- Da, cred!

- Promiti sa il urmezi si sa il slujesti pana la sfarsitul vietii tale?

- Da! :)

Apoi apa calduta care ma acopera cu totul, si iata omul nou care a facut si legamantul. Ies din apa si tremur. De bucurie, de emotie. A fost prea scurt! Mai vreau! :)

Apoi cantam cu totii:

"Am luat hotararea, inapoi eu nu voi da

Cu privirea doar la cruce lumea-n spate-o voi lasa..." 

Si apoi

"Am hotarat sa-L urmez pe Isus.

Nu-i drum 'napoi, nu-i drum 'napoi."

Este singurul eveniment dupa care am zambit zile in sir! :)
Inca zambesc si astazi pentru ca ma bucur de pasul facut!

O scarita cat sa incapa piciorul in ea urca la multi, multi metri deasupra pamantului, pana pe platforma primului copac. 

Am pornit aventura, trec cu curaj prin butoaie, ma bucur ca ajung cu bine la prima platforma. "Hmm... nu e asa greu cum am crezut. Chiar e distractiv."

"Viata de crestin e minunata, totul este roz. Cu Dumnezeu alalturi, toate lucrurile vor merge struna iar ispitele vor fi foarte usor de invins! Crede-ma!"
Si asa este, sau pare a fi. Intalnirile de tineret sunt minunate, taberele exceptionale, oamenii niste simpatici! E atat de usor totul si atat de frumos sa pot uita de viata grea pe care am dus-o inainte. Tatal meu, din familie de crestini, a ales sa nu creada in Domnul si a fost dificil cu el. 
     Dar si acum imi amintesc cu drag de discutiile intresante despre astrologie, despre cantecelul de noapte buna: "Fluturas, nu mai ai aripioaaaare, domnul conte ti le-a retezat. Uite ca-l tunde, uite ca-l rade, uite ca-i taie parul din nas."
Si totusi, in spital cand a fost unchiul la el in vizita si s-a rugat pentru el, tata a plans. 
     Speranta ca a fost momentul lui de pocainta o mai port si astazi. Oare il voi redevea pe tata?

Urmeaza alt obstacol, o tiroliana ciudata: o barna pe care trebuie sa stau in picioare, suspendata de un cablu cu un scripete. In partea cealalta trebuie sa fac pasul rapid pe platforma pentru ca altfel pierd ocazia si vin inapoi pe cablu pana pe la jumatatea lui, asa cum a patit si cel dinaintea mea (de doua ori!!!)

Cum sa cazi de doua ori in acelasi pacat? :)) Pai daca il faci o data... a doua oara stii cu ce te confrunti, nu? Bleg sa fii sa cazi si a doua oara! 

Dar vai, de ce nu am invatat eu capitolul asta la fizica? De ce nu mi-am batut capul mai mult cu el? Sa o intreb iar pe Moni? Nu ar trebui. Am mai facut asta acum doua lucrari si m-am simtit foarte aiurea dupa aceea. Nu! Este pacat! Dar... nu stiu!!
- Moni, zi-mi si mie la 2.c!
- Pai formula cu....

O, nu! Iar am cazut! De ce?! Era asa usor sa spun nu ispitei... :(

Simt un pic de adrenalina. Oare voi face si eu pasi inapoi? Ma apropii de platforma, pregatesc piciorul, vantul rece imi taie obrajii si imi lacrimeaza ochii. Sa nu ratez pasul! Siiiii..... 

Tribut unui necunoscut sau cum si-a incheiat un navetist calatoria

Sunt navetista. Locuiesc in Brasov si lucrez in Araci, Covasna. Merg impreuna cu alti trei colegi cu o masina de la firma si obisnuiesc sa mai atipesc pana la serviciu. 

Astazi, ajungand aproape de Harman, ma trezesc din toropeala, auzind vag comentariile co-navetistilor mei. Aud: accident, smurd, uite autobuzul, e varza masina, oare e cineva ranit? Ma trezesc de-a binelea si ma uit spre locul cu pricina. Mai intai vad doar doua ambulante, multe lumini aprinse care aprindeau intunericul orei 7, apoi incep sa zaresc o prelata lunga rosie intinsa intre cele doua ambulante. Trecand cu viteza foarte redusa, observ trei medici aplecati peste trupul unui barbat pe care il scosesera din masina distrusa. Incearcau sa il resusciteze. Unul ii tine capul, altul o perfuzie iar al treilea preseaza ritmic pe pieptul omului, manevra care face ca toracele barbatului sa para de cauciuc. Cativa metri mai incolo trebuie sa oprim la semnul unui politist, ceea ce imi da timp sa vad cum cel care ii tinea capul ridica neputincios din umeri. Colegii lui renunta si ei - unul lasa perfuzia in jos, iar celalalt isi opreste incercarea de a readuce la viata inima oprita. 

Inca sunt cutremurata de aceasta scena. Inevitabil, am inca in minte gandul ca viata mea atarna de un fir de par. Oricand poate exista un autobuz de care sa ma lovesc, o tigla care sa cada, un vas care sa se sparga, un hamesit cu un cutit asteptand la un colt de strada. Sunt navetista... cu totul, la fel ca si acel om. Doar o vreme scurta a fost aici, ca un strain in pelerinaj, un navetist, si de acum a ajuns unde trebuia sa ajunga. M-am trezit din nou la constientizarea faptului ca nu am nicio putere asupra vietii mele, ca urmatorul accident pe care sa il vad ar putea fi al meu si ca fara a crede in mantuirea lui Dumnezeu as fi pierduta. De am intelege odata ca nu traim pentru aici si pentru acum, ci ca este in joc spaima unui iad sau bucuria unui rai...

Burţi de râs

Doar una scurta. O burtă de râs scurtă, adică...

Avem o serie de produse la firmă (pentru cei care nu mă cunoaşteţi, lucrez la o firmă producătoare de mobilier pentru copii) care se numeşte bellybutton. In legatură cu un dulap bellybutton i-am scris unui coleg din Germania că avem o propunere.

Acum, "propunere" în germană se zice "Vorschlag" [forşlag], iar in lenea de a-mi întinde degetul până la tasta G, am apăsat pe F... A ieşit astfel un cuvânt nou, dar cu un oarecare sens. Vorschlaf înseamnă... ceva de genul "pre-somn." (e de înţeles dacă trezirea la mine se dă la 6:20. Îngăduinţă, vă rog...)

Să ne gândim acum, ce a ieşit, ducând traducerea până la capăt, inclusiv a cuvântului bellybutton:

"Servus Frank,

Avem un pre-somn pentru dulapul-buric."

M-am gândit să îţi împărtăşesc acest privilegiu al nostru... să mă laud şi eu cu ceva. Doar ca fapt divers.

Nu-i aşa că suntem tari? Voi nu aveţi aşa ceva la firma din Germania. Somnul la locul de muncă este tipic doar pentru noi, românii din capătul pământului, iar dacă visele sunt însoţite de forme de buric inspirate de un dulap, zburând pe un cer din care plouă cu umeraşe, e cu atât mai relaxant.

Mai aveţi chef să cumpăraţi de la noi de la firmă? Eu una... nu mi-aş cumpăra un dulap în formă de buric de la o firmă de pre-adormiţi...

Nu alerga in şlapi!

De dimineaţă am ieşit din bloc şi am văzut venind autobuzul dinspre staţia de dinainte. Eram în şlapi, dar decizia trebuia luată rapid. Risc să alerg sau prefer nasul intact, nestrivit de uşile nemiloase? Am riscat (ca în multe alte dimineţi) şi l-am prins pe muchie tăioasă de cuţit. M-am aşezat gâfâind (ca în multe alte dimineţi) şi am început să cuget.

Mi-am dat seama că de atât de multe ori pornim la un drum fără niciun fel de pregătire, fără niciun fel de echipament. Ne aşteptăm la o alergare uşoară, la un drum neted, aşa că ne spunem că sunt suficienţi şi şlapii. Apoi ne dăm seama că autobuzul vine cu o viteză mai mare decât ne-am aşteptat, mai dăm şi cu degetele goale în bolovani, ne sar şlapii din picioare şi riscăm să rămânem pe dinafară cu tălpile sângerânde, aşteptând vindecare pentru că nu ne-am luat adidaşii mai grei, dar mai potriviţi.

Pornim în lucrare fără chemare şi daruri potrivite, pornim în relaţii cu ochii închişi, facem fapte bune pentru a ascunde incompetenţa şi în toate acestea eşuăm, ne lovim la degete şi bruma de pasiune cu care am început, acei şlapi chinezeşti cumpăraţi de la Maria, ne lasă în drum.

Ne aşteptăm la binecuvântări şi viaţă frumoasă deşi alergarea noastră este în şlapi. Uităm că trebuie să ne îmbrăcăm cu armura...

	De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
	Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
	Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
	Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

De multe ori e prea târziu însă, iar tălpile ajung să sângereze, nasul e rupt şi are nevoie de bandaje, lucrarea de cârje, de oameni care să vină în ajutor până se va "pune pe picioare", relaţiile vor avea nevoie de timp, de uitare... Iar cicatricele? Acelea rămân...

Trezirea!

Ma uit in jurul meu si vad de ceva vreme un terci de valori de genul "E buna si ideea ta, e buna si ideea mea." Hai sa le amestecam ca sa nu ne certam - sa il facem pe Dumnezeul adevarat Mahomed, care Mahomed e si Allah, iar pe Allah sa il lasam sa fie si Buddha, ca doar e mai simplu atunci si nu ne mai batem capul.

TREZIREA!

Nu pot fi atatia dumnezei! Valorile lor se cearta, si nu se pot combina, asa cum niciodata nu vom putea amesteca uleiul si apa - sunt substante prea diferite! Este Unul singur atat de mare incat nu mai au si altii loc pe langa El!

TREZIREA!

Nu noi hotaram ce este corect! Nu ne putem permite sa spunem ca e ai voie sa furi daca nu faci rau nimanui sau ca e voie sa te iubesti cu oricine... ca in zilele noastre e la moda, pentru ca am o veste: standardul nu este in mainile noastre. Dumnezeu nu va face un vot printre oameni sa ii intrebe daca mai considera la moda abstinenta pana la casatorie sau ar trebui sa o anuleze. Nici nu se va lasa influentat de parerea noastra despre mita, incalcarea legilor, avort, droguri usoare, adulter. El este acelasi mereu si nu se compromite pentru noi!

Cat de actuala este Biblia: Spune ca oamenii vor numi raul bine, si binele rau. Adica isi vor stabili singuri valorile, cu gandul ca Dumnezeu e bun, ca de ce ar interzice El o mica bucurie? E bun... dar e si drept si conform dreptatii Lui, ar trebui sa murim! Ne-a dat ca solutie pe Hristos. Prin credinta in El suntem mantuiti, nu prin faptele noastre bune facute ca urmare a umbrei de moralitate pe care am mai pastrat-o sau ca urmare a propriilor noastre standarde pervertite. Sutem mantuiti prin credinta adevarata. Semnul credintei adevarate sunt apoi faptele bune facute nu din pura moralitate, ci din dragoste pentru Dumnezeu, ca roada a Duhului Lui care va locui de atunci inainte in noi.

"Nu va inselati," zice in alta parte. "Dumnezeu nu se lasa batjocorit."

Si este destul de clar ce ni se cere:

"Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.

Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti, şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire.

Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta, şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti, vă spun astăzi că veţi pieri, şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul.

Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-te de El."

Si toate astea nu pentru ingradirea noastra, ci spre binele nostru! Trebuie sa intelegem asta! Nimic din ce am scris mai sus nu vine din dorinta de a jigni, ci sunt cuvinte din Cuvant si vin din nevoia de a trage un semnal de alarma. Lucrurile nu sunt atat de usoare cum ni le inchipuim noi. Cu adevarul nu ne putem juca pe degete. Exista un absolut dupa care trebuie sa ne orientam.

Burti de ras

Dupa cum spuneam mai demult (Burti de ras mai mari sau mai mici), uneori serviciul poate fi distractiv, de exemplu cand il suni pe seful de sectie si ii spui: "Trimite-l te rog pe mester, ca s-a ars un neon la sefa in... biserica!" Ooo ce n-as da ca biroul sefei mele sa fie o biserica! Amin? :)

Si daca tot am zis amin, imi amintesc ca am mers la somn odata, destul de franta dupa o zi de munca, si in loc sa ii spun mamei "Noapte buna", m-am trezit gandind si incepand sa spun "Amin" :)) ("Asa sa[-mi] fie" somnul dulce :P si sa nu ma mai trezesc la 5:45 dimineata! Amin?)

In fiecare dimineata plec cu un coleg cu masina. Dupa obiceiul bisericii nostre, din pura inertie, l-am salutat cu: "Pace!", urare pe care desigur, nu avea cum sa o inteleaga, asa ca am avut ce explica. Dar la urma urmei, de ce sa nu il salut asa? Ce? Nu este un salut frumos? Continuand in aceeasi directie, ii vorbeam de un alt coleg si m-am trezit spunand: "Fratele Ilies a spus ca......" Dar-ar Domnul ca dl Ilies sa devina fratele Ilies.

Si iata cum influenta bisericii trece dincolo de zidurile cladirii noastre

Iata doua momente si mai non-bisericesti:

Era cat pe-aci sa fie nevoie de un mop la mine in birou. Si de ceva Domestos. Colega mea era aplecata deasupra imprimantei. Intra sefa si incepu ai-i spune: Maria, nem tudok...? (Nu pot reda exact fraza pentru ca nivelul meu de maghiara este undeva la -2,(99)) Si Maria tipa instantaneu: AAAaaaa :-O, sari cat colo, incepu a rade in hohote si apoi declara ca trebuia de multa vreme sa viziteze unicul loc de liniste si pace, care, apropo, este comun pentru barbati si femei, ceea ce face usurarea un pic stresanta la gandul ca cineva e martorul sunetelor ce in mod normal raman doar intre tine si vasul ce receptioneaza...

Am lipit un pliant pe interiorul usii noastre din sticla care arata ca o mana foarte reala sprijinundu-se de tocul usii. In primele cateva zile colegii cu simtul observatiei intrau cu cea mai mare grija, ca nu cumva sa raneasca mana ostentativa din biroul nostru si tresareau, vazand-o cum se deplaseaza odata cu usa. Lugubrul in persoana :))

Odata va voi povesti si poanta de birou din 5 aprilie facuta colegei mele (ca pe 1 aprilie si-a luat concediu :o( ) dar nu acum, ca-i prea tarziu.